Am vizionat acest filmulet care nu are nevoie de nicio descriere si m-am gandit ca impartasindu-l cu voi, fac si eu o fapta buna.
P.S. Ar fi dragut ca fiecare din noi sa facem cel putin o fapta buna pe zi, indiferent de “marimea” acesteia.
S-a sfarsit cu sfarsitul lumii de anul acesta. Intrebare: Ati fi avut ultima zi din viata fericita?
Dupa episodul Italia, mie mi s-au decalat anii. Am avut o data: un an din octombrie pana in octombrie si un alt an inceput din februarie pana in februarie, insa am sa incerc sa-mi amintesc lucrurile importante din anul calendaristic.
In ianuarie, am vizitat o parte din Italia de nord si mi-am sustinut examenele in italiana, ceea ce consider a fi un succes, mai ales ca notele au fost bunicele pentru nivelul 0 de vorbit, scris cu care am plecat de acasa.
Luna februarie a continuat cu examene si cu prestatia radio, dar si cu pregatirile pentru vizita la Padova. De asemena, am cunoscut oameni interesanti, dar de care a trebuit sa ma despart, insa internetul face minuni cateodata.
Martie: Venezia, Padova, oameni noi, prietenii cimentate, masti, gondole. Milano: rude, faimoasa catedrala din Milano, un oras in care as putea locui. La jumatatea lunii, intors acasa. Nu mi s-a parut mare trecerea, mai ales ca stiam cate am de facut, de tipul licenta si cel mai important, sa gasesc o chirie. Destul de greu mi s-a parut pasul acesta, de aceea trec pe lista de succese, desi aveam ceva “experienta” din Italia. Situatia era cu atat mai ingreunata cu cat gandul meu era departe, la licenta la care voiam sa renunt, insa am zis ca merg pana unde pot, poate reusesc.
Aprilie: petrecerea de inaugurare a casei, bobarnace in cautarea temei pentru licenta, din nou, prietenii cimentate- cine s-ar fi gandit ca o licenta leaga oameni-, ziua mea, cu ocazia careia am pregatit adevaratele paste Carbonara. Cine a ratat, o sa mai fie ziua mea si la anul.
Mai: Aproape toata luna am scris la licenta non-stop, cu 4 h de somn pe noapte si 10 minute de somn intermediar ziua, cand eram trezita in cel mai delicat mod posibil.
Dupa ce m-am mutat, a durat ceva pana am instalat internet, asa ca ma apucasem de citit, iar obiceiul a ramas, din fericire. Aveam o perioada in care faceam asta, in loc sa scriu la licenta. Dar mi-a prins bine, foarte bine chiar.
Iunie, Iulie: sustinerea licentei, invatat pentru examen, pentru examenul de master. Tin minte ca in ziua cand trebuia sustinut proiectul de licenta, foarte sigura pe mine, n-am pregatit niciun speech. Inainte cu 2 minute sa plec, zic sa compun rapid ce am de comunicat profesorilor (era de 7 minute speechul normal), si surpriza: ma balbaiam si nu-mi ieseau cuvintele (consecinta a faptului ca vorbeam foarte putin cu oameni, fata in fata, si aproape imi pierdusem abilitatea aceasta). Dar am avut timp pe hol sa repet, mi-am pacalit mintea, cum fac in ultimul timp, si am razbit. Si la master a fost destul de bine, desi acelasi proiect a fost apreciat la o valoare mai scazuta decat la licenta. Nedrept.
August, m-am intors acasa pentru perioada verii, timp in care am voluntariat in doua locuri si unde am avut cea mai grozava experienta. Cu ocazia aceasta am gasit si tema de dizertatie, sper sa merite pana la final ca n-am avut parte de placerile verii.
Septembrie: Am fost turist in Romania, impreuna cu o prietena italianca, venita in vizita pentru doar 5 zile, dar asta nu inseamna ca n-am profitat la maxim. Am facut tot ce era de facut. Cel mai mult i-au placut acoperisurile. I se pareau minunate. Cum spuneam, experienta Erasmus m-a invatat sa plantez prietenii. In restul lunii n-am mai facut nimic deosebit, nu-mi mai amintesc absolut nicio activitate.
Octombire: Inceputul primului an de master, scoala, iesit, din nou, nimic deosebit.
