A venit momentul sa ma tin de promisiune. Fac asta ca o paralela intre noi si cei de peste granite. Desigur, puteam face comparatia si pe judete, insa poate va urma.
Cea mai eficienta metoda de abordare ramane cea in care esti direct si nu incerci sa impresionezi. Cineva spunea ca drumul spre simpatia unui om e presarat cu complimente. Cum functioneaza? Mai simplu decat metodele din partea I. In strainatate se procedeaza in felul urmator: in principiu, ea trebuie sa fie asezata, e mult mai usor. Urmatorul pas e gasirea unei replici banale, in functie de context, adica vreme, valizele de langa ea, locatia, etc. Chiar daca celelalte zeci de banci sau locuri unde te-ai putea aseza sunt libere, tu te gandesti ca singurul neocupat e fix langa ea. Si incepi: ce calma e marea astazi…ce vant puternic genereaza curentii…ce placut e azi afara…Te uiti in jur, cu tine vorbeste. Indrugi un ‘da…’ anemic si te citeste imediat daca esti de-a lor sau nu. Asta e startul, incepe poezia: de unde esti, cat stai, cand ai venit, cand pleci, ti-a placut, te mai intorci vreodata? Raspunsurile atrag dupa sine un compliment: ce bine stii limba…Pana la urma toti putem spune o strofa la perfectie.
La ei nu prea conteaza varsta, poate sa aibe si 50 ani si tu 20, nu exista prejudecati pe tema asta. In general nici pe faptul ca esti din Romania, doar in club…sunt unii care zic ‘aha’ foarte speriati, fac stanga imprejur si pleaca in continuare, in cercetare.
Cea mai interesanta parte e ca desi ii respingi (frumos, nu e cazul de ignoarare totala), se ofera sa te ajute daca ai nevoie de ceva in viitor. In principiu refuzi, dar exista si cazuri in care abordatorii sunt oameni de calitate, sinceri si prietenosi.

P.S. Unele prietenii nu ruginesc niciodata.

Asta depinde de fiecare, depinde cand se apuca de ea.
Eu am platit prin absente de la festivaluri de scurt metraje (pe care le ador), absentele de la Opera si opereta, lipsa de miscare, renuntat la orele de somn de frumusete (partial numai, am injumatatit jumatatea de ore pe care le dormeam la pranz, dar, in acelasi timp, am diminuat si numarul de somn pe noapte, considerabil), plimbarile din fiecare seara, gatitul si altele pe care deocamdata nu mi le amintesc.
Calculatorul e suparat ca a stat atatea ore in sir deschis, ore in care a muncit, drept urmare este intr-un fel de greva, dar se va remedia curand totul.
Azi am predat-o si ma bucur nespus. Mai urmeaza examenele si gata, termin si cu asta.

P.S. Ca bonus la pretul platit, am beneficiat de prezente deosebite.

Cand eram mica, mamaia avea pui in gradina, in principiu de gaina, dar mai avea si de rate cateodata, la insistentele mele.
Tin minte ca ii tineam, si ii mangaiam, ii scoteam din cutie, ii puneam pe pat, ii luam in palma, insa uneori incercau sa ma ciugule si ma speriau atat de tare, incat ma trageam de parca mi-ar fi mancat manuta pana la cot. Si saracutii picau de la inaltime, dar nu aveau nimic.
Cand am mai crescut, am fost intr-o zi de weekend, dimineata, cu tatal meu in piata de la 1 Mai. Era aglomerat si ma uitam de jur imprejur, poate vroiam si eu ceva. Deodata zaresc intr-o cutie cativa pui atat de pufosi, galbeni si simpatici, incat am vrut si eu. Tata m-a intrebat ce sa facem cu ei si i-am zis ca ii ducem la mamaia. Nu mi-a luat atunci, dar mi-a facut o surpriza ulterior. Toata ziua ii tineam in brate, parca erau jucariile mele. De fapt, erau prietenii de joaca.
Trecand zilele, au crescut si ei, nu mai eram asa entuziasmata, devenisera rate si le tineau un curtea de pasari. Intr-o zi ma trezesc si lipseste una. Suparata foc, dar foc, ma duc val vartej la mamaia (strabunica) si imi zice: “A, mamaie, pai sa vezi ca de dimineata cand m-am dus eu la ele, avea gatul prins in gard si nu aveam ce sa-i facem, decat sa se chinuie asa, l-am chemat pe Victor s-o taie”. Atat. Atat a fost…nu mai stiu ce s-a intamplat dupa dar sigur am fost suparata, eventual am plans. Dupa cativa ani mi-a spus matusa ca a fost taiata direct, fara sa isi fi prins gatul in niciun gard. Va dati seama ce distrusa a fost increderea mea de copil inocent.
Acum, la maturitate, puiul a devenit un alint.

foto
P.S. Cati puiuti are closca?

