Flori de dovleac în aluat moale, umplute cu brânză (fiori di zucca ripiene)

Dacă am fi știut și noi cât sunt de bune, nu le-am mai fi dat la animale! Florile de dovleac sunt delicioase, eu le folosesc în multe preparate, atunci când le găsesc.

Preferatele mele rămân cele prăjite că, nu-i așa, nu există prăjit care să nu fie bun!

Rețeta cea mai des întâlnită este cu umplutură de ricotta, dar eu adaug cam orice am prin frigider și prin dulap.

Încerc să vă dau ingrediente cât mai precise, deși eu fac totul ochiometric.

În această rețetă este totul relativ, depinde de cât de mari sunt florile.

Ingrediente:

12 flori de dovleac

250 g brânzică de vaci (ricotta)

50 g mozzarella sau altă brânză tăiată cubulețe de maxim 1 cm (opțional)

o mână de semințe amestecate sau nuci (opțional)

parmezan (opțional)

condimente (sare, piper, mărar)

Opțional: bucătele de mezeluri, somon

Pentru aluat:

200g faina

250g apă (chiar și apă minerală sau chiar bere)

10 g drojdie (dacă puneți bere renunțați la drojdie)

o jumătate de linguriță de zahăr să se activeze drojdia

un praf se sare

Ulei pentru prăjit

Se amestecă toate ingredientele (sarea la final) până se obține un aluat moale și se lasă la crescut 30 de minute.

Într-un vas se amestecă brânzica împreună cu semințele, condimentele și celelalte ingrediente rămase până se formează o cremă.

Se înlătură pistilul florilor și se umplu cu grijă toate florile delicate de dovleac. Se deschid bine petalele, se umplu și se închid răsucind vărfurile părții superioare a florii.

Se pune la încins uleiul, dacă aveți termometru, la 170 de grade. Între timp se scufunda florile de dovleac în aluat, iar când uleiul ajunge la temperatura optimă se pot prăji.

Se întorc să se coacă uniform, iar apoi se scot pe foaie absorbantă pentru prăjeli.

Dacă rămâne aluat, îl puteți prăji gol, sub formă de biluțe. Se formează ușor ajutându-se de o linguriță.

Rezultatul final
Cine le rezistă?

P.S. Mâine le fac din nou!

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close
Menu