Știm cu toții cum gramatica este mai puțin prietenoasă cu unii dintre noi și cum ne afectează, fără să ne dăm seama, “cartea personală de vizită”.  Grav este că indivizii în cauză sunt siguri că nu greșesc nici măcar o singură cratimă, însă…am întâlnit și români care scriu, vorbesc și se exprimă impecabil. Bravo lor!

A propos de fapte bune, consider că implicarea într-o rețea internațională pentru studenți Erasmus, ca și fost și viitor Erasmus, este un gest de recunoștință față de oportunitatea pe care tu ai avut-o.

Astăzi am participat la primul meu eveniment ESN, un târg de mărtișoare, după care am luat prânzul cu un cetățean spaniol, cu care făceam exerciții de limba română în timp ce savuram o supă și un fel doi. A fost foarte amuzant cum el a dedus singur că “vino” se spune “marș aici”. Habar n-am de unde și până unde, însă important e că s-a clarificat situația. Surpriza cea mea a fost când mi-a spus cum se scrie “Du-te”. “Du liniuță te”. Făcusem niște ochi mari, încât derutasem omul. Nu-mi venea să cred că un străin venit în România de cinci luni știe să scrie corect, pe când mulți români n-au idee unde se pune cratima corect în această sintagmă, și mai ales DACĂ se pune. I-am explicat pe scurt rolul cratimei, să nu învețe “corect” de la agramați.

P.S. Practic, situația a fost salvată.

Fix 6 zile. Si se termina. Se duc momentele in care ma duceam la mare oricand si de oricate ori voiam, oricat timp aveam la dispozitie pentru asta, cand traiam o adevarata aventura sa gasesc drumul inapoi spre casa, cand oboseam vorbind italiana si engleza in loc de romana, cand primeam ‘Buna dimineata’ din tot sufletul, cu zambetul de buze, chiar si de la straini, cand mancam micul dejun dulce, nu sarat, cu croisant si expresso cu spuma de lapte, cand faceam clatite o data la cateva zile, cand stateam intr-un colt la ore, sa nu se prinda nimeni ca e ‘intrus’ in clasa, sa stiu poezia in italiana: cum ma cheama, de unde sunt, cu ce ocazie aici, daca imi place si cand plec-, panzzerotiul si pizza la felie, dar sa nu uitam de focaccia la oferta cu pepsi, priteniile legate in magazine ori pur si simplu, pe strada, gustul extraordinar de bun si adevarat al ciocolatei, retetele italienesti, clementinele delicioase, piata imensa, bancutele de pe faleza si orasele minunate unde ai cu ce-ti clati ochii. Desigur, poate ma voi intoarce candva aici, insa nu voi mai sta in formula asta de 2 italience si 3 poloneze in aceeasi casa, nu voi mai face ce face un student intr-un oras studentesc. De asta esti doar o data in viata Erasmus. Sa te bucuri de momente si sa traiesti fiecare clipita, stiind ca sunt unice.

Partea cea mai nasoala e ca acum, in ultimele doua saptamani am cunoscut oameni extraordinari de care imi va fi extrem de dor, insa sper sa-i revad curand sau macar sa nu ne afecteze distanta. Stiam ca asa va fi, insa nu m-am pregatit suficient de momentul acesta. O perioada va fi rau. Mereu zic ca ii voi imbratisa pe ai mei la aeroport si le voi spune ca eu ma intorc cu urmatorul avion in Bari.
Ultimele sase luni de facultate sper sa fie suportabile, avand in vedere ca trebuie sa pun la punct documentele pentru mobilitate( e dificil, stim noi de ce), licenta si practica, plus planurile mele personale.

Cine stie ce va fi dupa…

P.S. De ce tot ce e frumos repede trece?:(

Dupa ce am incercat gramezi si saci de metode, mi-am dat seama care mi-e cea mai potrivita. Mai devreme, nu acum, in ultimul an de facultate. Slava cerului ca e ultimul. Iar au scumpit astia taxa.