In pricipiu, sunt de doua feluri: de suparare si de fericire. Odata aparute, de niciunele nu scapi intr-un moment. Te tin. Si te urmaresc. Iti aduci aminte de ele mereu.
In copilarie radeam cu toate prietenele pana la epuizare. Pana aveam febra musculara la burta. Pana nu ne mai puteam misca falcile. Radeam din toate nimicurile (asa sunt privite din afara, pentru noi aveau sens), de la cineva care cadea sau se izbea de geamul prea bine sters, pana la ciudatenia pronuntiei cuvantului ‘manuta’ sau ‘Cristinica’. Era atat de amuzant, incat radeam la fel ca prima data de cate ori ne aduceam aminte. In momentele triste incercam sa ne amintim aceste ‘cheite’ care declansau buna dispozitie.
Weekend-ul acesta tocmai mi s-a intamplat ce nu mi s-a mai intamplat de ani buni de zile. Am ras pana nu se mai intelegea nimic din ce spuneam, pana uitam motivul pentru care radeam, pana ne aminteam ca scopul intalnirii era altul. Minunat sa retraiesti momente, sentimente, fete.

P.S. Muscatelele sunt bune la ceva.

Sa zambesti
Sa fii acolo cand e nevoie
Sa dai o mana de ajutor unde trebuie
Sa imbratisezi persoana de langa tine
Sa spui ‘Te iubesc’ (nu neaparat iubitului/iubitei)
Sa te bucuri de fiecare zi
Sa lasi stresul si grijile deoparte
Sa te bucuri de orice te inconjoara
Sa fii optimist
Sa ierti
Sa excelezi
Sa fii cel mai bun
Sa mai dai o sansa
Sa profiti de lucrurile bune
Sa te mobilizezi
Sa bei apa
Sa fii sanatos

Lucrurile importante acum, pentru mine

P.S. Oare am omis ceva?

Asta e primul lucru pe care mi-l aduc aminte in ceea ce ne priveste. Fusta albastra, plisata, ata desirata, picioarele intr-o parte, pe mocheta din sala de la etajul doi al scolii generale nr.11. Pe urma ne-am imprietenit usor, usor, am inceput sa radem impreuna de baietii ce cadeau pe spate cu scaunele, dupa care ne certam la telefon care la care sa vina, al cui rand e sa mearga la cealalta, vesnica intarziere de la fara 10 la troita. Am sa tin minte mereu cartofii prajiti mancati cu ketchup si branza, care abia acum se vad pe siluetele noastre:P. Si bineinteles ca imi amintesc, dar n-o sa postez porecla ta. Sau multitudinea de. Acum e amuzant, vorba aia ‘o sa am ce povesti nepotilor’. Eu mai stiu si cand erai geloasa pe cealalta prietena a mea sau cand mergeam impreuna pana si la toaleta si profii ne spuneau ‘surorile siameze’.
Retin si acum numerele tale de telefon, iar mereu (destul de rar) cand trec pe langa casa ta ma gandesc la tine negresit.

P.S. Asta e metoda mea de a-ti demonstra ca n-am uitat de ziua ta. Considera acest post un mic cadou care sper sa te faca sa zambesti cum m-a facut pe mine cand l-am recitit. La multi ani, draga mea cea mai veche prietena!

De astazi a inceput un program pentru studentii Erasmus din Bari in care, timp de ‘o ora’ discuta cu prezentatoarea pe baza unor subiecte diverse. Fiind prima data, emisiunea a intarziat 15 minute si s-a terminat la fara 20, deci in total au fost 30 minute de emisie cu tot cu pauza de rigoare si doua melodii din tarile care au participat azi, respectiv Romania si Germania. Niciuna din cele difuzate nu mi-a sunat a melodie romaneasca, sigur au avut ceva probleme tehnice.
Saptamana viitoare voi participa impreuna cu tipa din Ucraina, mai precis miercuri de la ora 6 30, ora Italiei si ora 19:30 ora Romaniei. Puteti asculta aici. Daca nu incepe chiar la fix, nu va impacientati, the show must go on. Asa ca va astept miercuri pe toti sa auziti pareri de Eramus pe picior de plecare. Trebuie sa duc o melodie romaneasca noua, ritmata, draguta si neaparat in limba materna- sugestii? De asemenea, mai trebuie o melodie de inceput si sfarsit, care sa fie difuzata mereu pe post de parte cheie a emisiunii-idei?

