Aş fi vrut să vedeţi cu ochii minţii mele ce am văzut azi, însă cum nu se poate, mă străduiesc să vă descriu bine, cât să vă imaginaţi scena.
Mergeam pe o stradă dreaptă, lungă şi proaspăt asfaltată. De obicei, mi se face cald mai devreme, dar azi am eliminat puloverul cu nasturi abia aici. Pe langa mine a trecut un tip pe bicicletă, pe care l-a acaparat faptul că mi-am dat un pulover cu nasturi jos ca să rămân într-un altul. Şi-a întors capul după mine, nu l-am băgat în seamă.
La 20 secunde distanţă, mi-a căzut puloverul şi evident că m-am aplecat să-l iau. Înainte să fac asta, am privit strada şi am văzut două maşini de poliţie, pe sensuri diferite. Zic: „Ce sincronizare!”. Mă ridic şi biciclistul venea spre mine, dar pe banda de maşini (tocmai au inaugurat o pistă de biciclete pe trotuarul pe care eram eu, deci nu avea sens să meargă pe stradă). La un moment dat, mergea pe dunga despărţitoare de sensuri, după care pe sens opus în direcţia greşită.
O maşină de poliţie, cea care mergea în aceeaşi direcţie cu mine, s-a întors, a aprins sirenele, mergea paralel cu biciclistul, vedeam un om care se chinuia să alerge în spatele lor. Iniţial am crezut că tipul pe bicicletă a furat ceva şi omul din spate voia să-ţi recupereze bunurile.
Cealaltă maşină de poliţie, din sensul în care începuse „omul cel rău pe o periculoasă bicicletă”, s-a întors în viteză, a parcat asa lateral să blocheze biciclistul răufăcător, din cealaltă maşină şoferul poliţist gesticula să oprească, omul de pe bicicletă i-a zis probabil (nu auzeam, dar înţelegeam din gesturi) că se opreşte pe trotuar să nu încurce traficul pentru un nimic. Din urmă ajunge şi grăsuţul care alerga şi care cu ocazia asta a slăbit puţin (ce rea sunt).
Am rămas cu gura căscată după care am bufnit într-un râs de nu ştiam cum să mă potolesc că eram pe stradă şi ar fi fost ciudat pentru cei din jurul meu să fiu aşa „veselă”.
Dacă n-am reuşit să vă creez o imagine amuzantă, vă explic. Două maşini de poliţie urmăresc un biciclist inofensiv, îşi demonstrează tehnicile de blocare (dacă se numesc aşa) ale infractorului, se agită, unul dintre oamenii legii aleargă (voi ştiaţi că poliţiştii aleargă în timpul serviciului???? vă dau cuvântul meu că doar în filme am văzut şi ăia nu erau poliţişti, erau actori!). Biciclistul, realist, s-a dus pe trotuar, până unde a fost urmărit (probabil credeau că prinde viteza luminii dacă se apropie cu bicicleta aia magică de o bordură care pe alţii îi împiedică să avanseze), patru oameni în uniformă agitaţi, trafic încetinit, ce să mai… scenă de filme la 9 de dimineaţă fără bilet. Săracul biciclist a primit şi o palmă, ca să nu mai facă altă dată aşa.
Mie mi s-a părut un episod de filme cu proşti. M-a impresionat foarte mult palma primită de biciclist, pentru o secundă am avut reacţia de a mă duce să îi iau apărarea, că nu era italian. Altfel nu ar fi fost ciomăgit.
P.S. Băieţi, degeaba sunteţi sexi (unii dintre voi).
