Erasmus Bari-finding house

Leave a reply

Am sarit peste niste etape, poate alta data sau la cerere le voi spune. E destul de greu sa iti gasesti casa daca nu stii italiana, dar sigur vei gasi pe cineva sa te ajute. casele lor sunt mari, inalte, triumfatoare. De exemplu, camera mea e cat bucataria si sufrageria la un loc plus inca pe atat in sus. am vedere la strada, dar asta e nu tocmai bun ca strazile sunt foarte inguste si cateodata opresc unii cu masini mari si ceilalti nu au loc sa treaca si claxoneaza continuu, fara exagerare, 5-10minute, si la 7 dimineata cum sa nu te enervezi? Bucataria complet utilata, masina de spalat, aragaz, farfurii, tigai, tot ce trebuie. Baia foarte mare, loc de dasfusare, dulapioare multe, spatiu, tot tot. Nu avem lift, dar asta e bine, fac sport cu ocazia asta si ma bucur. In camera am patul meu si al colegei mele, ditamai sifonierul cu 6 usi si 4 oglinzi si o chestie al carui nume nu il stiut, cu sertare si alta oglinda imensa. Orice fac, ma vad in oglinda. e aerisit mereu, tinem usile deschise, insa ce nu mi place e ca e curent aproape mereu. Obloanele fac sa fie bezna in camera mereu, ceea ce inseamna ca dorm bustean. au case frumoase, cele ingrijite zic, ca mai sunt unii de cer 200 euro chirie plus cheltuieli si arata jalnic camerele si tot, dupa care te duc in casa lor de la un nivel mai jos si arata WOW.
Strada pe care stau e foaarte lunga dar daca merg pana la capat ajung la mare, deci merita efortul. fata de centru stau cam la 10 minute, dar sunt atatea stradute incat de fiecare data merg pe alt drum, stiu toate magazinele de pe via Celafati ca sa nu ma pierd.
o sa adaug si poze, de indata ce voi face. Iar mi se termina bateria, asa ca pe data viitoare!

Pentru cine e mai greu?

1 Reply

Cu siguranta pentru cel care ramane ca traieste cu impresia ca din cauza lui lucrurile nu au stat bine si ca nu a putut face mai mult pentru a fi perfect. pentru cel care ramane e mai greu pentru ca toate lucrurile din jur ii amintesc de cel care a plecat. chiar daca si cel care a plecat a fost vreodata in situatia de a fi cel care ramane acasa, nu isi mai aminteste cum e. Va zic eu, e greu! cand pleci, pur si simplu, nu te mai uiti inapoi. uiti de promisiune, de oamenii dragi, de tot, pentru ca in niciun caz nu mai ai de gand sa te intorci, poate doar pentru cateva zile. pai e corect? daca as avea inima mai de fier putin, as sterg cu buretele parasirile astea.

P.S. la vita e bella

Pentru cine e mai greu?

Leave a reply

Pentru ala care ramane ca saracu are constiinta murdara cum ca el e de vina ca nu poate face sa fie si mai bine. e greu pentru cel care ramane ca tot din jurul lui ii aminteste de persoana care a plecat. e greu pentru ca e departe si e greu pentru ca cel care pleaca nu stie cum e sa fii cel care ramane. si daca vreodata celallat e cel care a plecat, a uitat cum e sa fie el cel care ramane.

Erasmus Bari I

Leave a reply

Pentru cine nu stie, Bari e in Italia si pentru a fi Erasmus trebuie sa urmezi o facultate. Probabil e greu sa te apuci de o facultate doar pentru a fi Erasmus, ca mai rabzi un an si o si termini. Inscrierile incep prin aprilie si ai mult de alergat pentru 3 learning agreement si aplication form. Ei bine, eu am facut sport si exercitii de yoga pentru a-mi pastra neuronii cat de cat in limite normale de supravietuire si am ajuns in Bari. E un oras foarte frumos, insa as fi preferat ori sa vin in vizita ori sa vin la un job sigur. E destul de greu sa iti gasesti cazare care sa se incadreze in cerintele tale: si bani putini, si luminos, si curat si in centru. insa cu putini mai multi bani am izbutit sa gasesc ceva dragutz, poate o sa pun poze sau poate va dau nr proprietarului in caz ca va conving ce oras minunat este acesta in care ma aflu si vreti sa va mutati aici.
Pentru inceput am stat 3 zile la hotel, am mancat in oras si am vazut toate tipurile de apartamente care se pot inchiria. Fetele au mai mult noroc, ca sunt fete.
Viata e frumoasa aici, toti italienii stiu cat de cat engleza, daca nu un ghid de conversatie de ajuta destul de mult. sunt obisnuiti localnii cu straini, ca nu e primul an Erasmus. a fost soare, dar in timpul ala cautam cazare si nu m-am bucurat de el, iar acum bate vantul si tuna de rupe pamantul si stau in casa, ca altceva nu e de facut. mi se termina bateria, voi reveni cu detalii.
p.s. adio diacritice

