nofornothing

Poate aş fi ales alt film pentru ieri seară, căci umbrele şi numele acesta comun, „Grey”, nu se încadrează în lista cuvintelor care m-ar putea convinge să acord atenţie unei producţii atât de populare. De câteva zile, news feed-ul meu a fost invadat de glume, lamentări şi păreri varii la adresa acestui film şi m-a făcut curioasă amalgamul acesta provocat online.
De obicei, opinia ta despre o peliculă se încadrează măcar în una dintre categoriile menţionate.
Părerea mea se încadrează în categoria filmelor care nu m-au impresionat şi care n-au nicio noimă. Nici măcar una ştiinţifică, cum a fost „Nymphomaniac”, unde l-am detectat pe Freud în principal, alături de alţi autori mai mult sau mai puţin cunoscuţi. Încă de la început, de când şi-a ales cravata, mi s-a părut puţin forţat. Povestea e banală. Un tip plin de bani, care obţine orice vrea, alege o căprioară, o seduce şi crede că poate face ce vrea din ea. Doar că a dat peste un speciment care şi el ştie ce vrea, renunţând la jocul lui nebun. Sau cel puţin aşa pare, căci filmul se termină în stilul filmelor româneşti: aşa… trosc. Se termină şi gata. Prezintă intimitatea unui om bogat şi puţin deplasat din punct de vedere sexual dar care, totuşi, are explicaţie: evenimente din copilărie.
Am văzut că mulţi l-au considerat un film pornografic. E doar un film cu multe detalii din viaţa a doi oameni care s-au întâlnit dintr-o rearanjare a astrelor. E adevărat că au scene sexuale, dar astea apar şi în videoclipuri, n-am înţeles de ce au creat atâta isterie. Nici ironiile nu prea le-am înţeles, prea dure/exagerate pentru ceea ce a însemnat această realizare, de fapt.
N-a avut nici o zecime din impactul pe care l-a avut filmul despre Hawking. În continuare mă gândesc la el.

P.S. Am o vorbă recentă: dacă ceva nu-ţi place, măcar să fie in companie bună. Şi aşa a fost.

Câteodată mai greşesc şi îmi spun în gând că sunt sigură că va fi într-un anumit fel, ceva anume. M-am buşit de nişte experienţe şi cert e că nu putem fi siguri de nimic.
Acum vreo 4 ani, o tipa rromă mi-a zis, într-un context anume dar pe care nu-l mai înşir aici, să n-am încredere în nimeni, decât în mine. Acum veţi spune că şi eu ascult la oameni d-ăştia. Tipa era chiar faină şi sigur mi-a zis asta din experienţa proprie, mai ales că era vorba de iubire.
Am văzut aseara ”The theory of everything” şi pe lângă faptul că m-a emoţionat până la lacrimi şi piele de găină doar când mă gândesc la situaţia lui Hawking, m-a pus şi pe gânduri. Mi-e foarte greu să am o părere precisă despre acest om. Pe de o parte, mi se pare super tare, e un om extraordinar şi foarte norocos, cu o grămadă de premii şi cu şansa de a-şi trăi viaţa aproape ca şi cum n-ar avea o dizabilitate, însă nu-mi vine să cred că a fost capabil să divorţeze după toată osteneala soţiei lui care a făcut totul din dragoste şi nu din obligaţie. Măcar la final a fost şi ea fericită şi eliberată… (deşi nu-mi place cum sună) cu alt bărbat. Îmi place că nu devenise dependent de o persoană, era dreptul lui să ia deciziile acelea, să îşi trăiască viaţa cum ştia el mai bine, însă faptul că a avut inima rece m-a lăsat perplexă. Nu ştiu cum a putut să fie aşa nepăsător, să nu zic „miserupist”.
Practic, am putea fi siguri că o persoană ca Hawking nu ar depunde niciodată cerere de divorţ unei soţii care l-a acceptat şi care i-a fost alături atâta vreme. Am putea fi siguri că o iubeşte şi că nu s-ar putea uita la altcineva. Am putea fi siguri că n-ar fi cineva care să îl ia de soţ în situaţia lui. Această siguranţă e un mit. Nu există. Se poate întâmpla orice. Începând cu celălalt şi terminând cu voi. Sau începând cu voi şi terminând cu ceilalţi.
Au trecut 24 de ore şi tot la filmul acela mă gândesc. Ce e siguranţa şi cum o să mai am încredere în oameni, în dragoste, în partener, în mine, în orice. Chiar că totul e relativ… Ce tânără mi se pare că sunt pentru gândurile astea… Na, că nici să citeşti prea mult nu face bine.
Vă recomand cu drag filmul, vă vin idei şi drag de reflecţii. Mi-am achiziţionat astăzi toate cărţile lui. Termin „Prima zi şi prima noapte” a lui Levy si mă apuc de cărţile lui. După am pe listă Gomorra, mafia napoletană.

