Pentru cati dintre noi cuvantul “sex” ne facea sa rosim doar auzindu-l, in urma cu cativa ani? Pentru cati dintre noi cuvantul “sex” ne atragea atentia, cu oricat discretie era spus, in urma cu cativa ani?
Ei bine, in zilele acestea “stim noi care cuvant” nu mai starneste rusine, roseata in obraji sau emotii in rostire. Este ceva absolut normal, auzim peste tot vorbindu-se, vedem peste tot practicandu-se, cumva ni se induce la nivel inconstiet ca am avea si noi nevoie. Exact ca acele produse care zac pe rafturile din baie si bucatarie fara sa le folosim, pentru ca sunt promovate peste tot si avem falsa impresie ca ne trebuie.
Sunt suprinsa, desi nu ar trebui, ca scene sexuale sunt amintite chiar si la teatru, ca de televizor nu mai vorbim demult.
Aseara am fost la teatru, la o piesa jucata cu spectatorii pe scena. A fost minunata senzatia de a fi aproape de actori, insa era deranjant sa vezi atat de aproape miscari cu tente sexuale. Puteti spune ca sunt inchisa la minte, insa mi se pare ca o piesa de teatru ar trebui sa aiba alte valori si standarde in ceea ce priveste scenariile. Ok, la stand up chiar inteleg. Unele glume mi se par extrem de amuzante, chiar daca au conotatii sexuale, insa cultura pentru mine ridica alte pretentii. Exista sexologia, cine vrea o studiaza, mi se pare inadmisibil sa ne fie bagata pe gat, pentru ca de aici pornesc o gramada de probleme: violuri, proasta crestere, maniere nule, etc.
Vara aceasta am lucrat cu cativa adolescenti cu oportunitati reduse (sa spunem asa) impreuna cu care am discutat cateva elemente de educatie sexuala. Socul a fost imens la depistarea modelelor pe care le au in ceea ce priveste problematica aceasta. Isi doresc copii de mici, familia nu are importanta, iar pe copiii lor isi doresc sa ii invete de prunci “de-ale vietii”. Sexuale, bineinteles.
Alina Plugaru, o stiti, demareaza un proiect pentru introducerea obligatorie a orelor de educatie sexuala in scoli. Facute cum trebuie si de cine trebuie, mi se pare o idee foarte buna, cu ocazia aceasta poate se incheaga si ceva valori si modele familiale si ale relatiei de cuplu printre tinerii nostri liceeni. Urmariti pe strada cum se poarta adolescentii…sar exagerat peste anumite etape ale vietii. Nu stiu de rusine, de respectul fata de ceilalti, incearca sa fie ca niste oameni mari…care oricum vor ajunge candva si isi vor dori sa fie iar tineri. Revenind la sex, am vazut ca se bucura si de diminutive, ca urmare a faptului ca nu mai este demult un subiect tabu. Probabil ati auzit de “sexut” sau “sexulet”. Se vinde peste tot, la tv, in reviste, in videoclipuri, in cluburi, la radio, in bus, unde vreti voi. E mai popular ca cei 7 ani de acasa. Pacat, un motiv in plus de haos. Mai ales cand ar fi trebuit sa fie ceva intimp, dar ramane la alegerea fiecaruia.

Macar sa ne informam daca tot facem treaba asta.

Nu-i asa ca pe “vremea noastra” asa era? Si acum in unele familii se schimba canalul sau se da inainte la astfel de scene…

P.S. Lucrurile gratis nu sunt gratis, de fapt.

Chiar daca am mai trecut 3 ani prin 1 octombrie si nu apriximativ 15 septembrie, tot mi se pare ciudat. Azi a fost prima data cand am fost la deschidere la facultate. Nu cred ca o sa-mi aduc aminte de ziua asta peste cativa ani, insa, imi aduc aminte de prima mea zi de scoala. Ne asezase doamna invatatoare in semicerc, pe mocheta. Stateam langa prietena mea, Catalina, ori mai erau ceva copii intre noi, nu mai retin, dar eram destul de aproape una de alta. De emotii, a inceput sa traga un fir dus de la fusta ei de un albastru puternic. Vazand doamna invatatatoare cum isi desirase imbracamintea, a taxat-o imediat, mititica incepand sa traga de fir si mai tare. Asta e singura amintire din acea zi. E vie de 15 ani. Ce a trecut timpul! si ce bine ca a trecut si cu folos. De azi incep un nou ciclu, de la care sincer n-am prea multe pretenii. O sa iau baza si am sa amplific cu puterile personale de folosire a materialului informativ disponibil. Imi pare foarte bine ca am pastrat legatura cu majoritatea colegilor, sunt niste oameni deosebiti. Ceea ce e interesant e ca am dezvoltat relatii puternice de prietenie mai ales cu cei cu care nu vorbeam deloc in acele vremuri. Aici e o poza din clasa I, dupa serbare:

