A venit momentul sa ma tin de promisiune. Fac asta ca o paralela intre noi si cei de peste granite. Desigur, puteam face comparatia si pe judete, insa poate va urma.
Cea mai eficienta metoda de abordare ramane cea in care esti direct si nu incerci sa impresionezi. Cineva spunea ca drumul spre simpatia unui om e presarat cu complimente. Cum functioneaza? Mai simplu decat metodele din partea I. In strainatate se procedeaza in felul urmator: in principiu, ea trebuie sa fie asezata, e mult mai usor. Urmatorul pas e gasirea unei replici banale, in functie de context, adica vreme, valizele de langa ea, locatia, etc. Chiar daca celelalte zeci de banci sau locuri unde te-ai putea aseza sunt libere, tu te gandesti ca singurul neocupat e fix langa ea. Si incepi: ce calma e marea astazi…ce vant puternic genereaza curentii…ce placut e azi afara…Te uiti in jur, cu tine vorbeste. Indrugi un ‘da…’ anemic si te citeste imediat daca esti de-a lor sau nu. Asta e startul, incepe poezia: de unde esti, cat stai, cand ai venit, cand pleci, ti-a placut, te mai intorci vreodata? Raspunsurile atrag dupa sine un compliment: ce bine stii limba…Pana la urma toti putem spune o strofa la perfectie.
La ei nu prea conteaza varsta, poate sa aibe si 50 ani si tu 20, nu exista prejudecati pe tema asta. In general nici pe faptul ca esti din Romania, doar in club…sunt unii care zic ‘aha’ foarte speriati, fac stanga imprejur si pleaca in continuare, in cercetare.
Cea mai interesanta parte e ca desi ii respingi (frumos, nu e cazul de ignoarare totala), se ofera sa te ajute daca ai nevoie de ceva in viitor. In principiu refuzi, dar exista si cazuri in care abordatorii sunt oameni de calitate, sinceri si prietenosi.

P.S. Unele prietenii nu ruginesc niciodata.

Asta depinde de fiecare, depinde cand se apuca de ea.
Eu am platit prin absente de la festivaluri de scurt metraje (pe care le ador), absentele de la Opera si opereta, lipsa de miscare, renuntat la orele de somn de frumusete (partial numai, am injumatatit jumatatea de ore pe care le dormeam la pranz, dar, in acelasi timp, am diminuat si numarul de somn pe noapte, considerabil), plimbarile din fiecare seara, gatitul si altele pe care deocamdata nu mi le amintesc.
Calculatorul e suparat ca a stat atatea ore in sir deschis, ore in care a muncit, drept urmare este intr-un fel de greva, dar se va remedia curand totul.
Azi am predat-o si ma bucur nespus. Mai urmeaza examenele si gata, termin si cu asta.

P.S. Ca bonus la pretul platit, am beneficiat de prezente deosebite.

Cand eram mica, mamaia avea pui in gradina, in principiu de gaina, dar mai avea si de rate cateodata, la insistentele mele.
Tin minte ca ii tineam, si ii mangaiam, ii scoteam din cutie, ii puneam pe pat, ii luam in palma, insa uneori incercau sa ma ciugule si ma speriau atat de tare, incat ma trageam de parca mi-ar fi mancat manuta pana la cot. Si saracutii picau de la inaltime, dar nu aveau nimic.
Cand am mai crescut, am fost intr-o zi de weekend, dimineata, cu tatal meu in piata de la 1 Mai. Era aglomerat si ma uitam de jur imprejur, poate vroiam si eu ceva. Deodata zaresc intr-o cutie cativa pui atat de pufosi, galbeni si simpatici, incat am vrut si eu. Tata m-a intrebat ce sa facem cu ei si i-am zis ca ii ducem la mamaia. Nu mi-a luat atunci, dar mi-a facut o surpriza ulterior. Toata ziua ii tineam in brate, parca erau jucariile mele. De fapt, erau prietenii de joaca.
Trecand zilele, au crescut si ei, nu mai eram asa entuziasmata, devenisera rate si le tineau un curtea de pasari. Intr-o zi ma trezesc si lipseste una. Suparata foc, dar foc, ma duc val vartej la mamaia (strabunica) si imi zice: “A, mamaie, pai sa vezi ca de dimineata cand m-am dus eu la ele, avea gatul prins in gard si nu aveam ce sa-i facem, decat sa se chinuie asa, l-am chemat pe Victor s-o taie”. Atat. Atat a fost…nu mai stiu ce s-a intamplat dupa dar sigur am fost suparata, eventual am plans. Dupa cativa ani mi-a spus matusa ca a fost taiata direct, fara sa isi fi prins gatul in niciun gard. Va dati seama ce distrusa a fost increderea mea de copil inocent.
Acum, la maturitate, puiul a devenit un alint.

foto
P.S. Cati puiuti are closca?

In pricipiu, sunt de doua feluri: de suparare si de fericire. Odata aparute, de niciunele nu scapi intr-un moment. Te tin. Si te urmaresc. Iti aduci aminte de ele mereu.
In copilarie radeam cu toate prietenele pana la epuizare. Pana aveam febra musculara la burta. Pana nu ne mai puteam misca falcile. Radeam din toate nimicurile (asa sunt privite din afara, pentru noi aveau sens), de la cineva care cadea sau se izbea de geamul prea bine sters, pana la ciudatenia pronuntiei cuvantului ‘manuta’ sau ‘Cristinica’. Era atat de amuzant, incat radeam la fel ca prima data de cate ori ne aduceam aminte. In momentele triste incercam sa ne amintim aceste ‘cheite’ care declansau buna dispozitie.
Weekend-ul acesta tocmai mi s-a intamplat ce nu mi s-a mai intamplat de ani buni de zile. Am ras pana nu se mai intelegea nimic din ce spuneam, pana uitam motivul pentru care radeam, pana ne aminteam ca scopul intalnirii era altul. Minunat sa retraiesti momente, sentimente, fete.

P.S. Muscatelele sunt bune la ceva.

Sa zambesti
Sa fii acolo cand e nevoie
Sa dai o mana de ajutor unde trebuie
Sa imbratisezi persoana de langa tine
Sa spui ‘Te iubesc’ (nu neaparat iubitului/iubitei)
Sa te bucuri de fiecare zi
Sa lasi stresul si grijile deoparte
Sa te bucuri de orice te inconjoara
Sa fii optimist
Sa ierti
Sa excelezi
Sa fii cel mai bun
Sa mai dai o sansa
Sa profiti de lucrurile bune
Sa te mobilizezi
Sa bei apa
Sa fii sanatos

Lucrurile importante acum, pentru mine

P.S. Oare am omis ceva?