P.S. V-aţi imaginat vreodată cum ar fi să nu puteţi îmbrăţişa pe cineva drag??
Să nu vă miraţi dacă vă las fără suflare vreodată. Toate se întâmplă cu un motiv.

Avem în minte imaginea aceea perfectă, a omului pe care ni-l dorim alături. Vrem păr blond, ochi căprui, buze moi, subţiri, glas duios, trup sculptat şi mâini gingaşe. Ne dorim să fim ascultaţi, să impărtăţim bucuriile noastre, să ne imbrăţişăm înainte de culcare şi să primim un sărut bine meritat, după o zi lungă.

Vine momentul când Ea apare. Şi nu mai şti ce să faci. Dai înapoi, revii, te fâstâceşti până crezi că iei cea mai bună decizie.

Stai pe gânduri, mai ales dacă Ea e un sistem de operare. Un sistem de operare cu o voce deosebită şi un râs perfect, nici prea gălăgios, nici prea silenţios, atât cât să îşi trezească interesul.

Nu-i vezi trupul, dar te ascultă mereu, e acolo să-ţi dea impulsul acela să-ţi publici cartea, să găseşti micile plăceri din jurul tău.

Filmul acesta mi se pare foarte aproape de realitate, transpus în tehnologie, părându-ne ireal. Sistemul de operare prezentat în film mi se pare exagerat, însă ar putea fi de ajutor unor oameni cu capul pe umeri, o perioadă. Bărbatul cu mustăcioară trăieşte povestea, iar in final acceptă că orice început are şi sfârşit şi că totul făcea parte dintr-o realitate diversă.

A propos de realitate, sistemul de operare ultra-performant l-aş asocia cu oamenii care se comportă ca un computer. Par prezenţi, dar nu sunt, par empatici, dar dau greş.

Mi s-a părut un film ingenios, aşa că vă invit să îl vizionaţi şi voi, înainte să ştiţi toate detaliile de la mine.

Filmul se numeşte ”Her”.

P.S. Nu crede tot ceea ce  crezi!

“Ziua cea de azi nu va mai fi vreodată.
Preţul clipei este cât o nestemată.”
Zen

 

 

Am gasit citatul acesta pe pagina mea de facebook, plus multe altele interesante.

Nu reusesc sa-mi aduc aminte de unde le-am preluat, insa cu siguratanta le voi imparti aici.

P.S. Chiar azi am vazut filmul “About time”, in care personajul principal a reusit sa invete sa pretuiasca clipa prezenta, fara a-si mai folosi puterea de a merge inapoi in timp spre a schimba anumite aspecte ale vietii lui. Mi-ar fi placut sa-l vad la cinema, s-ar fi vazut mai bine toate detaliile filmului.

Cineva a postat azi pe binecunoscutul site de socializare Facebook un documentar pe care vreau să-l împart cu voi. Este un documentar despre ceea ce numea Jung ”umbra” din noi. Adică acele întâmplări care sunt adânc ascunse în subconștient și care ne influențează practic gândirea, modul de acțiune și comportamentul față de semenii noștri.

La un moment dat se amintește de o poezie ce-mi pare deosebită, scrisă de Rumi. Vă scutesc de o căutare și o postez în continuare

Casa de Oaspeti

A fi om e o casa de oaspeti.
In fiecare dimineata un nou venit.

O bucurie, o intristare, o rautate,
un moment de constiinta vine
ca un vizitator neasteptat.

Intampina-i si primeste-i cu bucurie pe toti!
Chiar daca sunt o multime de amaraciuni,
ce-ti curata cu violenta casa
de toata mobila,
totusi, trateaza fiecare oaspete onorabil.
El te-ar putea elibera
pentru o noua incantare.

