Raport de sfârşit de an

Întâmplarea  Maturizarea face ca anul trecut să nu-mi fi propus nimic pentru anul care se încheie. Un singur obiectiv am avut şi nu m-am ocupat nicio secundă să-l fac să se îndeplinească. Mi se pusese mie pata de şpagat. La ce-mi folosea? Nici kilele în plus nu-mi folosesc, dar măcar am fost fericită fără efort 😀 (mâncând) .

Nu-mi vine să cred că a trecut un an. Pe vremea asta, anul trecut, nu ştiam ce va fi. Pregăteam ultimele examene, ultimele proiecte, disertaţia,  voiam cu disperare un job, împliniri personale pe care le-am găsit, dar nu acolo unde am căutat.

Într-un final, s-a întâmplat bursa şi o dată cu ea miliarde de lucruri frumoase şi momente de neuitat.

Anul ăsta am muncit destul, am învăţat o grămadă de  chestii interesante şi importante, am crescut, am legat prietenii, am plâns, am citit cât pentru trei, mi-am pus tocuri mult mai des ca de obicei, m-am machiat de câteva ori, cu alte cuvinte… a fost un an perfect cu toate nebuniile şi lucrurile care n-au ieşit cum am vrut sau cum am visat eu.

Am urmat cursul normal, căci am învăţat că planurile de acasă nu se potrivesc cu cele din târg. Am avut grijă să trec frumos şi elegant prin toate situaţiile, astfel încât acum să fiu împăcată. Am strâns destule pagini cu poveşti cât pentru o carte nouă, cine ştie în ce stare poetică mă prinde noaptea dintre ani…

Ce, a trecut un an? Parcă ieri am fost la cea mai tare petrecere din viaţa mea, revelionul din piaţa Romană.

Pentru că a fost bine fără obiective, iacă, nici anul ăsta nu-mi propun nimic. Aş putea să-mi propun să mai iau vreo 3 kile, poate nu mă ţin de asta şi mai slăbesc vreo 4-5. Mai reflectez asupra acestui fapt :D, până la urmă mai sunt câteva săptămâni oficiale până la începerea următoarelor 365 de zile. Parca îmi pare rău că se încheie, mi-a plăcut cum am trăit. Simt ca 2015 vine cu mai multe responsabilităţi şi implicit mai multă seriozitate, mai puţină copilărie.

Ei bine, rămâne de văzut!

P.S. Carpe diem, ce a fost nu se mai întoarce!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close
Menu