Probabil vă amintiți de puiul meu de urs adorat, care între timp s-a înălțat și aproape merge la școală. Atât timp a trecut de atunci.
Ei bine, acum că sunt educatoare, am în dotare vreo 12 pui în clasa mea și încă aproximativ 20 din clasele celelalte, cu care ne reunim după somn. Desigur, era inevitabil ca eu să n-am un copil puțin mai iubit decât ceilalți, tot un blond cu ochi căprui.
Având doar 18 luni, a învățat mai târziu regulile, să realizeze că sunt și alții în jur. La intrarea mea în învățământ, avea 16 luni si parcă era singur în clasă. Stăteam toată ziua să îl iau și să îl fac să stea 5 minute așezat lângă ceilalți. Și cum se mai zbătea… Acum s-a făcut mare, vine singur și se așează unde suntem cu toții, dupa doar 2 luni!
În fine, în astea două luni, se pare că insistențele mele l-au făcut să mă iubească mult și nu contrariul, ceea ce e de bine.
Vineri am ajuns în clasă înaintea lui (de obicei încep după ce toți vin la grădiniță), erau 4 educatori și alți 20 copii în sală, printre saltele de sport și alte obiecte ”obstacole”. Am crezut că nu mai vine, însă doar a întârziat. Intrat pe ușă, a aruncat o privire să vadă cine e, iar când m-a văzut s-a luminat tot, a zâmbit și s-a grăbit să vină să mă îmbrățișeze!
Eu mă aflam de cealaltă parte a clasei, așa că puștiul blond a trebuit să se urce pe o saltea înaltă, deasupra căreia a trebuit să evite vreo 3 copii care îi stăteau în cale, după a trebuit să coboare de pe salteaua înalta, să dea la o parte jucăriile care erau pe jos, a trebuit să aștepte la semafor să treaca alți copii care l-ar fi putut dezechilibra, a ocolit vreo 2 educatori, a sărit peste un rotol de burete și in final, dupa vreo 3 minute de traseu aventuros, a ajuns la mine și m-a îmbrățișat fericit, umplându-mă de mucișori pe bluza. Și ce dacă? Am avut cea mai sinceră și dulce dovadă de dragoste într-o zi de vineri. Iar cea mai mare satisfacție e că, deși abia a început să zică mama în italiana, știe multe cuvinte în engleză, învățate la școală de la mine.
La multe îmbrățișări înainte!
P.S. Poate pare banal, însă pentru copilul ăla a fost un traseu foarte dificil, parcurs doar pentru a îmbrățișa educatoarea care la rândul ei mai îmbrățișează alți 20 de copii. Viața asta nu e dreaptă!