Ţigănuş de 12 ani către resposabilul parcării Aro:
– Nenea?
Nenea nu răspunde. Puştiul insistă:
-Nenea??????
Se întoarce tipul, într-un final.
– Vrei nişte ciocolată?
Un copil OM vorba lui Victor din dreapta.
P.S. M-a bucurat enorm gestul lui, chiar dacă nenea a refuzat.
Desigur, au mai fost şi alte episoade, unele chiar mult mai relevante decât prezentul, însă azi parcă prea s-a canalizat universul către îndeplinirea unei ” dorinţe ” mai de demult.
Anul trecut fusei prima oară la un muzeu pe timp de noapte unde am avut parte de o surpriză extraordinară : un recital al unei voci absolut minunate de la opera Braşov.
Ziua mea de azi a început bine, cu o cafea tare şi o salată bună după care m-am îndreptat către centru, unde aveam o întâlnire. Întâmplarea a făcut să pierd nişte bănuţi, dar noi sã fim sănătoşi. Vorba aceea, iubeşte oameni, nu lucruri. Aveam două cursuri după şi m-am gândit că ar fi cazul să mănânc și de prânz. Spaţiul restaurantului era rezervat și am fost nevoită sã mă aşez lângă o domnişoară. Iniţiem o discuţie comună, ca tot omul şi zic…”mi se pare că vă cunosc, dar nu ştiu de unde”. Răspunsul m-a făcut să am mai multă încredere în simţurile mele. ” Mă faci să roşesc, n-ai de unde să mă ştii “.
brusc, universul s-a revanşat. Chiar mereu ma întrebam cum să fac să aflu numele misterioasei cântăreţe de operă.
Și azi am aflat.
P.s. Cam multe s-au aranjat în ultimul timp legat de operă…Din partea universului nu mă mai miră nimic.
Făcând o mică piruetă în camera de acasă2, putem observa două dulapuri și un pat cu de toate cele trebuincioase pentru a avea alternative anti-(eventuală) plictiseală, o plapumă pentru serile reci, o pernă moale, combinații de 80 luate câte 4 de posibilități de pleca elegantă de acasă, cosmetice de acum un an aproape pline, și multe altele pe care nici nu mai știu că le am pe aici, prin umila mea cămăruță.
Desigur, între titlul postului și primul paragraf nu este absolut nicio concordanță, și asta pentru ca anul ăsta am de toate și nu-mi lipsește nimic.
Drept urmare, vreau să vă propun, celor care n-ați uitat că se apropie ziua mea, ca în loc de tradiționalul ”cadou” să contribuiți cu alimente de bază pentru a meșteri niște prăjituri pentru 150 de copii săraci, din Satul celor 70 bordeie (pagina de Facebook-click). Ar fi necesare câteva pungi cu făină, cutii cu cacao, lapte praf, lapte de vacă, unt, și ce altceva mai credeți că e nevoie. De asemenea, puteți face chiar voi prăjitura, deoarece eu am un singur aragaz și un singur cuptor, iar alimentele se alterează dupa 2 zile maxim, n-aș vrea să fie ceva in neregulă.
Vizita la copii va fi în data de 21 aprilie, așadar, în dimineața acestei zile totul ar fi de preferat să fie gata.
Las deschisă o listă, îmi puteți comunica prin orice mijloc dacă vreți și cu ce anume contribuiți.
P.S. Desigur, la toată afacerea îmi iese cea mai super-parte. Urmele de gălbenuș cu zahăr de pe bețele mixerului. Asta dacă nu veniți gata cu prăjiturile de acasă.
După mine, nu-ți trebuie prea mult. Oricine a fost măcar o dată în viață fericit. Mulți dintre noi, dintr-un ”nimic”. Lucrurile sunt simple, noi le complicăm.
Probabil vi se întâmplă și vouă să fiți furiosi, încruntați, nepăsători vizavi de ceva ce altă dată vă bucura, stresați, abătuți, dar și în alte stări negative care vă obturează privitul părții pline a paharului.
Haideți să vă spun povestioara paharului cu apă, după care vă spun ce m-a făcut azi fericită. După, vă predau ștafeta.
