O şaorma cu de toate!

Ieri, voința mea și-a spus din nou cuvântul. După ce am ţinut o zi întreaga o cutie mică de Cola nedesfăcută (pentru că n-am avut timp să o beau, de fapt) am stat la masă cu mulţi oameni care mâncau şaorma şi  sandvișuri. Am fost întrebată dacă vreau să mi se comande, după dacă vreau să gust, însă de fiecare dată am refuzat frumos.
Chiar am trecut pe lângă Ando’s în drum spre casă şi n-am fost tentată să intru (pentru că era coada super lungă chiar şi la 23:00).
De dimi am dat târcoale frigiderului, l-am închis, l-am deschis, mi-am imaginat reţete şi parcă nu ieșea nicio combinaţie pe placul meu. M-am răzgândit de câteva ori după care mi-am amintit că voiam să mănânc o şaorma azi. Am închis iar frigiderul după care mi-am amintit că eu mănânc sănătos.
Erau câteva lipii prin casă, o roşie tăiată deja, eu aveam ciuperci și măsline, iar pe interiorul uşii frigiderului zăceau niște ouă.
Noh,  tot ce trebuie pentru o şaorma cu de toate. Am pus ciupercile tăiate mărunt într-un castronel cu puţin ulei de măsline,  oul la fiert,  am tăiat roşiile şi măslinele, 2 felii de caşcaval și două se șuncă presată,  am uns cu puţin suc de roșii lipia încălzită în prealabil și următorul pas a fost rularea la care trebuie să mai exersez mult. A fost delicioasă,  nu știu când s-a terminat.
O recomand cu drag în locul celei cumpărate indiferent de unde. Acasă sigur va ieşi cu mai multă carne şi mai puţine legume, va ieşi exact așa cum vă place.

P. S.  Şi cu asta nu-mi mai trebuie şaorma încă un an de acum încolo. Și-am încălecat pe-o şa și v-am spus reţeta așa.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close
Menu