Să ne tăvălim puțin

Leave a reply

De placere…încercând o prăjitură nouă .

Ne trebuie puțină îndemânare, 6 ouă, 6 linguri de zahăr, 6 de făină, un praf de copt, un vârf de cuțit de sare, două pliculețe de zahăr vaninilat- toate pentru aluat.

La sirop ne trebuie…veti vedea când ajungem acolo. Și multă nucă de cocos.

Sper că știți să separați un gălbenuș de albuș, fiindcă începem cu asta, cu toate cele 6 ouă. Gălbenușurile într-un vas( de plastic de preferat) și albușurile în altul. Gălbenușurile se zdrobesc, adăugându-se toată cantitatea de zahăr, se amestecă, după care se adaugă făina, praful de copt și zahărul vaninilat. Până nu se topește zahărul, nu vă opriți din amestecat și atenție la numărul de încercați “să văd dacă s-a topit zahărul”, rămâneți fără a mai tăvăli ceva la final.

Începem să batem albușurile- adăugând vârful de sare, pentru a nu se lăsa- până când întoarceți castronul și nu se varsă. Cu o lingură punem puțin câte puțin din albușul spumă peste compoziția din gălbenușuri, amestecând încet, tot pentru a nu se lăsa.

Aprindem cuptorul și până se încinge la 180 grade pregătim tava în care punem aluatul de tăvălită, ungând-o cu puțin ulei și întinzând o folie de hârtie de copt. Uniformizăm aluatul în tavă, după care dăm la cuptor până devine maronie. Dacă nu sunteți siguri, puteți încerca cu o scobitoare. Dacă e într-adevăr făcut, nu va rămâne aluat pe ea.

Pentru sirop ne trebuie așa:

400g zahăr

10-12 linguri apă

cacao

1 pachet de unt

Le punem la fiert până dau în clocot și ne apucăm de tăvăleală.

Tăiem aluatul pătrățele și pregătim două farfurii: una cu nucă de cocos și una goală.

Înmuiem pătrățelele în cratița cu sos, ajutându-ne de o furculița, după care le tăvălim bine prin nucă de cocos.

Repetăm figura până se termină ori pătrățelele ori sosul.

P.S. Poftă bună și spor la tăvălit!

Am terminat!

1 Reply

Coada pentru club

Astăzi am terminat şi cu ultimul examen din anul II, examenul de practică. Acum câteva zile am terminat şi cu vara şi cu vacanţa mea în străinătăţuri, revenind la vechiul stil de viaţă. Acasă, familie, multă linişte, claxoane, moşi cu ochii buclucaţi după o pereche de pantoloni scurţi şi picioare fără ştrampi, BMW-uri la mâna a 17a, limba romană şi oraşul meu neschimbat, lucruri pe care speram să nu le mai întâlnesc după zilele petrecute în afară. Ce bine era! Nu tu “Uite-o şi p-asta”, nu tu” Tragi a iarnă cu cizmele astea (ele fiind de primăvară), nu tu claxoane după fuste scurte, nu tu priviri indiscrete, nu tu lătrături, mârâituri, nu tu priviri încruntate şi pline de invidie…din punctul ăsta de vedere chiar e mai bine în alte ţări. Pe de altă parte, chiar că nicăieri nu e mai bine ca acasă!

Acum că am învăţat să mă descurc prin aeroporturi(îmi era grozav de teamă înainte), abia aştept să plec în următoare călătorie, să mă întorc din ea, să plec în următoarea şi tot aşa. Abia aştept să mă “ridic” şi să pot fi şi eu piatra de temelie a cuiva.