Un psiholog ia un pahar de apă și intră în sala de curs, în liniște. Toți asteptau să fie întrebați dacă paharul este pe jumătate plin sau pe jumătate gol. La un moment dat, psihologul se oprește și își întreabă studenții: ”Cât de greu este acest pahar cu apă?”. Uimiți de întrebare, studenții au răspuns între 250 si 500 ml.
Psihologul răspunde: ”Cantitatea nu este importantă, important este cât îl ții ridicat: un minut- nicio problemă. O oră- un braț amorțit. O zi- un braț paralizat. În toate dintre aceste trei cazuri, cantitatea de apă nu se schimbă. Se schimbă timpul, și cu cât trece mai mult, cu atât devine mai apăsător.
Stresul și grijile vieții sunt precum paharul de apă: dacă te gândești mai puțin la ele, nu se întâmplă mai nimic. Dacă te gândești prea mult, inima începe să dea semne. Dacă stai și te gândești la ele tot timpul, îți paralizează mintea și nu mai poți face nimic.
Când ajungi seara acasă, abandonează în fața ușii grijile, nu le purta cu tine înăuntru. Lasă paharul jos!
Nu cred că mai e nevoie de niciun comentariu vizavi de scurta istorire.
Azi m-am bucurat de o porție de cartofi prăjiți, cu mujdei de usturoi. Uitasem ce gust au, și, deși a fost atât de simplu și comun, a fost cel mai delicios prânz din ultima săptămână. La fel de delicios a fost și sucul meu total verde din această dimineață, acompaniat de 30 minute de sport intens. Ăsta da un mod superb de a-ți începe ziua. M-am mai bucurat că am trecut un test important pentru mine.
P.S. Pe tine ce te-a făcut astăzi fericit?
Cineva a postat azi pe binecunoscutul site de socializare Facebook un documentar pe care vreau să-l împart cu voi. Este un documentar despre ceea ce numea Jung ”umbra” din noi. Adică acele întâmplări care sunt adânc ascunse în subconștient și care ne influențează practic gândirea, modul de acțiune și comportamentul față de semenii noștri.
http://www.youtube.com/watch?v=zpadqJxWTI0&feature=player_embedded
La un moment dat se amintește de o poezie ce-mi pare deosebită, scrisă de Rumi. Vă scutesc de o căutare și o postez în continuare
A fi om e o casa de oaspeti.
In fiecare dimineata un nou venit.
O bucurie, o intristare, o rautate,
un moment de constiinta vine
ca un vizitator neasteptat.
Intampina-i si primeste-i cu bucurie pe toti!
Chiar daca sunt o multime de amaraciuni,
ce-ti curata cu violenta casa
de toata mobila,
totusi, trateaza fiecare oaspete onorabil.
El te-ar putea elibera
pentru o noua incantare.
Gandul rau, rusinea, rautatea,
asteapta-i la usa razand,
si invita-i inauntru.
Fii recunoscator pentru oricine vine,
pentru ca fiecare a fost trimis
ca un ghid de dincolo.
~ de Jelaluddin Rumi ~
– traducere romana Cornea Lucian
P.S. Am momente când spun ”Ești prețios”. Ei bine, am găsit o adăugare.
”Ești prețios ca X kilograme de aur”. E un compliment frumos, nu?
Răsfoiam azi agenda mea chinezească cu rețete, căutând cum se face faimoasa “Focaccia”. Ingredientele erau scrise mic sub o altă rețetă, astfel că le-am observat abia după o a doua “trecere în revistă” a paginilor plimbate-n lumea-ntreagă.
Am găsit un citat de Zaharia Stancu (știți cât îmi place), cred că din trilogia “Vântul și ploaia”, (ca de obicei, n-am notat exact, însă acum mi-am învățat lecția și scriu autorul și cartea, eventual pagina- dacă las economia de cerneală la o parte), întrucât este scris în agenda de Italia și acolo am citit scrierile acestea, fiind ultimele de acest autor din ultima perioadă, deoarece m-au afectat destul de mult, la vremea aceea total nepotrivită.
Oamenii își fac iluzii…Iluzia că sunt stimați…Iluzia că sunt admirați și iluzia, cea mai lipsită de temei, că sunt și iubiți
Chiar trăim în iluzii, mult mai multe decât sunt menționate în acest paragraf, pentru că sentimentele noastre se schimbă de la un timp la altul, de la o secundă la alta și de la un moment la altul. Știți că încrederea se poate distruge într-o clipită și se câștigă cu multă trudă.
