Month: February 2014

Ea

Avem în minte imaginea aceea perfectă, a omului pe care ni-l dorim alături. Vrem păr blond, ochi căprui, buze moi, subţiri, glas duios, trup sculptat şi mâini gingaşe. Ne dorim să fim ascultaţi, să impărtăţim bucuriile noastre, să ne imbrăţişăm înainte de culcare şi să primim un sărut bine meritat, după o zi lungă.

Vine momentul când Ea apare. Şi nu mai şti ce să faci. Dai înapoi, revii, te fâstâceşti până crezi că iei cea mai bună decizie.

Stai pe gânduri, mai ales dacă Ea e un sistem de operare. Un sistem de operare cu o voce deosebită şi un râs perfect, nici prea gălăgios, nici prea silenţios, atât cât să îşi trezească interesul.

Nu-i vezi trupul, dar te ascultă mereu, e acolo să-ţi dea impulsul acela să-ţi publici cartea, să găseşti micile plăceri din jurul tău.

Filmul acesta mi se pare foarte aproape de realitate, transpus în tehnologie, părându-ne ireal. Sistemul de operare prezentat în film mi se pare exagerat, însă ar putea fi de ajutor unor oameni cu capul pe umeri, o perioadă. Bărbatul cu mustăcioară trăieşte povestea, iar in final acceptă că orice început are şi sfârşit şi că totul făcea parte dintr-o realitate diversă.

A propos de realitate, sistemul de operare ultra-performant l-aş asocia cu oamenii care se comportă ca un computer. Par prezenţi, dar nu sunt, par empatici, dar dau greş.

Mi s-a părut un film ingenios, aşa că vă invit să îl vizionaţi şi voi, înainte să ştiţi toate detaliile de la mine.

Filmul se numeşte ”Her”.

P.S. Nu crede tot ceea ce  crezi!

Paradoxurile Muresului

La teatru- oamenii nu se ridica sa aplaude
La cinema- lumea aplauda
La concert- oamenii nu striga bis si nici nu aplauda.
P.S. what a wonderful world!

Posted from WordPress for Android

Amintiri târzii de vara trecută

Iniţial voiam să scriu un citat, însă s-a pierdut pe nesimţite, aşa că vă povestesc despre ultima săptămână din experienţa Erasmus, partea a doua.

Încă nu percepeam bine că avea să se întâmple inevitabilul- plecarea, rămăseseră multe lucruri neîndeplinite, cum ar fi devorarea unei bucăţi de rechin, însă, până la urmă, am profitat la maxim de tot ce am putut. Cu ocazia unei petreceri cunoscusem o austriacă foarte draguţă, cu care mi-am şi petrecut următoarele zile, iar cu două zile înainte de decolare făcusem cunoştinţă cu doi belgieni, foarte simpatici şi ei- un el şi o ea, la o îngheţată. Cred că niciodată n-am mâncat atăt de multă îngheţată într-o săptămână, cu atăt de diverse gusturi. Din fericire, nu toţi noii prieteni mi-i i-am făcut pe ultima sută, ci pe la jumătatea experienţei am cunoscut o farmacistă din Germania, venită în practică, cu care am petrecut mult timp de calitate. Desigur, e musai să-i amintesc şi pe prietenii cei vechi, dar mega-buni, care au fost de fiecare atenţi să nu duc lipsă de nimic, primind la schimb acelaşi lucru.

În ultima săptămână, deci, m-am chinuit să par ţâfnoasă şi neprietenoasă, pentru că ştiu că aş fi cunoscut oameni faini pentru care mi-ar fi părut şi mai rău că plec. Cred că nu prea mi-a ieşit, tot cum nu voiam să se întâmple s-a întâmplat. Am programat la minut întâlniri cu prietenii mai puţin apropiaţi pentru a-mi lua rămas bun, am mers la mare cât de des am putut, am dat iama în magazinul cu râuri de jeleuri, m-am plimbat cu motocicleta, am făcut shopping cu ultimele puteri (se răcise vremea), am visat, am promis, am iertat şi am dat o petrecere acasă la noi, cu mâncare semi-italiană (îmbunătăţită de mine), românească şi imaginată pe loc, ne-am pozat până am rămas fără film, am mâncat din croissantele acelea delicioase pentru ultima dată în acea vară şi am îmbrăţişat în stânga şi în dreapta tot ce am prins. Am primit chiar şi mici cadouri de la minunaţii prieteni: obiecte cu adresele lor şi un tricou ESN superb.

Ce-mi puteam dori mai mult de la ultima săptămână Erasmus? A, şi n-am pus la socoteala ultima întâlnire cu copiii, care ne-au desenat o gramadă de cartoane şi au compus scrisori de muţumire pe care ni le-au dat cu ochii în lacrimi. Unii au acceptat mai greu plecarea noastră, dar cine ştie, poate vara viitoare reuşim să ne vedem. Până atunci, ne folosim de puterea internetului de a ne apropia.