Romania, ai legatura!

P.S. Sa nu luati in seama prea mult italiana invatata in patru luni. Enjoy!

Cel putin asa pare. Frig puternic n-a mai fost de ceva vreme, iar azi de dimineata m-am trezit mangaiata de razele soarelui ce bateau printre scandurelele ferestrei. Ce poate fi mai frumos decat un zambet de la atatia mii de kilometri departare? Pasarelele nu canta, pentru ca nu prea sunt alte zburatoare in afara de porumbei, insa incep sa reapara scuterele, galantarele cu si mai multe sortimente de inghetata, balerinii si buna dispozitie specifica primaverii.
Acasa anotimpul regenerarii se face simtit inca de la primele cazaturi de turturi, zapada care incepe sa se topeasca, soarele timid si inmugurirea copacilor, ghioceii de la coltul strazii si expresiile fericite ale oamenilor.

Oriunde ai fi, primavara este intotdeauna binevenita. Cu sau fara zapada topita.

P.S. O fi oare doar o pacaleala?

E atat de greu sa-ti tii in frau gandurile rele, impulsurile nesanatoase, ticurile enervante si emotiile apasatoare. Cred ca fiecaruia dintre noi i-a fost cel putin o data in viata frica de intuneric, daca nu inca persista aceasta fobie, si dupa 20 ani de viata pe Terra.
De ce atat de dificil sa te redresezi, mai ales cand cunosti defectele acestea care ii pot deranja pe altii sau care pot naste alte probleme, sau a le adanci pe cele prezente?
Desigur, provenienta tuturor este conectata la ceea ce vedeam in copilarie, cum asociam imaginile cu ce auzeam, desenele acelea minunate neadecvate varstei, mastile de gas de pe vremea lui Pazvante chioru’, debaraua de pe hol si camara din bucatarie, luminile care apar pe pereti noaptea( va amintiti de Sfantu’ Gheorghe care aparea sub forma de cerculete colorate in casa unor oameni credinciosi din nu-mi aduc aminte ce oras?), mosu’ cu sacul de purici, bau bau si baba Cloanta, catelul rau, ‘Hi, i-auzi, cine ciocane la usa?’, filmele cu PAPUSA Chucky( Doamne ce mai fugeam seara pe scari cand ma intorceam de afara, de frica sa nu fie in spatele meu si sa ma alerge) si cu Candyman( nu stiu sigur daca asa ii zice, i-am povestit unui amic frica de omu asta cu carlig in loc de mana care atarna femei in el si a zis ca asa il cheama, insa numele nu mai conteaza, mai ales acum cand faptele sunt consumate) sau filmul( pe care l-a gasit tata de curand si cica e comedie, insa eu l-am perceput ca film de groaza, la cei 5 ani ai mei-atat aveam cand l-am vazut) cu cele doua prietene care se certau din cauza unui tip pe marginea pisicinei, iar una dintre ele o impusca pe cealalta in burta, aceasta din urma ramanand cu o gaura prin care se putea vedea pe partea cealalta, plus multe altele de care nu-mi amintesc acum, poate intentionat-fiind destul de tarziu. Daca va mai amintiri fricile din copilarie, mi-ar place sa mi le impartasiti.
Sa nu mai vorbim de frica de a dormi singur, frica pe care personal si acum o am, desi foarte rar e cineva langa mine. De ceva timp ma multumesc si cu sa fie cineva in camera cu mine, sau in casa cu mine( cea din urma o apreciez de putin timp, pentru ca s-a intamplat curand sa raman in ditamai apartamentul de 3 camere si totodata in imensul bloc in care traiesc singura singurica)
Solutia? In ultima instanta psihologul, in prima instanta expertul din voi. Va cunoasteti cel mai bine si va puteti controla mintea, modela si aduce pe drumul cel drept.

P.S. Din motive de siguranta, aud si vad numa’ ce-mi convine!
P.P.S. Sunt pe trecute fricile mele. Tie de ce-ti mai e si acum frica?