Gandul rau, rusinea, rautatea,
asteapta-i la usa razand,
si invita-i inauntru.

Fii recunoscator pentru oricine vine,
pentru ca fiecare a fost trimis
ca un ghid de dincolo.

~ de Jelaluddin Rumi ~

– traducere romana Cornea Lucian

P.S. Am momente când spun ”Ești prețios”. Ei bine, am găsit o adăugare.

”Ești prețios ca X kilograme de aur”. E un compliment frumos, nu?

 Acum câteva luni am văzut un documentar în care era prezentat sistemul de sănătate american, documentar pe care l-am revăzut săptămâna aceasta, sub un alt titlu și demers al acțiunilor, însă conținutul rămăsese constant. Ideea e că asigurarea de sănătate se obține extrem de greu, și nu pentru că prețul ar fi mare, ci pentru că trebuie să îndeplinești o serie de criterii, printre care să nu fi suferit de una din bolile menționate pe lista kilometrică a caselor de asigurări. Ulterior, dacă obții această asigurare, tot nu te poți considera norocos, poate doar pe jumate, sau mai bine, pe sfert. Doctorii angajați acolo câștigă comisioane frumoase pe refuzul pacienților pentru tratament, pe motive nebunești, cum că ar fi avut  febră mare cu 10 ani în urmă, considerând că acea perioadă a contribuit la evoluția unei forme de cancer, de exemplu. Nebunie curată. Mulți dintre cetățenii americani se cos singuri acasă, atunci când este posibil. Și foarte puțini plătesc sumele exagerate pentru operații simple.

Deși noi ne plângem de serviciile medicale, măcar le avem la îndemână atunci când suntem bolnavi și putem beneficia de ele, în anumite limite- gratis, și în anumite situații- la un nivel ridicat de calitate și profesionalism. Aici cred că depinde foarte mult de pacient de felul cum pune problema, cum se poartă și ce impresie îi face medicului, însă e doar o părere.

Așadar, suntem norocoși că nu ne vine factura acasă dacă ne trezim la spital, că nu ni se spune că trebuia să anunțăm nu știu ce serviciu, în condițiile în care picăm inconștienți pe stradă și nu avem asigurare.

Recomand documentarele amintite, fiind o sursă de cultură generală și de patriotism, totodată, pentru că la noi e mai bine ca la ei, din punctul acesta de vedere.. Nu doresc nimănui să aibă probleme de sănătate în America!

Desigur, în niciun colț de pe întregul pământ nu este totul perfect, cum de altfel nu este nici în mica noastră țară, însă eu sunt mândră că sunt româncă, pentru că avem o țară frumoasă în orice anotimp, cu oameni interesanți de A la Z, cu locuri pe care străinii vin să le viziteze, cu o limbă ușor de învățat (da, știu că nu toți se acomodează cu ea), obiceiuri menținute de atâția ani, căldura noastră interioară, dar și promptitudinea cu care sărim în ajutor.

P.S. Mulțumesc!

De-a lungul timpului am prins din cultura populatiei Amish doar din filme. Ma fascineaza si imi imaginez cum ar fi sa traiesc ca ei. Recunosc ca mi-ar place sa experimentez, macar o perioada. Filmul pe care l-am vazut ieri, in care actorii principali sunt oamenii dintr-o astfel de comunitate m-a facut sa inteleg mai bine de ce iert sau mai bine spus de ce nu ma supar.
Recent, am citit o carte pe nerasuflate (mai exact intr-un weekend, acelasi in care am fost la tot felul de evenimente si iesiri) intitulata “Nimic nu e intamplator” scrisa de Robert Hopcke, in care a fost citat Jung, preferatul meu. Subiectul principal sunt sincronicitatile, ceea ce numim noi coincidente, in termeni empirici. Faptul ca filmul l-am vazut ieri m-a facut sa ma inseninez si sa fiu bucuroasa ca nu urasc nimic.
Vi-l recomand. Il puteti vizualiza online aici.
Vizionare placuta!

P.S. Am adormit la el, insa va va ‘atinge’, sunt convinsa.

