Depinde doar de tine. Poti ajunge sa traiesti intr-adevar visul sau poti sa il dezvolti cu ochii deschisi, complacandu-te in mediocritate.
Vorbeam cu cativa elevi de liceu, in an terminal despre obiective personale. Am ramas surprinsa sa vad ca in primul rand confundau obiectivele cu activitatile si mai ales ca le era teama sa viseze. Le-am dat frau liber, exemple de obiective gigant, aparent imposibil sau dificil de realizat, daca nu iti doresti suficient. Asta era ideea, sa ii fac sa isi deschida mintea si sa isi doreasca mai mult de la ei. Dar nu. Visele lor cele mai mari, pe cele mai indepartate meleaguri se leaga de lucruri firesti, ca intemeierea unei familii sau o cariera simpla.
Va dau cateva exemple:
Obiectiv pentru saptaman viitoare- sa-mi fac abonament la RATBV. Poate sa castig bani incat sa-mi pot plati abonamentul din salariul meu!!!!
Idem: Sa-mi vizitez rudele…(din Brasov, evident)
Sa-mi intemeiez o familie… Rihanna sa devina sotia mea!!
De ce ne este teama sa visam? OK, e o limita si la visare, dar, dupa mine, atunci cand visezi iti doresti mai multe de la tine si implicit contribui cu ceva sa se implineasca.

Care e cel mai mare vis/obiectiv al tau?

P.S. Visele devin realitate! Prin truda, bineinteles:)

Acum ceva timp mi-am promis ca nu voi mai da bani pe strada cersetorilor. M-am tinut bine cel putin un an, insa astazi am incalcat intelegerea cu mine. Eram in statia de autobuz si un om in varsta cerea bani pana si la copiii de 5 ani care erau cu parintii(!!). L-am ignorat pana mi-am adus aminte ca am o sana in geanta, cumparata acum vreo 2 zile, inca nedesfacuta. Parca nu imi era asa pofta nici acum nici in zilele urmatoare sa o mananac. O cumparasem cu niste covrigi, dar nu am avut timp sa ii impreunez in stomacul meu. Fix cand busul oprise in statie, m-am hotarat sa i-o dau acestui om ‘neajutorat’. Mi-a raspuns pe un ton plictisit (cand cerea bani, avea vlaga in el) ‘mda, mersi…’. Sincer, mi-a parut rau ca i-am dat-o, probabil o va arunca la primul cos de gunoi desi era sigilata. Acum, ce a fost a fost, a trecut, insa data viitoare imi voi oferi serviciile, cunostintele, ceea ce nu mai folosesc exclusiv organizatiilor la care voluntariez. Macar acolo stiu sigur ca oamenii saraci chiar sunt saraci si au nevoie de ajutor.
Plus ca ceea ce imi vad ochii in autobuze ma fac sa ma intreb daca mai are rost sa lupt si sa ma agit atat pentru oameni, in general. Insa, e prea tarziu, deja pot numi spiritul de observatie si analizare ‘defect profesional’.
Multi dintre voi spun ca prefera sa dea mancare, decat bani. Mancarea poate o pun la gunoi sau poate au nevoie de bani pentru ca sigur au si ei facturi. Deci, ce facem in cazul asta?

foto
P.S. Daca ati sti ca un cersetor castiga pana la 5000lei lunar, i-ati mai oferi bani?

Faptul ca ma preseaza ideea ca termin prima facultate ma face sa ma gandesc mai departe. Am profitat de temele de seminar/curs in care avem de efectuat cate un proiect cam la o saptamana si m-am gandit sa le iau in serios de data asta, nu sa le fac doar pentru un 10. Daca tot imi pun mintea, de ce sa fie imaginar si cu elemente nerealiste?
Si, tintind doar spre un proiect, am ajuns sa am si alte idei, pe care vreau sa le aplic in viitor.
Uite asa, am ajuns la doua mari prioritati: licenta si proiectul meu pe educatie sexuala, care se va numi, cel putin pana la urmatorul brainstorming ‘Copiii “Cool” stiu totul despre educatia sexuala’. Cum vi se pare titlul?
Ceea ce nu-mi place la a avea minim doua prioritati este ca mereu una ii ia primul loc celeilalte, dar in final vor fi concretizate.