Noiembrie, luna mea preferata anul acesta: Luna cu puiul de urs. Luna in care toata atentia mea a fost canalizata catre micut. Luna in care eram mamica sau “ca o mama” (citez o fetita de la gradinita) de la 9 la 17. Luna in care mi-am amintit toate cantecele copilariei. In care am fost si adult si copil, in acelasi timp, in care straluceam mai mult ca de obicei, a fost luna perfecta.
Luna lui noiembrie a fost si luna in care am inceput sa accept conceptul raw, cu un mic ajutor din partea unei prietene deosebite. Fac un suc delicios, verde si sanatos. Luna in care am vazut multe filme la cinema.
Decembrie: M-am revazut cu o persoana speciala acum cateva zile si am cam uitat ce s-a intamplat toata luna, in afara de faptul ca am revazut puiul de urs si ca am mesterit la cutiutele mele si la impachetat frumos, fara scotch in casa. Noroc ca avem imaginatie. Si ca pentru prima data, nu…a doua (prima a fost anul trecut cand am uitat sa pun laptele in zaharul ars si s-a pleostit cand am scos-o din cuptor) cand nu mi-a iesit o prajitura. Am vrut sa fac cu MD nuci umplute, dar n-am avut forme si au iesit cam…. de ne-dat si altora. Mai bine faceam clatite, sigur ies, la cata experienta avem.
Cam asa mi-a fost anul pana acum, in urmatoarele zile nu cred ca va fi ceva extraordinar pentru care sa fi meritat sa mai astept cateva zile pana sa scriu postul acesta.
P.S. Va urez sa aveti parte numai de bucurii!
In ultimii doi ani, am primit de Craciun chestii marunte, dar de efect maxim. Inainte de perioada aceasta nu-mi mai aduc aminte atat de bine. Probabil apreciez altfel lucrurile dupa episodul Italia.
Ideea e, in cazul in care cunosti persoana careia vrei sa-i faci o bucurie, fii ochi si urechi la ce se uita si ce spune, sigur face referire la ceva ce si-ar dori. In cazul in care nu o cunoasteti, ii puteti oferi ceva de efect.
Ca exemple, anul trecut, am primit de la familia extinsa a italiencei, cateva chestii foarte utile si minunate: un luciu de buze de la Kiko (firma de cosmetice deosebita), un breloc catelus foarte simpatic, dintr-un material greut, ceva din fier, pictat vioi, dar pe care nu l-am folosit, e mult prea dragut si cateva dulciuri facute in casa, care aratau delicios, pareau lucrate in laborator. De asemenea, sunt inspirate figurinele specifice acestei perioade, iar daca vreti sa fie cu adevarat deosebite, le puteti cumpara gata facute albe si le puteti picta voi cum vreti. Desigur, mai exista varianta cutiilor de lemn pe care puteti realiza modele utilizand diferite tehnici.
Anul acesta, personal, am oferit cutiute de care spuneam mai sus, cercei si papion pentru surioara (e o eleva merituoasa), manusi, stilou si altele pe care nu le pot dezvalui aici, din motive evidente. Mamei i-am luat un costum de baie acum vreo luna, am s-o rog sa-l considere vazut sub brad. Lasati-va imaginatia sa curga si nu va lasati cuprinsi de valul de repezeala, in ritmul acesta va fi foarte greu pentru a gasiti ceva.
Tin minte ca in generala, de o sarbatoare a primaverii, am luat pentru doamnele profesoare lumanari decorative in forma de bulgarasi, extrem de dragalase, insa nu au fost apreciate, sustidand ca acelea sunt pentru inmormantari. Ei bine, eu am primit o lumanare parfumata pe care am s-o folosesc cu placere si drag. Intre prieteni, merge foarte bine, zic eu.
Voi ce cadouri preferati?
P.S. Oare o fi impodobit mama bradutul? Sper sa puna bomboane cu jeleu in el, ca sa fie surprinsa cand nu mai e niciuna.
Citisem la un moment dat ca faptele bune realizate de oameni sunt in proportie mult mai mare decat crimele, violurile si rautatile prezentate in mass media, dar nu se difuzeaza atat de des, de aici impresia ca lumea e rea. In filmul The Great Dictator, Charlie Chaplin a spus ceva foarte frumos, postez in engleza si o sa incerc sa fac o traducere acceptabila.
