Author Archives: Roxana

O calitate deosebita a tipilor

Nu sunt putine datile in care baietii au avut dreptate in privinta prieteniei dintre doua fete.
Se intampla mereu, cel putin in viata mea.
Prima situatie a fost in clasa a noua, cand iubitul meu de atunci mi-a atras atentia sa fiu atenta in privinta a doua tipe pe care le credeam prietene. Cu una dintre acestea a avut perfecta dreptate, stiam si eu ca are, insa incapatanarea si negarea mea au fost in frunte, pana cand s-a adeverit predictia lui si m-am linistit. Cu cea de-a doua “prietena” am intrerupt relatia pentru un timp, dupa care am reluat-o intr-un mod distant si sanatos tun.
A doua situatie e foarte recenta, un amic m-a intrebat de nenumarate ori daca sunt sigura ca vreau sa las pe mana unei “amice” (sper ca observati diferenta de termeni intre “prietena” si “amica”) o treaba foarte importanta pentru mine. Omul a venit cu argumente, eu stiam deja de data trecuta (situatia unu) ca nu se inseala, insa, din nou, am crezut mai mult in ea decat in el. Evident, din toate aceste povesti, eu sunt cea care a iesit cam sifonata si totusi… Nu m-am invatat minte.
Sunt absolut convinsa ca baietii astia stiu sa miroasa foarte bine cum sta treaba intre fete, indiferent de varsta sau experienta pe care o au.
Data viitoare ma voi baza pe “cel de-al saselea simt” al lor si mai putin pe ceea ce simt eu ca ar fi bine sa fac.

P.s. Numai bine ca ma indrept catre punctul in care nu mai cred in prietenie, asa ma voi putea baza doar pe mine in orice situatie. “Prietenii” nu sunt mereu ceea ce par… Iar simtul baietilor l-am dedus nu doar din experienta mea, dar si din experienta apropriatelor mele.

Cum să opreşti un copil din plâns

3 Replies

În ultimul timp, n-am mai postat nimic din lucrurile drăguţe care mi s-au întâmplat, nici despre cele mai puţin simpatice, cât pe ce să uit parola de aici.

Ieri am fost la asociaţia unde am făcut practică anul trecut, la copiii minunaţi şi gălăgioşi la care ţin foarte mult, drept dovadă i-am vizitat acum şi le-am preparat bomboane Raffaello, savurate într-o clipită.

În timp ce toţi erau la masa unde se mănâncă, am observat că Nico lipseşte. Cu Nico m-am împrietenit acum un an, cu puţin timp înainte să plec. Iniţial mi s-a părut răsfăţat, însă avea nevoie de atenţie şi înţelegere… şi de cineva să-l ajute la tema de engleză. M-am tot uitat după el, stătea cu spatele la noi, la o masă îndepărtată. M-am dus să văd ce-i baiul şi m-am întristat când am văzut că plângea, el, băiatul cel ”rău”. N-a vrut să-mi spună motivul, însă i-am tras de obraji să-i formez un zâmbet şi asta l-a făcut să şi-l păstreze pe cel natural. L-am invitat la bomboane, însă nu voia, tot îi dădeau lacrimile. No, ce să fac, ce să fac? Asta cu zambetul a mers, pe moment, însă nu rezolvase problema. I-am spus că bomboanele sunt făcute de mine şi că mi-ar face plăcere să guste să-mi spună cum i se par (strategia implicare), însă tot nu voia. I-am mai pus un zâmbet cu forţa, după care i-am spus că dacă nu mai plânge, putem face o poza, pe care ulterior să i-o dau şi lui pe hârtie.

Ţuşti la baie, s-a spălat pe ochişori, a mâncat liniştit bomboanele şi…

Părea grea provocarea împăcării lui Nico, pentru că nu se lasă uşor, însă a fost realizată cu succes. Ura!

