Category Archives: Esențialul de azi

În orice lucru rău există un lucru bun

Aţi văzut filmul românesc ”Loverboy”? Mi se pare minunat! M-a captivat pe de-aîntregul. Eram la Padova, cred, când l-am vizionat. Episodul Italia, mai ales spre sfârşit, a fost puţin ”agitat”, poate asta mi-a afectat perspectiva asupra acestei producţii româneşti. Voiam să spun cu asta, că, replica mea preferată din film e aceasta, şi ţineţi-o minte: ” În orice lucru bun există un lucru rău, iar în orice lucru rău există un lucru bun”.

Azi mi-am început ziua în forţă maximă, plină de energie, fără lenevit, cu tot ce trebuie pentru o zi perfectă.

Imediat după această iniţiere spectaculoasă, a fost de ajuns să aud un singur cuvânt ca să se declanşeze cascada.

M-am aşezat pe o băncuţă, pentru mai mult spor, dar un prieten a venit să-mi fie alături. Nu ne cunoşteam dinainte, a fost afecţiune la primul ”pis-pis”.

891619_10202655756053666_136333242_o

Totodată, azi am aflat răspunsul la întrebarea ”Când e cel mai bun moment să cureţi casa?” şi iată-l: când esti nervos, supărat, agitat. Ia o cârpa, şterge pe jos, şterge praful, spală geamurile, chiuveta, duşul. După, ia un dulap la asamblat. Te destinde complet, uiţi de supărări. Garantat.

Spre sfârşit de seară, am avut parte de prezenţe alese, oameni deosebiţi, cu iniţiativă şi suflet bun.

Ce să mai, universul lucrează, nu stă degeaba, iar toate lucrurile de azi au tăiat răul de dimineaţă.

P.S. Se pare că există şi varianta ”În orice lucru rău stau mai multe lucruri bune”. Noapte bună!

Prajitura rapida si foarte buna

E cea mai simpla reteta de prajitura pe care o cunosc, Din pacate, nu va pot da gramaje, depinde de cate persoane sunt, de cat de mare este vasul in care o veti aranja.

Pentru prepare e nevoie de biscuiti (digestivi, populari), unt, frisca, marscarpone (sau ceva asemanator, cremos) si doua iaurturi cu fructe.

Biscuitii se piseaza, iar untul de topeste (chiar si la microunde daca aveti). La un pachet de biscuiti cam o jumatate de pachet de unt. Se amesteca, iar rezultatul se intinde intr-un vas. Batem frisca, o amestecam cu doua lingurite de zahar, in functie de preferinte, dupa care folosim cu o lingura de lemn pentru a o amesteca cu marscarponele si iaurtul cu fructe. Se intinde deasupra blatului de biscuiti si se da la rece cateva minute (chiar si la congelator 10 minute, daca aveti musafiri surpriza).

Va garantez ca e delicioasa! Incercati!

P.S. Oare poate fi considerata raw? Nu trebuie foc, mai ales daca o faci intr-o vara caniculara :D.

Cum sa fii un gentleman

Gentleman poti fi oricand, nu neaparat doar cu iubita ta. E simplu, daca nu ai asta in sange, poti incerca sa cobori din masina cand ea apare, sa-i deschizi portiera, sa faci un compliment din cand in cand, sa zambesti subtil, sa-i umpli paharul cand e nevoie, si asa mai departe.

Din ce am observat, la noi baietii incep sa fie gentlemani prin liceu, daca nu si mai tarziu putin, sau chiar niciodata :P.

In schimb, am fost surprinsa cand un pusti de 9 ani m-a invitat sa ne jucam Bingo, mi-a aratat unde sa ma asez agitat, ca sa ma duc acolo, sa nu care cumva sa merg eu dupa scaun. Asa mic, a luat scaunul pe sus si mi l-a pus aproape de masa numai bine sa ma asez confortabil, Am ramas total surprinsa si am apreciat gestul lui, mai ales ca provine dintr-un mediu unde educatia nu este cuvantul de ordine, iar el se numeste un copil cu comportament deviant.

Unii tineri nu stiu nici cand sa intre ei primii si cand nu, daramite sa tina o usa pentru o ea.  Ar trebui sa ia lectii de la copilul acesta :).