Zilele astea, pentru ca trebuia sa studiez, am ales sa vad cateva filme, asa, inainte de culcare. Acum vreo 3 zile am vazut Isabell, in care este ilustrata inteligenta feminina si cum te poate ajuta jobul in situatii critice. Totul porneste de la rautatea oamenilor si de la importanta pe care o dam aspectului exterior. Unii dezvolta fustrare din aceasta cauza, ca si in cazul femeii care o rapeste de Isabell, personajul care interpreteaza o actrita. E si un mic joc psihologic, pe care va las pe voi sa-l descoperiti, la fel ca si deznodamantul.

Al doilea film l-am vazut ieri, se numeste Untouchable si, la fel ca si cel mentionat anterior, contine contraste de tipul rasa, culoare, status social. Am fost impresionata pe tot parcursul, (drept dovada faptul ca n-am adormit) de tot ceea ce inseamna dizabilitate fizica, optimisul persoanelor care le indura, chimia dintre oameni si bunatatea lor. Precizez ca toata povestea este inspirata din realitate.

Dupa cum spuneam si aici, prefer sa apelez la mai multe surse de informare, pentru a retine mai bine informatiile, asa ca am dat un search despre dislexie-subiectul despre care voi vorbi la examenul de psihologia persoanelor si dizabilitati- si am gasit un film foarte interesant pana la jumate, ca cealalta inca astept sa se incarce de vreo 4 ore, se numeste ‘Taare zameen Par’ si il gasiti integral pe youtube. Personajul principal este un baietel simpatic, dar respins de toti profesorii care nu isi dau seama de problema lui, transferandu-l la un centru pentru copii cu probleme speciale. Salvatorul lui, probabil va fi un profesor tanar si modern, care a aparut in scena acum, cand eu astept sa se incarce.

P.S. Compassion keeps you fluid.

Am vazut aseara filmul, online. E romanesc. Si mi-a placut. Nu m-am plictisit deloc, spre deosebire de filmele englezesti la care si adorm, pe deasupra. Imi aminteste despre primul meu id, cel de pitzi, sau printzesika nu mai stiu cum, dar de pe care am vorbit ore in sir, invatand astel locul literelor pe taste si folosirea ambelor maini pentru a scrie, iar mai tarziu tehnici de atingere delicata a literelor, precum si palavragitul virtual fara a ma uita la tastatura. Ratia de o data la cateva zile era de 30min. Cu timpul, am prins viteza, pentru a chatui mai mult. In timpul asta aveam deschise in medie, 10 ferestre de messenger. Scriam fara cratime pentru a castiga timp. Cateodata mai trisam si foloseam mircul pe la casele prietenilor. Asl, pls va spune ceva? Vorbeam cu unul de-si zicea Angel, il credeam prieten. Pe atunci nu exista programul sigur.info. Noroc ca iubitul meu din liceu era atent la detalii si a facut in asa fel incat sa ma scape de o prietenie de genul ala. Mai bine, zic. Putin mai tarziu a aparut si hi5ul, cu comenturi, cereri de comenturi si anunturi de poze noi trimise prin mass.
Insa niciodata nu m-am intalnit cu necunoscuri de pe net, cand inca nu eram ‘coapta’ suficient. Multi ziceau sa ne intalnim, ca ce daca am prieten, bla bla. Stiind ce ar fi urmat, am ales sa zic ‘nu, mersi’. Asta pana cand am dobandit suficiente cunostinte despre cum sa testezi oamenii din spatele ecranurilor si despre depistarea seriozitatii siteurilor pe care le accesez, rezultatul ducand la o amicitie cu domnul Victor si o ‘colaborare’ destul de reusita cu EL.

In film, tot despre chat e vorba, dintre un tip si o tipa, dar mai in varsta, semn ca tehnologia nu are limite in ani impliniti. De asta mi-am adus aminte de conversatiile din jumatea de ora o data la cateva zile. Pana la urma se intalnesc si au parte de… o surpriza( spus cu ton Badea style- search youtube daca nu stiti, fix asa: surpriza M.B.). Bineinteles ca sunt si tente sexuale, cand ati vazut ultima data un film fara aluzii la acest subiect? Daca nu va descurcati cu intelegerea limbii romane, filmul are si subtitrare. In engleza. Mai impuscati un iepure, mai invatati un cuvant nou, o ordine a topicii…

Voi va mai amintiti primele experiente cu internetul? Ce fel de oameni ati cunoscut dincolo de realitate?

P.S. Stiati ca o poza uploadata pe net si stersa ulterior, de fapt ramane pentru totdeauna in spatiul virtual?