Evit cât pot de mult să merg cu taxi-ul. Prefer autobuzul, metroul sau maşina familiei. Taximetriştii mă obosesc, iar unii îmi provoacă dispreţ. Zilele acestea am mers chiar des prin oraş cu maşina galbenă, pentru că a fost necesar, iar situaţiile n-au încetat să apară. Doar azi am întalnit un taximetrist drăguţ, prietenos şi amabil. A început frumos o conversaţie (pentru aceasta i-am lăsat şi bacşiş, ceea ce nu fac de obicei) şi am apreciat cum mi-a îmbunătăţit starea de spirit instantaneu. E important să fii făcut să te simţi bine, să ştii că părerea ta contează. M-a întrebat dacă, în opinia mea, vremea se va îndrepta până de Paşti. N-a fost nimic supranatural, însă mereu întâlnesc taximetrişti încruntaţi, care parcă sunt muţi, iar alţii n-au nicio reacţie la replicile mele, de orice natură ar fi şi oricât aş investi pentru puţină conversaţie. Încerc să-mi dau seama de câteva cuvinte cheie pentru a începe un mic discurs, până la urmă, de la fiecare avem ceva de învăţat.
Voiam să vă spun că taximetristul de mai sus este cel de la întoarcere, dintr-un loc care nu mi-a provocat bucurie, ci din contră, iar pura lui întrebare m-a făcut mă mai gândesc o dată dacă situaţia e aşa neagră precum vremea de afară.
La dus, mă grăbeam. Am rugat taximetristul, un tip mustăcios şi bătrân, primul la rând, după cum cer bunele maniere, să se grăbească spre destinaţie, însă parcă i-am spus să meargă liniştit că am tot timpul din lume. A mers lejer, cu 20-30 la ora, başca a ocolit, pe motiv că se lucra la începutul ultimei străzi pe care trebuia să intrăm, deşi tocmai pe unde a ales el să mearga era ditamai nămolul. M-a supărat maxim, mai ales că am ajuns la destinaţie cu 5 minute întârziere, pierzând obiectivul. Măcar mi-a urat, la final, să fiu cumpătată, iar asta l-a salvat! De la ce? Găsiţi voi un răspuns adecvat.
Cred că v-am mai povestit şi despre taximetristul care mă învăţa cum să-mi cresc copilul (chiar dacă nu era chiar al meu, nu trebuia să ştie, aş fi făcut oricum acelaşi lucru), insistând că este foarte bine cum spune dânsul, ba chiar enervându-se că procedam cum credeam eu că este corect. În fine, l-am lăsat să vorbească singur, deja exagera cu acea poveste în care se implicase nejustificat.
Desigur că nu mergi cu taxiul pentru conversaţii, dar uneori mi se pare ciudat ca doi oameni să stea un timp fără să-şi vorbească, mai ales că sunt mii de variante de a începe o conversaţie, deşi, recunosc, de multe ori eu sunt cea care preferă să tacă. Şi mi se pare urât ca unii să persiste într-o situaţie în care este evitat. Şi mi se pare frumos ca cineva să-ţi facă ziua mai frumoasă cu un cuvânt la care nu te aştepţi.
P.S. Una peste alta, aveţi grijă la taximetrişti!