P.S. Țin minte că am învățat cuvântul “iluzii” de la Cătălina, buna mea prietenă din generală, când spunea “noi ne facem iluzii că le vom găsi pe doamnele educatoare la grădiniță (fiindcă mergeam să le vizităm, chiar dacă eram prin clasa a 7a). Și ea învățase cuvântul din telenovele. Eu am învățat să înțeleg spaniola din telenovele Și mi-a folosit. Cine a zis că nu sunt bune la nimic?
P.P.S. O poză cu focaccia
Dupa cat timp putem spune ca intr-adevar cunoastem un om? Acum cativa ani, o doamna de etnie si foarte ‘moderna’ mi-a spus: ‘Sa n-ai incredere in nimeni, decat in tine’. A zis extraordinar de bine. De ce? Pentru ca exista situatii in care actionam asa cum nici noi nu ne-am fi imaginat vreodata. Ce sa mai spunem de cei din jurul nostru, care cine stie ce influente au, de ce provenienta.
Pentru a ne putea pronunta asupra unui om, trebuie sa-i urmarim indelung si plini de curiozitate traiectoria.
Montaigne, Eseuri, Cartea a doua
OK, in cazul unui asistent social sau a altei meserii apropiate, monitorizarea e musai, insa in viata noastra de zi cu zi, oare merita sa consumam energia pentru a ne pacali ca stim un om de-a binelea?
P.S. Pentru cine bagi mana in foc?
In ultimul timp am avut parte de experiente interesante in ceea ce priveste prietenii, astfel incat poate elaborez si eu o definitie, in viitorul apropiat. Ca in orice relatie, si prietenia presupune intelegere si bazarea pe afirmatia cum ca “nimic nu e intamplator, toate au un motiv”.
Revenind…
Prietenii sunt bijuterii rare, te fac sa zambesti si te incurajeaza. Sunt gata sa te asculte cand ai nevoie, te sustin si iti deschid inima in fata ta
Bineinteles, timpul ne preseaza, activitatile si egoismul nostru ne limiteaza in a respecta in intregime ceea ce e amintit mai sus, insa…toate se intampla cu un motiv, trebuie sa-i intelegem si pe ei, pe prieteni, ca pe langa asta sunt si oameni.
P.S. Cand un prieten te roaga, nu exista maine.
P.P.S. Remember: Oamenii vin si pleaca.
Nu stiu altii cum sunt, dar eu nu cred in sfarsitul lumii. Ce-i drept n-am vazut emisiuni sau discutii pe aceasta tema, care ar putea sa-mi schimbe perceptia asupra acestui fenomen. Tot ce stiu e ca acest sfarsit e programat pentru data de 21 decembrie si ca unii si-au sapat camere la subsol, si-au cumparat zeci de conserve si nebunii pentru a supravietui unui dezastru de o amploare gigantica.
Totusi, vine sfarsitul anului. Din pacate, nu am scris sursa citatului, insa e dintr-una din cartile citite in ultimul timp. Sper sa va placa.
Dupa ce ai parcurs o parte din drumul tau in viata, e important sa iei un loc pe o banca si sa recapitulezi, iar apoi sa mergi mai departe.
P.S. Cred ca o scurta sedere pe aceasta “banca” ar trebui sa o facem zilnic, inainte de culcare. Ca un soi de meditatie. Poate se imbunatateste ceva in viata noastra.
P.P.S. Daca totusi vine sfarsitul lumii, sa ne vedem cu bine dincolo!
Obisnuiesc sa scriu citatele din cartile citite in cele 2 agende, dar fiind in “deplasare” nu le-am luat cu mine, insa, cand nu le am la indemana, imi notez in telefon diverse cuvinte legate maiestruos. Cautam unul potrivit pentru azi si cred ca l-am gasit:
Omul poate alege ce sa faca, dar nu si ce sa simta.
Schopenhauer
Va spune ceva citatul acesta? In perioada aceasta chiar ma regasesc in el, mai e cineva ca mine?
P.S. Fie roata si patrata, tot se va-ntoarce odata!