P.S. Sigur nu a citit “Bunele maniere”. Prefera matematica 😛

Zi cu peripeţii

Cum o zi bună se cunoaşte de dimineaţă, aşa s-a cunoscut şi a mea ieri. Cu toată agitaţia din capul meu, am uitat complet că nu am geamantan potrivit pentru o plecare aşa lungă, dar stăteam liniştită cu gândul că sigur găsesc, e doar un geamantan, nu un obiect rar. Mi-am alocat o jumătate de oră, ca tot nu terminasem treaba, însă am avut supriza să nu găsesc două la fel în acelaşi loc, aşa că am decis să mă mai uit, ca tot românul. Nici măcar nu mai erau alte magazine cu geamantane în acel complex, aşa că m-am întors la primele, dar erau date. Clienţii erau încă acolo. I-am rugat să ni le lase nouă că plecam fix în ziua aceea, dar în a doua zi aducea marfă. N-au vrut. Ok, am mers în altă parte şi am găsit un ultim geamantan. L-am luat. Am luat şi cadouri pentru prietenii de aici, tot în ultima zi, pe ultima sută.

Ok, ajunse cu BINE la aeroport. Stăm, se face târziu, încă nu intrasem la poartă. Ne hotărâm să mergem şi, ca nişte fete “nemerse deloc prin aeroporturi” la îmbarcare,  înaintăm pe primul culoar pe care îl vedem cu stâlpişori şi bandă de departajare. Ne vin în cale trei bărbaţi bine făcuţi (trei la două domnişoare care nu mănâncă seara) să ne întrebe unde mergem. Păi na, ca tot omul, la avion!
Nu pe acolo trebuia, acum stăteam să căutăm poarta. Am mai greşit drumul de vreo două ori, iar în final am nimerit unde trebuia. Aeronava avea întârziere.

La securitate, am beneficiat de un super masaj, dar şi de pipăieli, că am avut o salopetă cu ţinte, am uitat de experienţa de data trecută cu mult metal pe mine. Chiar mă trăsese curentul şi a fost bun, bine că a durat 5 minute :))

Prietena mea italiancă mă întrebase ce voiam să mănânc când ajungeam, însă i-am spus că eu nu mănânc seara. Primul lucru în avion a fost să deschid la pagina cu mâncare, eram lihnită :))

P.S. După ziua de ieri, am dormit super bine, ne-am trezit dis  de dimineaţă, chiar dacă aseară am stat până târziu cu marea.

P.P.S. Un prieten bun nu te lasă să dormi în avion. Şi bine face, e splendid Bari seara!

Prietena mea, Laura

Câteodată am noroc să nimeresc să aleg cu multă grijă un obiect care să mi se potrivească ca o mănuşă fină, realizată cu multă migală. Aşa s-a întâmplat şi cu Laura. A fost prietenie la prima vedere. Mi-a întors privirea şi m-a împins în păcatul shoppingului, cum impingeau sirenele marinarii să se arunce în apă.

Vorbim despre geanta mea  Laura Biagiotti. Era albă, curată, incăpătoare, frumoasă, perfectă. Se potrivea oricărei ţinute: sporty (se potrivea până şi cu bocancii şi cu haina mea cea albă şi călduroasă), casual sau elegant. Putea fi purtată oriunde, de la facultate până la locul de muncă şi chiar sală. Păstra înăuntru, fără să se supere, hârtii, cursurile de la începutul până la sfârşitul săptămânii, pixuri, portofele, cărţi, rujuri, rimeluri, dulciurile mele, pulovere în caz de urgenţă de frig, eşarfe pentru a se potrivi cu alte ocazii decât cea pentru care plecam de acasă, cele două telefoane, şi mai presus de toate, păstra multă răbdare să scot şi să pun la loc aceleaşi lucruri scoase.

Laura chiar mi-a purtat de grijă când cei doi atacatori m-au agresat furându-mi telefonul. A stat cuminţică pitită după umărul meu, numai bine să-mi protejeze milioanele pe care le păstra în buzunarul secret şi păzea, totodată, şi codul pin de la cardul din portofel, şi el cu câteva sute de lei.

Nu s-a supărat niciodată ca n-a avut locul ei în camera mea, stătea mereu acolo unde o puneam, fără să protesteze. Mai cădea, aşa îmi spunea că nu e confortabil scaunul plin cu hainele nepuse la loc. Practic, era grijulie, pentru că nici pe birou nu era loc de hârtii, aşa că trebuia să fac undeva ordine, pentru a-i asigura ceea ce merita: grija şi atenţia mea.

Din păcate, Laura nu mai este, atinsese şi ea un timp, de aceea a trebuit să-mi iau la revedere de la ea, într-un mod…desprins din lumea genţilor: donând-o.