P.S. #casăfiebine

Eveniment

Leave a reply

Dacă am încerca să definim buddhismul printr-un singur cuvânt, una dintre variante ar fi, cu siguranță: compasiune. Compasiunea buddhistă nu este doar un simplu sentiment de iubire și o preocupare față de persoanele suferinde, ci este o determinare activ susținută și pusă în practică pentru a face tot posibilul în alinarea durerii persoanelor aflate în suferință.

În perioada 12-16 septembrie, Gonsar Tulku Rinpoche, directorul spiritual al Centrului de Înalte Studii Tibetane “Rabten Choeling” ( www.rabten.eu ) din Elveția, se va afla pentru a patra oară în România,

Conferința va fi transmisă live stream pe www.edituraherald.ro

Mai multe informaţii se pot obţine la următoarele date de contact: info@rabten.ro, www.rabten.ro , 0723.225.760, 0726.235.737

Cât de bine e să faci un bine?

3 Replies

La lumina soarelui, totul se vede clar şi limpede.

În vânătoarea mea de a învăţa cât mai repede şi fără efort limba italiană, am dat drumul la un film să mai aud şi eu limba aceasta care mi-a intrat pe sub piele. Am schimbat vreo două până să ajung să vizionez pelicula ”Alla luce del sole” – ”La lumina soarelui” (click pe primul cuvând al postării), toate începeau dur şi implicau mafia. Se pare că filmul ales m-a păcălit, a apărut mafia după ce mi-a captat atenţia acţiunea şi, mai ales, personajele.

Încă o dată, universul a strigat tare şi răspicat că toate se întâmplă cu un motiv.

Se pare că acţiunea are un sâmbure de adevăr, pe undeva.

Ajutorul persoanelor în nevoie era acordat de către preoţi, acum mulţi ani, atât în România, cât şi în celelalte ţări, urmând ca mai aproape de zilele noastre să apară asistenţa socială. În Italia religia de bază e cea catolică, astfel personajul principal este un preot catolic, o persoană sufletistă şi implicată în viaţa copiilor care bat mingea pe străzi fără niciun rost, ajungând să fure şi să fie nişte mici infractori. El le propune să se joace pe terenul parohiei, face chiar o tragere la sorţi pentru a strânge fonduri şi a le folosi pentru crearea unui centru de zi pentru ei, unde să îi înveţe să fie civilizaţi şi educaţi. Cu toate că face bine comunităţii şi copiilor de mafioţi care nu aveau parte de niciun fel de atenţie, ba din contră, de bătăi şi batjocură, pică pradă furiei mafiei şi, probabil, a unui soi de invidie din partea lor.

Deşi primise câteva semne dureroase că ar trebui să renunţe la ideea de a-i ajuta pe copiii de pe străzi, preotul nu renunţă nici în ruptul capului, ba chiar spune că vânătăile babane i-au fost cauzate de o cădere pe scări şi nicidecum de o bătaie cruntă.

La sfârşitul filmului, opunerea mafiei împotriva acestei iniţiative îi este letală, însă toată truda lui nu se şterge, toţi copiii cartierului fiind prezenţi pentru a îi mulţumi pentru ultima dată, printr-un gest extraordinar de frumos, de omenesc şi de nepreţuit.

Consecinţele facerii de bine sunt mult mai grave în reprezentarea poveştii preotului, până la urmă eu cred că n-ar trebui să aibă deloc consecinţe o faptă bună făcută fără niciun interes şi fără nicio întâmplare soldată cu moartea unei persoane dragi. Asta e lumea ideală în care trăiesc eu. În lumea reală, staţi liniştiţi, cineva va fi acolo să vă ardă cu cel mai mic nimic, doar pentru că e prea frumos. Vin ei să pună ”piper”, chiar dacă ţie nu îţi place picant, tu decizi gustul atunci când vei avea ocazia să fii rău cu cineva, să îi torni pulberea neagră în strachină şi să întinzi piciorul în timp ce el merge în faţă, punându-i piedică. Până atunci, taci şi înghite.