We think too much and feel too little. More than machinery we need humanity. More than cleverness we need kindness and gentleness. Without these qualities, life will be violent and all will be lost.
In romana, suna cam asa: Gandim prea mult si simtim prea putin. Mai mult decat tehnologie, avem nevoie de umanitate. Mai mult decat inteligenta, avem nevoie de bunatate si blandete. Fara aceste calitati, viata va fi violenta si totul va fi pierdut.
P.S. Citatul intra in categoria “de permanenta actualitate”.
Cine a fost in Brasov si nu a fost pe Tampa – muntele principal din mijlocul orasulului, data viitoare s-o faca. Este un loc minunat de relaxare, dar si de o plimbare, cu posibilitatea de a alege traseul, marcat sau nu. N-am pus la socoteala drumul cu telecabina pentru ca practic nu are farmec. Daca nu va grabiti, va puteti opri din 5 in 5 minute, cum am facut eu azi- pe drumul cu multe scari. Eventual puteti profita de un telefon primit, pentru a zabovi mai mult. Peisajele merita toata admiratia. Sunt absolut superbe, din oricare unghi ar fi privite: unghiul central, unghiul Racadau sau unghiul din stanga, cum te afli pe creasta. Bancutele amenajate pentru odihnirea oaselor puturoase sunt ideale pe post de pat: dedesubt pamant infrunzit, deasupra raze de soare printre ramuri de copaci pe cale de a se dezgoli, stanga oras deosebit, dreapta alta bancuta si o panza de paianjen.
Odata ajunsi pe creasta, vedem asta:
cartierul Racadau.
Mai urcam putin si vedem orasul de pe terasa, de acolo de unde scrie mare BRASOV:
Si ne-am oprit la o floricica din aceea sanatoasa, cu muuulte euri
dupa care ne-am intins pe frunzele ruginite si zgomotoase, pret de aproape 30 min, timp in care n-am atins obiectivul “citit”, asa ca amigo s-a gandit sa-mi plateasca nerespectarea de program cu o coborare off-road. Direct pe langa stanci, prin padure, pe traseu abrupt, nemarcat- a propos. A fost interesant cum de imi era atat de teama, incat nu va povestesc ca toti turistii stiu cum il cheama pe amigo, atat de tare cred ca tipam sa mearga mai incet (desi paseam cu viteza unei pisici ranite) pe pamantul care aluneca de sub picioarele mele, insa am ajuns cu curaj la destinatia finala-pranz-, fara a ameninta o clipa ca eu ma intorc sau ca nu mai merg un pas. Deci intotdeauna curajul invinge teama :)). Avantajul drumului intors a fost ca am ajuns mai repede si ca a fost mai solicitant, condimentat cu andrenalina si promisiuni, vorbe de tot felul, dar si amuzament.
Ca patriot, mi s-a parut deosebit faptul ca, pe creasta (vezi prima poza), ne-am oprit pe o alta bancuta, ca trecusera deja mai mult de 5 minute de la ultima oprire, pentru a “admira peisajul” si a imi ne tragem sufletul cateva secunde. Deodata, au aparut 3 turisti, vorbitori de limba engleza cu puternic accent latin, care s-au oprit din povestit doar pentru ca erau absorbiti de imaginea Vaii Cetatii. In clipa aceea am fost mandra de Romania, pentru minunatiile pe care ni le ofera.
P.S. Inca mai am frunze in par.
Daca ar fi sa gasesc un titlu pentru ziua de astazi, l-as denumi “Surprize, surprize”. Initial am “descoperit” o biserica in Piata Sfatului. Doar stand pe o bancuta si privindu-mi interlocutorul. Vestea e ca se afla acolo de multi ani, foarte multi, n-a fost construita in luna iulie, asa cum credeam eu- pentru ca niciodata n-am stiut ca e acolo. Si nu sunt putine datile in care am pasit pe asfaltul acela sau in care m-am asezat pe acele bancute, ori cand am privit cladirile din acea zona. Urmatoarea supriza a constat in multitudinea de magazine si supermagazine care au luat fiinta in ultima luna. Nici macar nu erau in pas pregatitor cand am plecat, iar acum sunt deja deschise. Una din reclame suna asa: “De acum Brasovul va fi mai frumos”. Nu e ceea ce va imaginati, e reclama la produse cosmetice care spun ei, ne fac mai frumosi. Nu-i asa ca va vine sa radeti? Practic, eram si inainte si cu siguranta am fi preferat ca Brasovul sa fie mai frumos din alt punct de vedere, sau mai multe, incepand cu bunul simt.