P.S. Mai bine sa te consumi, decat sa ruginesti.

Omul de succes are un program: isi stabileste un traseu si nu se indeparteaza de la el; isi face planuri pe care le pune in aplicare; merge direct la tinta.

P.S. “Zmeele se ridica numai daca sunt plasate contra vantului- nu in directia lui” (proverb strain)

Ieri am facut o plimbare in parc, aveam nevoie de timp cu mine. M-a impresionat frumusetea lui, parca niciodata nu a fost asa.

Prin anumite zone era suprapopulat, iar in altele era gol. Intr-adevar, nici eu nu agream partea laterala inainte, insa acum o consider cea mai frumoasa.

La sfarsitul plimbarii, m-am gandit sa intru in mitropolie pentru cateva momente in ideea gasirii unuei farame de liniste. Am gasit, insa a tinut pana la iesirea din biserica, cand am intins o bancnota omului(strazii, cred eu) de la lumanari. Cand a vazut-o, fata i s-a luminat, si cu ochii umeziti mi-a multumit foarte mult, atingandu-ma pe umar. In clipa aceea, toata truda mea de dupa amiaza s-a dus pe apa sambetei. Ce probleme avem noi, dar ce probleme au ei.

P.S. Aduc sau nu banii fericirea?

Craciunul trecut l-am petrecut la o familie italiana pe care nu o mai vazusem pana atunci, deci nu aveam o relatie deosebita in acel moment. Am ajuns acolo printr-o prietena, fiica cea mare a familiei, care locuia impreuna cu mine in apartament. Nu a fost nimic special, mi s-a parut doar un pranz in familie cu mancare obisnuita si nimic traditional. Acum, poate nu cunosc prea bine cultura italiana, insa sigur mi-as fi dat seama daca era ceva specific. Intr-adevar, aveau brad si scena nasterii domnului( asta chiar e tipic la ei), dar ce Craciun ar fi fost si fara acestea?
Am fost surprinsa de toti membrii familiei- de la mama si tatal ei pana la bunici si matusi prin gesturile dragute pe care le-au facut pentru ca eu sa nu simt distanta de casa si cei dragi. Insa, am observat stradania, ma asteptam sa nu fie naturali 100% si sa isi dea tot interesul pentru a ma simti parte din familie. Toate bune si frumoase pana cand am deschis o felicitare insotita de niste prajiturele delicioase, pe care scria aproximativ: ” Ceva dulce pentru a suplini dorul de casa si cei dragi”. Noroc ca a sunat telefonul si am fugit sa raspund pentru ca stiam cine e, ca altfel nu cred ca mai terminam de plans pana seara. Doamna a vrut sa isi arate afectiunea si a reusit, insa mai bine renunta la felicitare. Sintagma ‘alaturi de cei dragi’ m-a facut sa realizez ca este Craciunul si ca eu lipsesc de acasa in aceasta zi importanta pentru prima data. M-a facut sa realizez cat sunt de norocoasa, totusi, ca nu il petrec singura in palat( apartament) pe internet, savurand un iaurt, eventual paste, si il petrec alaturi de o familie numeroasa si deosebita- tot cu paste.
Asa ca, de atunci ma gandesc de doua ori inainte sa fac urari, pentru a nu rani. Orice cuvant raneste daca nu este pus la locul potrivit. Mi-am promis ca nu voi mai folosi ‘alaturi de cei dragi’ pentru ca nu stii niciodata unde se afla celalalt. Cred ca nu am dat niciodata un mesaj doar de dragul de a-l da, insa am primit de la oameni cu care n-am mai vorbit de ani si nu stiau ca sunt plecata, urandu-mi acelasi lucru “Sarbatori fericite alaturi de cei dragi”. La fel si cu ‘fericitul’…poate pentru unii nu e.