In liceu, cand studiam mate-info intensiv, cu materiile aferente, faceam exercitiile din clasa si cateva suplimentare, dar in general ma bazam pe noroc si pe colegi. Iar pentru materiile care nu contineau cifre, aplicam aproximativ aceeasi metoda ca acum.

Momentan studiez stiinte sociale, deci nu mai am tangente prea mari cu cifrele, decat in ceea ce priveste statisticile. In general, retin foarte usor informatiile primite, pentru ca sunt interesata intr-adevar, iar multe chestii se transfera de la empiric la stiintific. Dar in sesiune merg intotdeauna la biblioteca, pentru ca acasa prefer sa ma relaxez, nu sa ma stresez. Plus ca intervin piticii pe creier ca mai ai niste ciocolate in dulap, ca ti-ai promis mai demult ca iti faci orez cu creveti si ai uitat, ca n-ai mai facut un dus de 15 ore si parca puti, etc. Imi iau creioane cat mai colorate, foi albe si cheful de invatat. Mai intai, informatiile din cursuri le sintetizez folosind evidentiatorul pentru cuvintele cheie si pentru definitii. Le scriu de cateva ori, dupa ce ma asigur ca am inteles fiecare cuvintel si sensul propozitiilor. Dupa, merg la Opac si caut carti care ar putea contine temele studiate, sau pur si simplu merg si ma uit la cotorurile lor, direct pe rafturi, insa de obicei da gres, fiindca ma atrag carti care nu au legatura cu ce studiez eu in momentul ala. Din carti retin mult mai bine, mai ales ca sunt explicate mai bine conceptele si sunt mai multe carti cu aceeasi abordare, in care poti gasi informatii suplimentare sau doar formulare intr-un alt mod, pe care tu il intelegi mai bine.

La voi ce metoda functioneaza?

P.S. Dupa fapta si rasplata. Spor la invatat! si sa apeleze cheful la voi:P

Ma simt excelent si nu stiu de la ce. Am revenit la normal, dupa doua saptamani frumoase, cu si mai multe lipsuri, dar si adaosuri gen sesiune, insa tot bine ma simt. Nici macar cel care reuseste sa strice ziua unei persoane in 2 minute nu a putut sa ma duca intr-o stare nasoala.
Zilele astea am vizitat capitala Italiei, am mancat kile intregi de clementine si portocale, am baut ceai si vin la greu, am vazut cum sta treaba cu romanii din Roma: ‘ Hai fa(scobindu-se in nas intre timp) ca vin controlorii!’, dar si romani draguti, Coloseumul e preferatul meu, am facut poze, am surprins momente ciudate, am facut sport mergand pe jos si urcand scari( de aia aratau asa bine romanii:P), am reinceput sa beau cola, in ciuda lucrurilor rele care se spun despre aceasta bautura si am reintalnit niste prieteni vechi de care imi era extrem de dor.

Asa cum spuneam si mai sus, a inceput sesiunea. Pentru unul din examene trebuie sa-l studiez pe Pinocchio pe-ndelete, cu toate pataniile si intruchiparea umana a numeroaselor personaje, asa ca am inceput prin a reciti povestea. E fascinanta acum. Poate si inainte era, nu-mi mai amintesc, dar intr-adevar e educativa si foarte actuala. Papusica e uimitoare prin rapiditatea cu care se razgandeste. E mai sucit ca mine, insa il voi lasa pe el sa fie cel mai bun la asta. In paralel invat la psihologia persoanelor cu dizabilitati si citesc Zaharia Stancu cand sunt acasa, iar cand trebuie sa astept pe undeva scot repede din geanta ‘Varsta inocentei’. Daca tot am participat la lectii de istorie in ultimele doua saptamani, zic sa continui sa cunosc si sa invat lucruri noi.