Vacanţa asta a fost extremistă în sensul că locurile în care am fost ori erau mult prea plictisitoare pentru nivelul meu de activism, ori foarte antrenante, exact aşa cum mă aşteptam. Poate că asta a ţinut şi de noutatea locurilor în care am fost şi de activitatea pe care a trebuit s-o întreprind. Exemplificând, tabăra din Moeciu a fost apă de ploaie pe lângă multitudinea de tabere la care am participat, pe când minivacanţa în străinătate a fost superbă! Prima mea vacanţă adevărată după foarte, foarte mulţi ani. Vacanţa în care nu a trebuit să scriu proiecte, să îmi ţin ochii deschişi cu ajutorul scobitorilor, să suport ifose. A fost vacanţa în care am fost relaxată, calmă, neprietenoasă, în care am vizitat şi în care nu am zis că nu are rost să întru în vreun magazin scump.
L-am vizitat pe Shakespeare, i-am întâlnit fantoma, am mâncat chinezării, pizza la ofertă, am gătit, am făcut zeci de poze într-un cimitir, am vizitat British museum, Big Benul, podul care se îndoaie, dinozauri şi girafe, elefanţi şi mamuţi, l-am văzut pe Batman şi am stat la coadă în club. Mă obişnuisem acolo, deja mă puteam descurca singură prin oraş. Cine ştie, poate….

Fantoma lui Shakespeare

Cimitirul sin Stratford

Big Ben

Vacanta voastra cum a fost?

P.S. Mulţumesc sponsorilor!

Nu te supăra, frate! VS Jumanji

2 Replies

Tocmai am terminat de vizionat un film drăguţ, care mi-a amintit de perioada aceea a copilăriei când jucam “Nu te supăra, frate” cu verişorii şi mereu exista discuţia “nu joc, suntem veri, nu fraţi”, urmând ca bunica să ne convingă că nu există nicio regulă care să spună între ce grade de rudenii se poate juca.

Era cale lungă până reuşeam să stabilim cine dă primul, chiar şi atunci când dădeam pentru a vedea cine începe jocul. Şi jucam, şi jucam până era masa gata. Bineînţeles că momentul venea în mijlocul jocului, deci trebuia să continuăm. Bucatele se răceau şi noi tot jucam, uneori chiar şi revanşa. Ce mai conta că se enerva bunica şi ne strângea jocul? Nu de alta, dar dacă mureau nepoţii de foame? Până a doua zi ne plictiseam de joc şi ghiciţi ce:” Nu ne iei şi Nu te supăra, soro?”

Mai mişto decât cele menţionate mai sus era ”Piticot”. Era mai complex. Jucam cu toată lumea: mama, tata, vecina, vecinele, vecinele din blocurile alăturate şi oriunde: în casă, afară, pe scări, la vecina, la cealaltă vecină…

Pe măsură ce am crescut, Monopoly a dat jos de pe masă toate jocurile acestea simple. Avea nevoie de spaţiu şi de timp. Mult timp. Timp pe care niciodată nu l-am alocat suficient încât să iasă un învingător. Dar, ştiţi cum e…niciodată nu e prea târziu. Eu am jocul, mai trebuie nişte jucători. Doritori?

P.S. Vizionaţi “Jumanji” pentru a vedea cum arată un joc real. Dacă îl îndrăgiţi pe Robbin Williams, cu siguranţă vă va plăcea filmul.

Zaharia Stancu

1 Reply

Poate aţi auzit de el până acum, însă eu ori am lipsit când ne-a predat la şcoală operele lui, ori au fost în programă spre sfârşitul şcolii, când nimeni nu mai e atent.