In fine, cea mai deosebita surpriza a fost ca s-a investit. Ca au fost accesate fonduri pentru infrumusetarea la propriu a Brasovului. Parcul din cartierul Noua este splendid. Poti sta intins sub soare, pe iarba, te poti plimba pe lac cu lebada, poti juca ping-pong, poti pregati barbeque intr-un loc special amenajat, poti sta linistit la umbra sub acoperisuri de lemn, poti admira natura, poti face orice doresti, atat timp cat este in conformitate cu respectarea naturii. De apreciat este faptul ca stalpii iluminatorii functioneaza pe baza de panou solar.De asemenea, s-a investit si pe aleea de sub Tampa. Imbunatatirile acestea le stiam, insa cumva imi pare rau…au infiintat un parc pentru copii si unul fitness langa copacul de care ma sprijineam cand imi scriam proiectele pentru la facultate. Era pefect cand cei de la fanfara exersau. Se imbinau de minune cu ciripitul pasarelor. Si cu apa de izvor din vecinatate.
P.S. Noapte buna, Brasov.
Cu micul dejun/pranz/cina la pat…Iar daca nu se poate intr-un mod atat de minunat, incercati mai intai cu o usoara atingere -pentru ca nu stiti in ce lupta cu extraterestri se viseaza cel pe care vreti sa-l treziti, ca sa nu-l speriati, dupa care rostiti-i numele incet, pe o tonalitate joasa. Astfel omul vostru se va trezi relaxat, gata sa-si continue viata intr-un ritm normal.
Mai exista varianta cu “un pupic”. Merge la fel de bine, insa garantez doar pentru acele momente cand cel pupat stie ca trebuie sa se treazasca.
Personal urasc zdruncinaturile sau angajarea cu adormitul intr-o discutie la care acesta nici nu stie ca trebuie sa ia parte, pentru ca practic “are alta treaba” in momentul acela. Sau cand un coleg bine-voitor incepe sa tipe, pentru a trezi pe toata lumea, eventual pluseaza cu niste glume la care oricum nimeni nu se prinde in somn. In astfel de situatii numai energici nu ne trezim, asa cum ar trebui dupa un somn odihnitor.
Daca ne place sa avem in jur oameni bine dispusi si voiosi, pe care trebuie sa-i trezim, haideti sa facem intr-un fel sa nu le spulberam visele. Asta implica sa-i trezim cu ‘o vorba buna’.
foto
P.S. Mai ales cand este vorba de un fenomen urgent, nu-i agitati, vor fi irascibili toata perioada pana la urmatorul ciclu de somn.
Desi anumite diferente de varsta nu mi se pare ca ar avea multe deosebiri la mijloc, realitatea imi demonstreaza contrariul. Cat de grav credeti ca este faptul ca am inceput sa utilizez expresia ‘Pe vremea mea…’?
Mi se pare ca o data cu evolutia se creeaza si o involutie. De exemplu cum evolutia tehnologiei medicale face ca populatia sa imbatraneasca. Sau cum dorinta de o cariera fabuloasa face ca numarul membrilor familiei sa scada spre deosebire de acum 15 ani …si unicul copil sa fie facut la pragul de 30 ani. Pe vremea bunicii…copiii se faceau pe la 16 ani, la fel ca si oficierea casatoriei.
Alt exemplu…stiti cum zicem cu totii, noi ne jucam pe afara, ei se alearga pe campuri virtuale sa se impuste, la aceeasi varsta, 20 ani mai tarziu.
E atat de trist ca unele etape ale vietii au fost desfiintate, ca avem niste modele nepotrivite pentru o viata sanatoasa din toate punctele de vedere, ca se promoveaza toate prostiile si ca lumea nu discerne intre moralitate si dezastru social.
Stiu ca exista oameni competenti care ar putea schimba ceva doar vorbind la TV, de exemplu, insa sunt sigura ca sunt dati la o parte ca nimeni nu pleaca urechea la ceva ce ‘nu se mai poarta, e invechit’.