Mai sunt 2 luni si vin acasa. Pe de o parte, sunt nerabdatoare. Sunt atatia oameni pe care abia astept sa ii vad. Dar stiu ca o sa-mi lipseasca prietenii de aici, marea, si tot ce inseamna Bari. Pe de alta parte, am auzit ca acasa nu e chiar atat de bine pe cat ar trebui, in strainatate sunt mai multe sanse de bunastare, am termeni de comparatie. Acum cel putin un an, spuneam ca nu vreau deloc sa plec din Romania, ca exista un job si pentru mine, ca lucrurile se vor remedia si ca totul va fi excelent. Ei bine, acum eu sunt cea care ii incurajeaza pe altii sa invete o limba straina, sa se gandeasca sa plece sau sa experimenteze bursa in strainatate, ajuta mult la multe.

Va doresc succes in sesiune si in tot ceea ce faceti.

P.S. ”Happiness is not something ready made. It comes from your own actions. ” Dalai Lama

De cand auzim sau vedem ceva, pana cand ne trezim intrebandu-ne ‘cum de am ajuns eu aici’. Se numeste influenta. Influenta a ceea ce ne inconjoara.
Concret, exemplu personal. Cum am ajuns eu sa alerg pentru niste hartii, sa dau interviuri, sa sun si sa trimit o gramada de e-mailuri aceleiasi persoane doar pentru a obtine o bursa de studiu pentru un semestru amarat? Tin minte ca din anul I tot zic ca voi aplica, insa nu eram sigura, mai asteptam motive. Apoi am inceput sa aud despre programe de babysitter in tari straine pe o perioada de timp scurticica, de facultati in strainatate, mastere in strainatate, specializari, stagii de practica… si asta doar de la cunoscuti, nu cautasem nimic pe internet. Multe dintre aceste conversatii au avut loc doar pentru eliminarea plictiselii, de obicei nu eram prezenta 100%, dar se pare ca au ramas in subconstient. Asadar, dupa aproape 3 ani, am zis ‘de ce sa nu aplic si eu?’. Stiam ca daca voi pleca, voi pleca singura singurica, fara cunoscuti, colegi- era foarte putin posibil din pricina locurilor limitate-, probabilitatea era doar de a cunoaste acolo alti romani, dar poate sa nu fie la facultate(deci cu o oarecare educatie, prestatie, incredere, etc). Pe de alta parte, m-am gandit la beneficii: inveti sa te descurci singur, iti imbunatatesti engleza- in cazul meu, am invatat si italiana, pe deasupra si continui sa aprofundez-, devii mai rabdator, iti deschizi mintea, cunosti oameni noi, iti clatesti ochii cu privelisti deosebite, faci uploaduri culturii generale, si de ce nu, iti faci prieteni pe viata.

Vi s-a intamplat vreodata sa va amintiti de o persoana care candva va fusese draga, dar dupa v-a ranit, si sa nu stiti de ce? Ei bine, cu siguranta ati simtit mergand pe strada un miros specific acelei persoane, sau ati vazut o scena asemanatoare cu trecutul vostru, sau pur si simplu culoarei ei preferata, ori vreun apropiat sa va intrebe daca mai stiti ceva de ea. Sau vi s-a intamplat sa auziti o melodie veche care sa va aminteasca de cineva, iar in secunda a doua sa-i telefonati, raspunzandu-va extrem de surprins?

In alta ordine de idei, cum se face ca ni se schimba gusturile? Pana sa intru la facultate, nici nu vroiam sa aud de sfecla rosie, de cand eram mica nu imi placea, desi nu-mi amintesc sa fi gustat vreodata. Trecand timpul, uitand de ea si revazand-o, am zis sa incerc si, surpriza, mi-a placut.
De asemenea, prezenta unor persoane in viata noastra ne influenteaza stilul de a trai, cum ar fi renuntarea la vicii doar de dragul lor, simpatii pentru abia cunoscuti dupa ce auzi ca aveti ceva in comun, sa zicem un blog, un catel, sau ca va place sa meargeti pe munte, sau sa schiati.

P.S. Toate se intampla cu un motiv. I miss you