Iar aici din anul III, la terminarea ciclului licenta. Desigur, alti colegi…sau colege. Si nu sunt toate.

P.S. Timp, incotro mergi?

In sfarsit un film romanesc cu final normal. Cum normal? Simplu, altele (Loverboy, Marti, dupa Craciun, Buna! Ce faci?) pur si simplu se termina ca fiind parte din cu totul alt film. Te lasa sa iti imaginezi tu ce vrei. Si e aiurea, uneori nu stii care din scene s-o alegi drept potrivita pentru toata actiunea anterioara. Bineinteles ca nu lipsesc scenele de sex, insa filmul mi se pare excelent. Cea mai deosebita parte sunt scenele filmate in Targoviste. Sunt foarte incantata ca au ales oraselul meu natal pentru cateva scene, chiar daca sunt prezentate ca facand parte din orasul Campulung, oras mai mic si sigur mai putin frumos ca al meu. Personajul masculin principal, George Petrescu, mi se pare omul potrivit: ambitios, cu intiativa, empatic, grijuliu, saritor, care gaseste solutie la o problema pentru care ceilalti nu vad decat esec. Ce-i drept, nu s-a intamplat intocmai cum a vrut el, insa a existat o alternativa la existenta lui. Cum spune cineva “Toate se intampla cu un motiv”. Puteti vedea traillerul aici, insa, dupa parerea mea, stricati farmecul filmului. Cu siguranta va va lasa o impresie draguta despre Romania noastra. Victor a povestit si el cum i s-a parut, iar eu sunt de acord total cu ce a scris. P.S. Saptamana aceasta la City Plex e oferta la filmul “Despre oameni si melci”. Si ultima de difuzare a acestui film.

De ceva timp incurajez noul in viata omului, sugerand diverse activitati prietenilor: inot, echitatie, desen, pictura, redecorare, etc, insa uitasem de mine, ca si eu pot face asta. Asa ca am inceput cu propriul meu exemplu. Acum cateva zile mama spunea ca i-ar place ceva deosebit pe perete. Se gandea la un sticker si i-am sugerat sa pictez eu ceva. Neavand prea mare incredere in puterea mea de a alege vopseaua corecta, n-am prea insistat, insa universul a facut sa-mi schimb lookul intr-un salon unde erau aranjate cateva culori intr-o forma abstracta, pe un perete. Am intrebat coafeza ce culori a folosit, iar raspunsul ei mi-a dat curaj. Mama a asistat la discutie, tocmai bine, si ea a prins curaj- intr-un fel. Si iata-ma astazi apucandu-ma de desenat pe pereti. Am ales un model destul de usor, folosind motivele de la facepainting, de acum un an, de cand prestam servicii in domeniu. In principiu, ar fi trebuit sa incep cu un contur discret realizat cu ajutorul unei crete, dar cum vremea a fost urata si papetaria departe (vizavi), mi-am pus mintea la contributie si am gasit drept solutie o guma portocalie si mica, de-o seama cu mine. Cele doua culori le-am ales destul de dificil, insa mi se par cele mai potrivite: un rosu-coral (nu prea ma pricep la nuante) si negru. Modelul l-am gasit, bineinteles, pe internet, insa l-am adaptat conform imaginatiei mele. Personal, desigur, imi place foarte mult, insa si ceilalti membri ai familiei au apreciat, plus inca o vecina care deja m-a invitat sa ii pictez si ei ceva. Voi ce parere aveti? Pare tremurat, insa in realitate nu se observa, este o “tehnica”- mai subtire, mai gros.

P.S. Maine voi realiza a doua pictura 🙂