Acum vreo lună căutam o carte să citesc, mi se făcuse “sete”. Căutam un titlu să mă atragă şi am găsit: “ Şatra ”. Am zis că dacă tot am contact zilnic cu ei şi tot vorbim despre ei la facultate, de ce să nu îmbin utilul cu plăcutul şi să aflu şi eu câteva tradiţii, credinţe, obiceiuri. Cartea aceasta este scrisă pe baza unor poveşti spuse autorului de către cineva. Acţiunea se petrece în perioada celui de al doilea război mondial (asta am dedus eu), iar şatra era îndrumată de jandarmi către un loc îndepărtat de civilizaţie şi resurse de trai. Cred că nu vă miraţi dacă vă spun că au rezistat chiar şi prin iarnă, atâta tot că dintr-o sută au rămas vreo 15. Copiii la ei se năşteau, mureau, făceau alţii…pe timp de ger şi-au săpat nişte camere, 4 la număr, unde stăteau la început toţi 100. Apa era lângă ei, însă nu se spălau(ei de fel nu prea se spală), noaptea aveau numai un felinar şi focul. Membrii famiilor stăteau unii lângă alţii, mamele şi taţii nu se abţineau că se “uscau”, după cum zic ei, mai ales femeile. Aveau şi animale domestice, dar şi urşi pe care”ii jucau” prin sate pentru a câştiga bani. Se descurcau foarte bine până să fie îndrumaţi acolo şi până să rămână fără resurse, fapt ce i-a condus la rivalitate.

Nimic nu era mai important decât să-şi apere muierile, care, fie vorba între noi, nu erau sfinte. Doi se bat pentru Lisandra( drăguţ nume), care a fost cumpărată( asta era tradiţia, să se ofere bani pentru fata neatinsă- bani din aur, cu zimţi, turceşti) dintr-o altă şatră, dar care nu-şi iubea soţul. Se măritase din interes, în sensul că niciun băiat din şatra ei nu o putea lua de nevastă întrucât mama ei era”cârnă”, adică i se tăiase nasul că făcuse un lucru grav şi de neiertat pe care nu mi-l amintesc. În şatra nouă se îndrăgostise de Ariston( alt nume drăguţ) “fără de care nu putea trăi”, iar cei 2 bărbaţi se luptă pentru ea de nenumărate ori şi cu biciuri şi cu cuţite şi cu pumnii.

Şocul încasat de mine pe parcursul lecturii a fost îndurat în urma deciziei unui membru foarte îndrăgostit de domnişoara “Kera” de care avea foarte mare grijă şi cu care urma să se căsătorească. De menţionat că tânărul acesta, pe numele lui mic”Ariston” era unul din cei 5 fii al bulibaşei Him. Deşi tatăl lui decisese să îi căsătorească în toamnă( era primăvară când se întâmpla asta), s-a răzgândit şi nu a mai amânat. Petrecere mare, toate bune şi frumoase până când venise seara, când cei doi proaspăt căsătoriţi s-au dus în codrul verde, şi ei ca tinerii. Iar acolo, ce credeţi că s-a întâmplat? Au apărut 4 soldaţi, “uscaţi” şi ei şi şi-au bătut joc de tinereţea fetei, pe el l-au legat de un copac şi bine i-au făcut, că n-a mai vrut s-o vadă pe biata fată trecută prin aşa lucruri groaznice, ”cavalerul” afirmând că şi ei i-a plăcut.

În fine, autorul povesteşte foarte frumos, fiecare început de pagină începe cu literă mare, deci e uşor de pus semnul.

Acum am început altă carte scrisă de el, care cuprinde 3 poveşti. Dacă îmi va place măcar la fel de mult cât mi-a plăcut această, voi reveni cu impresii.

Până atunci…

P.S. Spor la citit!

Tehnici de abordare

12 Replies

Dacă eşti fată, cu siguranţă ai fost abordată, cu final fericit sau nu, în timp ce te plimbai liniştită pe stradă. Dacă eşti băiat, cu siguranţă ai încercat, cu final fericit sau nu, să abordezi o domnişoară pe stradă.

Weekendul acesta a fost concert 3 zile consecutiv, prilej cu care au ieşit la abordat cocalarii, luându-şi cele mai neinspirate replici. Într-una din seri m-a prins sfârşitul concertului şi îndreptarea tuturor către case, pe stradă. Nimic mai frumos pentru băieţii singuri. Mai ştiţi faza aia cu ”Voi două sunteţi fraţi”? Eram cu sora şi o ceafă lată ne-a adresat întrebarea aceasta academică. Am fost neinspirată, ar fi trebuit să îi spun că suntem Mamă şi Fiică!!!

