Year: 2014

Un om om

Oamenii fara adapost au cele mai triste povesti ascunse sub chipul lor, de cele mai.multe ori chiar sub bunatatea lor. Mi se pare ca sunt mai buni la suflet si mai cumsecade decat multi dintre noi. Acum cateva saptamani circulam pe un trotuar foarte ingust si cu o masina parcata de jumatea latimii, iar un…

Spațiul temporar

Încă din liceu m-am implicat într-o mare de activități, care mai de care mai sofisticate și mai pretențioase. Cu temele de făcut acasă și cu promoțiile și cu activitățile extrașcolare abia reușeam sa dorm din când în când. Bașca eram și într-o relație. Era și perioada majoratelor, pe care nu le ratam nicicum,  vaitandu –…

Lecţia de comunicare

Pe bancă, aşa cum mă ştiţi, sub soare, cu nasul în carte. Vine ceva roz spre mine, ridic ochii şi văd o figură blondă, cu un zâmbet pe măsura frumuseţii, cu o cochilie de melc între degeţelele întinse spre mine. -Uite, trebuie să cânţi ca să iasă melcul. -Dar eu nu ştiu să cânt, mă…

Idei de cadouri pentru ziua mea

Ca şi în anii trecuţi, n-am nevoie de nimic şi nu-mi doresc nimic, iar timp de campanii cum am avut anul trecut nu a fost, pentru că ziua mea pică în aceeaşi zi cu Paştele de data aceasta şi toată lumea e ocupată cu altele. Oricum, deja am fost de două ori la casele de…

Mersul cu taxi-ul

Evit cât pot de mult să merg cu taxi-ul. Prefer autobuzul, metroul sau maşina familiei. Taximetriştii mă obosesc, iar unii îmi provoacă dispreţ. Zilele acestea am mers chiar des prin oraş cu maşina galbenă, pentru că a fost necesar, iar situaţiile n-au încetat să apară. Doar azi am întalnit un taximetrist drăguţ, prietenos şi amabil….

Realitate vs realitate

Dacă aţi fost vreodată la cumpărături, ştiţi cum e să aveţi ceva în cap, un model anume şi să alergaţi disperaţi doar să aveţi ceea ce vă doriţi, fără să mai conteze timpul pierdut, că n-aţi lăsat pe cineva în vârstă să intre înaintea voastră, că nu aţi ţinut uşa pentru copilul de voia să…

Poanta cu copiii

Trecând pe la cofetarie, mi-am amintit de o glumă de clovni, inspirată din realitate, din păcate. ”Copii, fiindcă aţi fost cuminţi, astăzi mergem la cofetărie să vedem cum mănâncă lumea prăjturi!” E bancul de criză. Si mi se pare amuzant de fiecare dată când îl spun. P.S. Eu am primit un ecler azi, oare de…

Close
Menu