Amintiri eterne pentru Laurica mea.

Concurs organizat de Reeijamagazin online ce oferă genți piele

P.S. Şi de-atunci….niciuna ca Laura.

 

Eveniment caritabil pe 8 iunie

Rotary Club Braşov organizează pe 8 iunie un meci demonstrativ de baschet în scaune cu rotile. Ați mai văzut așa ceva până acum?

Echipa Cumpără Responsabil din Braşov se va întâlni cu echipa Centrului Lamont din Cluj-Napoca. Fondurile obţinute din vânzarea de bilete vor fi utilizate pentru a susţine achiziţia de instrumente muzicale pentru Ansamblul de Percuţie al Liceului de Muzică Braşov.

Eu voi fi acolo, vă invit și pe voi să luați parte la un meci deosebit și să contribuiți la susținerea Liceului de Muzică din Brașov.

Prețul unui bilet este 15 lei. Hai, că nu e așa mult!

Pentru mai multe informaţii şi achiziţionarea de bilete, contactați-ne!
email: contact@cumpararesponsabil.ro; tel. 0737032505.

Social Media Brașov

Weekend-ul acesta s-a organizat o expoziție interesantă în Piața Sfatului, având ca temă Brașovul vechi și nou, realizată de băieții de la social media Brașov. ”Tablourile” îmbină poze din anii 1920, 1930, cu poze recente, care pun în evidență trecerea timpului, evoluția modei- sau involuția, apariția mașinilor mult mai puternice și cu mărci diferite, oamenii purtători de  umbrele și oamenii purtători de cumpărături din magazinele anului 2013, de pe strada Republicii. Clădirile nu s-au schimbat foarte mult, au mai prins puțină culoare, odată cu trecerea timpului.

Ieri am vizitat și eu expoziția, în aer liber, deși o știam din mediul virtual și am surprins succesul acesteia.

 

DSCN5927 DSCN5928 DSCN5938 DSCN5939

 

Felicitări băieților!

P.S. Sunt curioasă dacă și atunci erau așa mulți porumbei și dacă lumea de Atunci îi hrănea, ca lumea de Acum.

Citatul de azi

Când ți-e drag de cineva, îi ștergi transpirația de pe frunte dacă vine obosit. Îl cauți, orice boală ar avea. Și faci haz de vorbele lui cele mai banale. Și dacă spune a de o mie de ori, tu găsești un semn de inteligență, și râzi, îți pierzi capul de atâta râset. Nu e nevoie de cunoștințe multe, de talente deosebite, de sforțări. Tu îl accepți așa cum e și găsești prilej să te bucuri de orice nimic ți-ar trimite. Dacă fumează ”Ce nostim fumează!” și îți place mirosul de tutun care se desprinde din ființa lui. Și dacă nu fumează, ești mândră ”Nici măcar nu se pricepe să țină o țigară în mână”.

 

 

P.S. Că tot se întreba Banică ce e dragostea.

Citatul de azi

Suntem obișnuiți ca așteptările noastre să fie deseori înșelate, iar aceste decepții revin prea des pentru ca să ne mai apară ca fiind extraordinare.

Durkheim

Știți ce sunt cicatricile? Sunt porțiunile care nu mai resimt durere, caldură, atingere. Vă imaginați că exista oameni cu inimi cicatrizate? Vă imaginați că așa vor rămâne mereu?

 

P.S. Freud zicea că principala datorie a ființei umane este de a-și îndura propria viață. Dar eu știu că deciziile ne aparțin, prin ele putem schimba ceva în viața noastră. Păcat că nu profităm.

400

Adică dublu de 200, cât îmi propusesem. 400 de pachețele pentru 200 copii.

Știți ce înseamnă asta? Mulți oameni minunați care m-au ajutat să coc și să cumpăr prăjituri pentru 200 copilași sărmani. Câțiva dintre ei au participat și la împachetat. Dacă nu erau ei, azi nu apucam să dorm nici 5 minute.

 

Las pozele să vorbească.

2013-04-20 19.08.57

Chec de la Ana

2013-04-20 19.09.10

Pungi cu pachete

2013-04-20 20.46.43

Produs aproape final. – 90 pachete

2013-04-20 20.19.22

Fete în acțiune

2013-04-20 20.19.57 2013-04-20 20.19.43

P.S. Mâine revin cu poze de la copii. Noapte bună!