Mergand astazi pe strazile Targovistei ma simteam privind ca dintr-o bila de sticla. Stiti efectul slow motion? Fix asa priveam in jur. Era ora cand toti elevii de liceu terminau cursurile. Vorbeam la telefon, cum fac aproape de fiecare data cand merg pe strada, insa ceva era schimbat. Desi se intorceau multe priviri, nu erau rautacioase sau puse pe ‘misto’, iar gurile au ramas inchise- urechile mele nu au fost ‘delectate’ cu replici proaste de agatat, nici cu complimente false. Lumea s-a schimbat- aparent, s-au mai schimbat cateva culori de var pe ici pe colo, au mai aparut cladiri, litere mari care sa nuanteze firmele de pantofi, copaci curatati- ceea ce mi-a placut, insa bunul simt si educatia lipseste in continuare. De ce este greu sa tii pachetul de tigari in masina pana te dai jos sa il arunci-ca un om civilizat ce ar trebui sa fii- la un cos de gunoi normal, nu zic cos de gunoi special pentru carton?
Si in casa s-au schimbat multe. Au aparut carti. Au aparut chestii nefolositoare. Nu mai am dulapul meu. Aproape ca tin lucrurile mele in valiza. Oricum duminica plec iar, insa ideea ca spatiul meu de acasa acasa a disparut, ma pune pe ganduri. Stiu ca sunt bine venita oricand. Am noroc cu locul din patul meu. Pentru orice eventualitate, avem o saltea gonflabila.
Chestiile mele aduse din strainezia nu sunt apreciate, insa maine sper sa-mi impresionez prietenii ce vor veni la mic dejun cu cafeaua in cescuta mica, deasupra careia voi adauga spuma de lapte facute pe loc si mancata cu lingurita extrem de mica, speciala pentru miniaturile mele.
Am incercat intr-un fel sa fac usoara trecerea brusca de la o viata la alta, sper sa-mi iasa. Multumesc celor care ma ajuta, poate voluntar, poate nu.
Acasa e bine. Dar nu mai bine ca inainte sa plec. Oare va mai fi vreodata la fel de bine ca acum 6 luni?
P.S. Ce bine suna ‘Acasa’.
