Încă de când eram kinder ai mei mă înscriau în tabere pentru copii la mare. Eram toţi de aceeaşi vârstă şi doamna educatoare era foarte deschisă, grijulie şi modernă. Ne cazam în complexele speciale pentru tabere din staţiunea Năvodari în care, a propos, n-am mai fost de când am crescut şi de când merg la mare cu alte ocazii. Atmosfera era foarte faină, dimineaţa mergeam la plajă devreme, nu înainte de a lua micul dejun cu pâine unsă cu gem şi ceai dintr-o carafă plină ochi din care ne puneam toţi, după ne bălăceam până ni se învineţeau buzele sau până când era ridicat steagul roşu, pară-mi-se. La soare nu prea stăteam, decât dacă se ruga de noi doamna sau dacă ne ameninţa că sună părinţii. Dar nu era nevoie, îi sunam de bună voie de la Poştă să le spunem că suntem cuminţi şi că apa e bună, că dormim bine şi că paturile sunt confortabile. La jumatea săptămânii, că atât stăteam -o săptămână, le trimiteam câte o vedere cu salutări, de cele mai multe ori scrise de doamna că eram mici şi “semnate”- a se citi mâzgălite- de noi.
Doi ani la rând am mers cu “Baietoi” şi Bogdan. La un moment dat, chiar mă împrietenisem cu Baietoi, deşi era mai respingătoare ca noi toţi la un loc. Mergeam împreună la baie, în aceeaşi cabină, stăteam una lângă alta la masă, împărţeam acelaşi cearceaf, ni se învineţeau buzele cam în acelaşi timp…După ultima tabără, am revăzut-o la câţiva ani distanţă într-un magazin din apropierea blocului meu, neschimbată- salopetă trei sferturi din blugi, păr scurt, fără cercei…aceeaşi Baietoi.
Revenind. După bălăceala de dimineaţă, mâncam de prânz ciorbă şi garnitura de lângă carne plus desertul, stăteam să se aşeze mâncarea şi o luam de la început. De cele mai multe ori după amiază pe plajă era ridicat steagul care flutura a interzis băii, drept urmare ne jucam în nisip, vorbeam cu salvamarul doar doar s-o îndura să lase culoarea aia jos şi să ridice una favorabilă noua, însă fără succes, bineînţeles. Uneori mai inchiriam banana…însă noaptea era cea pe care o aşteptam cel mai mult. Pe vremea aia doar la mare mergeam la discotecă. La 5 ani la discotecă…woow…eram aşa entuziasmaţi.. Se numea Albatros şi eram cei mai fericiţi când auzeam Andre sau 3 Sud Est. Începeam să ne bălăngănim pe ritm din cameră. În drum spre disco ne cumpăram şi pizza de la un butic unde vindea o tanti drăguţă care punea mult ketchup fiindcă îi era drag de noi(ar fi pus şi la alţii dacă cereau).
Ţin minte că într-o vară apăruseră casete cu cheiţă, frumos colorate iar mie nu-mi ajungeau banii să îmi iau una. Toate fetele aveau. Am sunat repede acasă şi îmi aduc aminte că ţineam în mână una la un moment dat, însă nu-mi amintesc să mă fi întors cu ea acasă. Ne cumpăram toate prostiile, comercianţii erau veseli când apăreau copii în tabere.
P.S. Săptămâna viitoare mă duc în prima mea tabără la munte. Vacanţă plăcută!
