Întâmplarea Maturizarea face ca anul trecut să nu-mi fi propus nimic pentru anul care se încheie. Un singur obiectiv am avut şi nu m-am ocupat nicio secundă să-l fac să se îndeplinească. Mi se pusese mie pata de şpagat. La ce-mi folosea? Nici kilele în plus nu-mi folosesc, dar măcar am fost fericită fără efort…
Colecţionara de „prima dată”
Când e ultima oară când ai făcut ceva pentru prima dată? Pot să mă laud că săptămâna aceasta nu am dus lipsă de lucruri pe care le-am făcut pentru prima dată şi vă spun cea mai nouă primă oară. S-a întâmplat azi. Am fost pe plajă la o lectură cu prietena mea, Raluca. Stăteam aşa…
Trei zile cu de toate, la Bologna
Din august ştiam că voi merge la Bologna. Am fost foarte entuziasmată, însă am ţinut în frâu sentimentul acesta, ca să mă concentrez pe lucrurile importante din prezent. Am făcut asta continuu, până am coborât din avion la locul cu pricina. Să fiu sinceră, aveam nevoie de o detaşare, de o plecare, de altceva. Chiar…
Urmărire ca în filme
Aş fi vrut să vedeţi cu ochii minţii mele ce am văzut azi, însă cum nu se poate, mă străduiesc să vă descriu bine, cât să vă imaginaţi scena. Mergeam pe o stradă dreaptă, lungă şi proaspăt asfaltată. De obicei, mi se face cald mai devreme, dar azi am eliminat puloverul cu nasturi abia aici….
Interviu de vară
Înainte să vin în Italia pentru a 3-a oară (sper că şi ultima, adică să rămân aici), am acordat un interviu unei tinere energică, deosebită şi activă în care am vorbit despre proiectele pe care le-am desfăşurat în vara aceasta şi despre munca de asistent social. And how does that compare with what you wanted…
Bifa albastră
Utilizatorii serviciului Whatsapp probabil au observat că apare o nouă culoare în ferestrele de chat, albastrul bifelor mesajelor trimise. Probabil că ştiti şi ce înseamnă… mesajul a fost citit de către cel căruia i l-aţi trimis. Uploadul a fost făcut ieri, după cinci ani de la lansarea serviciului Whatsapp, putând chiar vizualiza la ce oră…
Complimente bucatarului
Pentru ca ieri am avut o sedinta, a trebuit sa ramanem (cei de la asociatie) la locul de munca sa mancam. Cum nu mi-ar fi ajuns o ora sa gatesc si sa indes in stomac, am preparat de acasa ceva, cu o zi inainte, la ora 00:00. Atunci mi-am amintit. Nu m-am chinuit prea mult,…
Un oraş frumos, într-o zi proastă
La fel ca şi săptămâna trecută, am pierdut trenul, cu o mică diferenţă de situaţie. Săptâmana trecută, din dorinţa de a face o bucurie unei doamne, m-am oprit în drum spre gară să cumpăr un ghiveci cu flori şi am nimerit la un domn în vârstă, abia trezit, care se mişca incredibil de greu, trenul…
Un fel de “investigator”
Italienii si cu mine facem o echipa excelenta. As putea sa imi fac o pagina de facebook tip “Humans of New York” intr-o zi. Azi, in autobuz, am stat de vorba 30 minute cu soferul, pentru ca m-am trezit ca nu mai aveam bilete (merg pe jos de obicei), dupa care m-am gandit ca e…
Episod de fericire
Stefan Banica va intreaba “Ce e dragostea?”, iar eu va intreb ce e fericirea. Va dau un exemplu de ieri seara. Dupa o zi plina, ajung, in sfarsit, la magazin. A trecut o saptamana de cand am frigiderul gol. Pizza e buna aici. In fata vitrinei cu branzeturi, decideam ce sa iau, putin incruntata ca…