Ce-mi mai doresc anul ăsta de ziua mea

Făcând o mică piruetă în camera de acasă2, putem observa două dulapuri și un pat cu de toate cele trebuincioase pentru a avea alternative anti-(eventuală) plictiseală, o plapumă pentru serile reci, o pernă moale, combinații de 80 luate câte 4 de posibilități de pleca elegantă de acasă, cosmetice de acum un an aproape pline, și multe altele pe care nici nu mai știu că le am pe aici, prin umila mea cămăruță.

Desigur, între titlul postului și primul paragraf nu este absolut nicio concordanță, și asta pentru ca anul ăsta am de toate și nu-mi lipsește nimic.

Drept urmare, vreau să vă propun, celor care n-ați uitat că se apropie ziua mea, ca în loc de tradiționalul ”cadou” să contribuiți cu alimente de bază pentru a meșteri niște prăjituri pentru 150 de copii săraci, din Satul celor 70 bordeie (pagina de Facebook-click). Ar fi necesare câteva pungi cu făină, cutii cu cacao, lapte praf, lapte de vacă, unt, și ce altceva mai credeți că e nevoie. De asemenea, puteți face chiar voi prăjitura, deoarece eu am un singur aragaz și un singur cuptor, iar alimentele se alterează dupa 2 zile maxim, n-aș vrea să fie ceva in neregulă.

Vizita la copii va fi în data de 21 aprilie, așadar, în dimineața acestei zile totul ar fi de preferat să fie gata.

Las deschisă o listă, îmi puteți comunica prin orice mijloc dacă vreți și cu ce anume contribuiți.

P.S. Desigur, la toată afacerea îmi iese cea mai super-parte. Urmele de gălbenuș cu zahăr de pe bețele mixerului. Asta dacă nu veniți gata cu prăjiturile de acasă.

9 thoughts on “Ce-mi mai doresc anul ăsta de ziua mea

    1. Depinde ce înseamnă n. Am strâns 6 checuri, 500 covrigei home-made si ”câte checuri pot face”, o prăjitura (nu-i cunosc volumul, dar e bine venită), 5 pungi de faină, încă vreo 5 de zahăr, voi face și eu cât mai multe porții. Poți contribui cu orice vrei, nu contează, oricât e important. Ideea e să fie măcar 200 bucăți, e posibil să mai vină și părinți, nu pot fi refuzați.

  1. ce ingrediente ar fi necesare pentru ce faci tu pentru 20 portii de exemple. Apoi folosind regula de 3 simpla se poate multiplica. deci?

    1. Depinde de rețetă. Înțeleg că vrei să donezi ingrediente. Alege tu o rețetă acceptabilă și îți fac un calcul. e ok?
      O porție înseamnă un copil?

  2. ce reteta vrei tu sa faci, eu sunt pe langa cu gatitul. O portie da, e un copil, un parinte… un om…

    1. 400 gr biscuiti populari
      stafide
      1 sticluta esenta de rom
      150 gr margarina
      150-200 ml apa
      2-3 linguri cacao
      200 gr rahat
      nuca de cocos

      (salam de bisuiti- unul cred ca e suficient pentru 6-7 oameni)

      1 cana de faina
      1 cana de lapte
      1 cana si jumatate de zahar
      1 pachet de unt
      3 oua
      1 plic cacao de 50 gr
      1 praf de sare
      1 praf de copt
      esenta de rom
      (negresă- 8 persoane)

      3 oua
      3 cesti de zahar
      3 cesti ulei
      6 cesti faina(+ inca o ceasca daca se constata ca dupa ce se amesteca ingredientele coca inca mai curge)
      coaja rasa de la o lamaie intreaga
      praf de copt(un varf de cutit sau de linguritza)
      zeama de la o jumate de lamaie
      optional: un pliculet de zahar vanilat.

      (fursecuri- 8- 10 persoane)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close
Menu