Asa ca eu va urez sa fiti sanatosi si toatele cele bune!

Recunostinta fata de italieni mi-am aratat-o pregatind o prajitura dupa reteta lor. Fiind prima data, n-am dibacia construirii romburilor din aluat. Dar e delicioasa. V-as fi invitat la o portie, insa cu prima ocazie rezolvam.

P.S. Va imbratisez cu drag.

Studiile si cercetarile pe propria persoana au demonstrat ca subiectul si-a schimbat de la o extrema la alta o infinitate de obiceiuri, valori si comportamente care inainte erau eliminate din start. Se precizeaza ca inca se lucreaza la studiu, subrezultatele fiind urmatoarele:

– dupa 21 ani in care nici nu vroiam sa aud cuvantul ‘zacusca’, acum imi cumpar singura
-nu-mi mai este frica de intuneric
-nu-mi mai este teama de singuratatea din casa, in schimb ramane valabila frica de porumbei
-a disparut raul de masina
-beau cafea (expresso, protejam dintisorii)
-am o agenda in care imi notez chestii
-mananc paine, chiar daca e cumparata cu o zi in urma( inainte mancam cu maxim doua ore dupa ce o cumparam, asigurandu-ma ca e coapta in ziua respectiva)
-beau ceai( asta e evolutie de acum patru ani)
-pronunt destul de des ‘Te iubesc’ ( inainte ziceam ca iti arat daca e, nu trebuie sa iti spun, insa acum cred ca e important si sa auzi)
-ma machiez( mai des decat atunci cand e ceva special)
-ascult muzica la care ma strambam in urma cu ceva timp
-port sacouri
-pun in aplicare ‘proiecte’ de acum 6 ani
-a disparut ‘de maine’
-nu mai dorm dupa amiaza 🙁 (zilnic)
-sunt mai ambitioasa ca niciodata si se vede

Lista poate continua, insa ma opresc aici.

P.S. Cine s-a mai schimbat in bine in ultimul timp?

De doua saptamani scap ca prin urechile acului de chestii brutale. Weekendul trecut am hotarat sa ies sambata in oras pentru a avea timp in celelalte zile sa revad rudele, iar vineri, cu o zi inainte, intr-un local din oras s-a lasat cu scandal, impuscaturi si rani urate. Anul trecut a avut loc o crima intr-un autobuz, bineinteles ca nimeni nu a zis nici ‘pas’, iar zilele trecute era un nebun in masina, care trecea printre oameni, respectiv pe langa mine. Ma simt atat de norocoasa ca nu a scos vreo arma sa injunghie la intamplare. Probabil ca stiti cu totii atacul asupra-mi de anul trecut. Si atunci am fost norocoasa ca m-am ales doar cu o pata temporara pe fata, fizic vorbind.
Personal, nu ma mai simt in siguranta niciunde. Stau cu sprayul rau-facator dupa mine.
Primul incident a avut loc cand eram in clasa a cincea, impreuna cu Cata si urcam spre casa mea. Un paputoi s-a strecurat dupa noi, a indrugat ceva ce n-am inteles, dupa care s-a dezbracat. Reactiile au fost impartite: eu am tipat, ea s-a prapadit de ras. Nebunii au existat dintotdeauna, insa acum parca s-au si inmultit.
Sa va spun o povestioara auzita ieri, inainte de culcare:

Un om visase ca apa potabila se va termina si ca daca va bea apa moarta va innebuni, asa ca isi face rezerve de apa vie. Ziua neagra vine, toata lumea bea apa intoxicata si innebuneste, numai omul nostru nu, pentru ca bea din apa vie pe care si-o pastrase. Fiind singurul sanatos, era vazut chiar el nebun de catre ceilalti, chiar daca el era cel sanatos mintal. Fiind exclus si neintegrat, decide sa bea si el apa moarta.

Morala? Cine e mai nebun dintre nebuni?

P.S. Voi va mai simtit in siguranta pe vremurile astea?