E criza. Pana si criza de cuvinte. Sau de prienie. Anii astia aduc invidie. Multa invidie, un munte de invidie. Pe sistemul orice spui poate fi folosit impotriva ta. Si asa este. In cizma, oamenii sunt naivi spre deosebire de noi, povestesc mereu, stau la palavre, acorda timp celorlalti. Se intereseaza de soarta ta, te ajuta, se bucura sincer pentru reusita ta. Chiar te incurajeaza in tot ceea ce faci. E lipsit de sens sa te ascunzi de ei, nu iti vor raul. Inainte si noi eram simpatici, si noi mergeam mereu in vizite, aveam multi prieteni si sarbatoream impreuna evenimentele fericite. Acum facem selectii de selectii, uitam sa zambim, sa fim empatici, ne gandim doar la noi. Oare doar noua ne este rau? Oare nu ne-ar fi mai bine daca am fi mai aproape de cel de langa noi? De ce sa nu impartasim experientele noastre si celorlalti? ‘Invata din greselile altora, tu nu ai timp sa le faci pe toate’. Eu cred ca ar fi si o cale sa ne eliberam de fustrarea aia pe care o acumulam mereu cand tinem in noi, de frica sa nu fim atacati de alti oameni, nu de animale salbatice.
Ce ar fi ca de azi inainte sa zambim mai des? Poate cu caldura unui zambet sincer se topeste si zapada. Ce ar fi sa ne descretim fruntile? Sa vorbim cu un copil sau cu un batran, chiar daca nu ii cunoastem. Sa ‘ne bagam in seama’ in sensul bun. Sa fim mai optimisti. Sa gandim mai deschis. Sa imbratisam viata. Sa spunem ‘Te iubesc'( si de asta ne e teama, daca te ia cumva de prost? sau daca nu ii mai pasa atat acum, ca stie asta?). Ce ar fi sa vorbim cu prietenii de care n-am mai auzit de o bucata buna de timp? Sau sa ne exprimam creativitatea mai des?
Pana la urma, de ce ne pitim? Mi-ar placea sa fim mai uniti. Ce ziceti, se poate?
P.S. De cand nu ne-am mai auzit? Hai la o cafea 🙂
hai in brasov la o cafea! 😀 P.s. La Multi Ani lui tati tau!