Stiu ca exista oameni care isi doresc o schimbare in aceasta sociatate. Intrebare: ce fac ei pentru a isi pune amprenta pe o parte din lumea asta? Raspuns: Unii nimic, altii…macar incearca…sunt detronati de porcariile care se promoveaza peste tot. De cate ori ati fost in supermarket si v-a parfumat o persoana usor supraponderala? Daca nu avem silueta perfecta, la revedere, reveniti cand slabiti. Imi displac stigmatizarile, etichetele. Suntem borcane sa avem asa ceva? Suntem aparat de etichetat sa spunem din ce categorie fac parte ceilalti? Daca va place asa mult, dezvoltati-va un business in domeniul asta. Oameni buni, de ce ne intereseaza de ce fac ceilalti? Mai intai sa facem noi (ceva bun) sa fim exemple pentru ceilalti.
Cel de langa tine e prea prost, fraier? Ajuta-l sa aterizeze pe pamant. Daca vrea, accepta daca nu ramane unde e. Daca unu nu vrea, nu inseamna ca niciunul nu isi doreste asta. Perseveram sa atingem tinta, oricare ar fi.
P.S. Noapte buna cu amintiri din copilarie
Am impresia ca unii nu evolueaza. Ca timpul trece pe langa ei. Oare de ce nu functionam toti in acelasi ritm? Totusi, parca e mai bine…simtim noi evolutia noastra.
Pana acum lucrurile decurgeau normal la piata, insa s-a intamplat ceva zilele acestea. Mi-au cerut pe cateva legume “nouaspe mii de lei”. S-a produs o bulversare…nu stiam de ce atat de mult, dupa mi-am dat seama ca a zis in lei vechi…Vazandu-ma dezorientata, m-a redresat lamurindu-ma in banii actuali: un leu 90. Asa parca mai merge.
Azi am facut o gluma insa eram cu spatele la vanzatoare si i-am citit reactia dupa replica mamei. Cand a scos portofelul, am intrebat-o daca e sigura ca are la ea “saptezeci de mii de lei”.
foto
P.S. Cati ani spuneati ca au trecut de cand cu banii cei noi? Hai cu update-ul!!
A venit momentul sa ma tin de promisiune. Fac asta ca o paralela intre noi si cei de peste granite. Desigur, puteam face comparatia si pe judete, insa poate va urma.
Cea mai eficienta metoda de abordare ramane cea in care esti direct si nu incerci sa impresionezi. Cineva spunea ca drumul spre simpatia unui om e presarat cu complimente. Cum functioneaza? Mai simplu decat metodele din partea I. In strainatate se procedeaza in felul urmator: in principiu, ea trebuie sa fie asezata, e mult mai usor. Urmatorul pas e gasirea unei replici banale, in functie de context, adica vreme, valizele de langa ea, locatia, etc. Chiar daca celelalte zeci de banci sau locuri unde te-ai putea aseza sunt libere, tu te gandesti ca singurul neocupat e fix langa ea. Si incepi: ce calma e marea astazi…ce vant puternic genereaza curentii…ce placut e azi afara…Te uiti in jur, cu tine vorbeste. Indrugi un ‘da…’ anemic si te citeste imediat daca esti de-a lor sau nu. Asta e startul, incepe poezia: de unde esti, cat stai, cand ai venit, cand pleci, ti-a placut, te mai intorci vreodata? Raspunsurile atrag dupa sine un compliment: ce bine stii limba…Pana la urma toti putem spune o strofa la perfectie.
La ei nu prea conteaza varsta, poate sa aibe si 50 ani si tu 20, nu exista prejudecati pe tema asta. In general nici pe faptul ca esti din Romania, doar in club…sunt unii care zic ‘aha’ foarte speriati, fac stanga imprejur si pleaca in continuare, in cercetare.
Cea mai interesanta parte e ca desi ii respingi (frumos, nu e cazul de ignoarare totala), se ofera sa te ajute daca ai nevoie de ceva in viitor. In principiu refuzi, dar exista si cazuri in care abordatorii sunt oameni de calitate, sinceri si prietenosi.
P.S. Unele prietenii nu ruginesc niciodata.