Vi s-a întâmplat vreodată să vi se spună de către un necunoscut” Ce mers elegant ai!” şi să se soldeze cu o pălăvrăgeala de câteva minute? Dar să vă cumpăraţi un buchet de flori frumos culorat şi parfumat şi flăcăii să profite să creeze o replică care să le aducă insucces? Dar să fiţi întrebate dacă “muşcă ” în condiţiile în care plimbaţi un căţel, iar tot cel care pune întrebarea să continue zicand ”nu căţelul, stăpâna”?

Băieţi, ceva mai original nu puteţi găsi? Chiar aşa vă limitaţi la replicile astea învechite? Aşteptăm creativitate!

P.S. ”Am un coleg care îşi caută chirie…îmi dai adresa ta să vorbim mai detaliat? Nu ar fi ok să deranjăm cursul de germană”- pare neinspirată, dar a avut succes

P.P.S. Voi cum sunteţi abordate? Voi, băieţi, cum abordaţi pe cineva la prima vedere?

În tabără

Leave a reply

Încă de când eram kinder ai mei mă înscriau în tabere pentru copii la mare. Eram toţi de aceeaşi vârstă şi doamna educatoare era foarte deschisă, grijulie şi modernă. Ne cazam în complexele speciale pentru tabere din staţiunea Năvodari în care, a propos, n-am mai fost de când am crescut şi de când merg la mare cu alte ocazii.

Atmosfera era foarte faină, dimineaţa mergeam la plajă devreme, nu înainte de a lua micul dejun cu pâine unsă cu gem şi ceai dintr-o carafă plină ochi din care ne puneam toţi, după ne bălăceam până ni se învineţeau buzele sau până când era ridicat steagul roşu, pară-mi-se. La soare nu prea stăteam, decât dacă se ruga de noi doamna sau dacă ne ameninţa că sună părinţii. Dar nu era nevoie, îi sunam de bună voie de la Poştă să le spunem că suntem cuminţi şi că apa e bună, că dormim bine şi că paturile sunt confortabile. La jumatea săptămânii, că atât stăteam -o săptămână, le trimiteam câte o vedere cu salutări, de cele mai multe ori scrise de doamna că eram mici şi “semnate”- a se citi mâzgălite- de noi.

Doi ani la rând am mers cu “Baietoi” şi Bogdan. La un moment dat, chiar mă împrietenisem cu Baietoi, deşi era mai respingătoare ca noi toţi la un loc. Mergeam împreună la baie, în aceeaşi cabină, stăteam una lângă alta la masă, împărţeam acelaşi cearceaf, ni se învineţeau buzele cam în acelaşi timp…După ultima tabără, am revăzut-o la câţiva ani distanţă într-un magazin din apropierea blocului meu, neschimbată- salopetă trei sferturi din blugi, păr scurt, fără cercei…aceeaşi Baietoi.

Revenind. După bălăceala de dimineaţă, mâncam de prânz ciorbă şi garnitura de lângă carne plus desertul, stăteam să se aşeze mâncarea şi o luam de la început. De cele mai multe ori după amiază pe plajă era ridicat steagul care flutura a interzis băii, drept urmare ne jucam în nisip, vorbeam cu salvamarul doar doar s-o îndura să lase culoarea aia jos şi să ridice una favorabilă noua, însă fără succes, bineînţeles. Uneori mai inchiriam banana…însă noaptea era cea pe care o aşteptam cel mai mult. Pe vremea aia doar la mare mergeam la discotecă. La 5 ani la discotecă…woow…eram aşa entuziasmaţi.. Se numea Albatros şi eram cei mai fericiţi când auzeam Andre sau 3 Sud Est. Începeam să ne bălăngănim pe ritm din cameră. În drum spre disco ne cumpăram şi pizza de la un butic unde vindea o tanti drăguţă care punea mult ketchup fiindcă îi era drag de noi(ar fi pus şi la alţii dacă cereau).

Ţin minte că într-o vară apăruseră casete cu cheiţă, frumos colorate iar mie nu-mi ajungeau banii să îmi iau una. Toate fetele aveau. Am sunat repede acasă şi îmi aduc aminte că ţineam în mână una la un moment dat, însă nu-mi amintesc să mă fi întors cu ea acasă. Ne cumpăram toate prostiile, comercianţii erau veseli când apăreau copii în tabere.

P.S. Săptămâna viitoare mă duc în prima mea tabără la munte. Vacanţă plăcută!