P.S. Singurul regret e că nu am o poză cu mama mea din Bari. Ăsta da motiv bun de reîntoarcere, deşi pentru Bari nu-mi trebuie niciun motiv bun ori rău să revin. O fac cu drag, oricând e posibil.

P.S. PP

Citatul umanitatii

Pentru ca n-am partea a doua a cartii “Nimic decat placere“, mi-a picat in mana Rousseau. Confesiuni. Am gasit citatul asta care mi-a placut foarte mult. Se potriveste cu asistenta sociala, dar si cu bunatatea din fiecare dintre noi. Suna cam asa:

Unul din rezultatele bune ale actiunilor frumoase este ca inalta inima si o indeamna sa savarseasca altele si mai frumoase: caci asa este slabiciunea omeneasca, sa numere printre actiunile frumoase abtinerea de la raul ispitit sa-l faci.

Cam are dreptate. Cati dintre noi facem fapte bune doar asa, ca e maine miercuri? Cati dintre noi bagam mana in sacosa abia umpluta dupa o vizita la supermarket ca sa dam singura paine cumparata unui amarat?

Cele mai mari fapte bune sunt facute dupa ce avem un necaz. Sau dupa ce facem ceva rau. Oricum, dar cu un motiv bine intemeiat.

P.S. Sau pentru ca avem prea multe chestii materiale!

Nimic decat placere

Tocmai am finalizat de citit prima parte a unei povesti structurata in 4 carti,  scrisa de Nora Roberts.
Am primit cartea de la o prietena care era sigura ca imi va placea. Si nu a gresit deloc.
Actiunea se invarte in jurul unei situatii de adoptie a unui baiat de zece ani, ajuns intr-o familie de 3 frati maturi si un tata. Batranul decedeaza in urma unui accident, iar procesul adoptiei ramane in sarcina celor trei barbati. Legal, de acest proces se ocupa o domnisoara asistent social cu origini italiene. O frumoasa poveste de dragoste se infiripa intre aceasta si unul dintre cei trei frati, Cameron, soldandusu-se  in final cu o casatorie in Vegas, statul in care te poti uni cel mai repede posibil cu jumatatea ta. Se pare ca cei doi n-au pierdut timpul.
Autoarea are un mod aparte de a povesti, te transpune in mijlocul familiei Quinn, rupandu-ti un zambet ici colo si cate un petic de manie, cand cei doi indragostiti par a destrama dragostea infiripata in mijlocul unei anchete sociale. “Ii pierise pofta de mancare. Cum sa manance peste fript fara a-si aminti dimineata aceea cand el si A. statusera pe debarcader? Nu mai putea dormi. Cum sa doarma in patul lui fara a-si aminti dragostea pe care o facusera in acel asternut? Nu se mai putea concentra la lucru. Cum sa detalieze diagonale fara a-si aminti expresis ei radioasa cand ii aratase platforma de releveu?”.
Naturaletea povestirii si intensitatea momentelor descrise te fac sa iti doresti neaparat continuarea celorlalte volume.

P.S. Multumesc, draga prietena!

Dulce amar

Recent mi s-a atras atentia ca as pune in evidenta defectele mele, mai degraba decat calitatile.
Toti ne nastem buni, devenind rai pe parcurs, iar persoanele rele au o samanta de bunatate undeva in spatele aparentelor. Asteapta sa fie descoperite. Va amintiti ca “in orice lucru rau exista un lucru bun, iar in orice lucru bun exista un lucru rau”? La fel si cu oamenii…toti avem ceva bun in noi. Difera doar masura in care facem vizibila bunatatea noastra.
In general, oamenii omit adevaruri, lasandu-ne impresii pozitive imaginare ce vor avea sa fie detronate de moduri de actiune neasteptate, de aceea mi se pare o idee buna sa stie cei din jur punctele slabe, urmand sa valorifice real punctele forte. De aceea subliniez defectele pentru a nu lasa impresia ca realizez doar lucruri frumoase. Odata obisnuit cu parti negative, le accepti altfel. Devin parte din normalitate, ajungand la punctul de a fi considerate, poate, chiar sarmante.
Defectele se accepta mai usor daca le identificam cu un aspect pozitiv. Picurul constant generat de topirea turturilor pe o tabla poate fi imaginat drept un ton muzical. Un refren. Identificat cu ceva ce ne face placere. Orice  ne poate distrage atentia de la sunetul enervant.
Asadar, cred ca suntem cu totii de acord ca experientele de viata diferite ne influenteaza modul de a fi si actiona, facandu-ne diferiti si interesanti, in acelasi timp.

P.S. Bucuria beneficiilor necesita incercarea gustului amarui.