Pentru astfel de situaţii, italienii zic aşa, iar românii aşa:

P.S. Am dăruit bine şi am primit justiţie

Facerea de bine e …

Cum să-ţi faci bagajul de drum

Leave a reply

Unii oameni se pregătesc cu liste, îşi alocă zile şi ore pentru a avea bagajul pentru călătorie gata făcut dinainte. Poate aşa făceam şi eu înainte, demult, nu mai ştiu. Ştiu doar că de când plec în străinătăţuri îmi fac bagajul în maxim 30 de minute, dacă e valiză mare şi puţin mai mult daca e geantă de mână. La astea mici e musai să gândesc bine de tot ce las acasă şi ce e cu adevărat util pentru 2-3 zile.

Sar peste faza cu ”probe” de spaţiu, nu o înţeleg. Ce nu încape, las acasă. Înseamnă că nu e aşa important. Pun câteva haine, depinde câte zile sunt, în aşa fel încât să le pot combina între ele cât mai mult, în cât mai multe stiluri: elegant, sporty, etc. Iau un gel de duş, dacă e şi şampon în acelaşi timp şi mai bine, prosoapele le las acasă, ştiu că sunt pe unde merg, încărcătorul, periuţa de dinţi, e-bookul, un pix şi o agendă, un ruj- pentru orice eventualitate, deodorantul, actele şi cam atât. Strictul necesar. Cu strategia asta a fost întotdeauna în regulă, nu m-am surprins niciodată că am uitat ceva acasă. Am câştigat şi timp şi energie. Pe sistemul puţin, util şi fără bătăi de cap.

Acum un an am terminat o lucrare în ziua călătoriei cu avionul, cu aproape două ore înainte să plec spre aeroport. Numai bine, căci am realizat că nu aveam geamantan, iar realizarea asta a fost într-o criză de trolere în oraşul meu natal. Până la urmă a fost bine şi mi-au ajuns singurele 30 de minute de care dispuneam să-mi fac geanta pentru o plecare de trei luni.

A doua strategie cu geamantanul de călătorie e să ţin toate lucrurile la un loc pe unde ma duc şi totuşi să privesc de trei ori prin cameră să mă asigur că n-am uitat nimic.

P.S. Bagajul meu e gata!

Despre omul educat

Leave a reply

Pentru că educaţia este o comoară greu de găsit în ziua de astăzi şi pentru că ce urmează face parte tot din categoria ”comori”, împărtăşesc cu voi o bucată din anii 1880, descoperită azi în opera lui B. Elvin, ”Cehov”.

Oamenii ”bine educaţi” stimează personalitatea umană, de aceea sunt întotdeauna îngăduitori, calmi, politicoşi, fără arţag. Trăind la un loc cu alţii nu le dau a înţelege că le fac un serviciu în felul acesta, şi părăsindu-i nu spun: ”Viaţa împreună cu voi a devenit de netrăit”. Ei iartă şi zgomotul şi frigul…şi glumele şi prezenţa oamenilor străini în casă. Ei sunt miloşi, nu numai faţă de cerşetori şi pisici. Ei tresar şi pentru acele lucruri ce nu se văd cu ochiul liber… Ei sunt sinceri şi se tem de minciună ca de foc. Nu mint niciodată, nici în cele mai neînsemnate împrejurări. Minciuna constituie o insultă pentru cel care o ascultă şi arată cât de mărunt este cel care o debitează. Ei nu pozează, pe stradă se poartă la fel ca acasă, nu aruncă praf în ochii celor mai mici decât ei…Nu sunt flecari şi nu fac confidenţe oricui. Nu se înjosesc în scopul de a stoarce mila altora. Ei nu cântă pe coardele sensibile ale altora pentru ca să li se răspundă cu suspine şi pentru ca oamenii să se ocupe de ei. Ei nu declară ”sunt neînţeles” sau ”m-am cheltuit în zadar”, pentru că asemenea vorbe urmăresc efecte ieftine, vulgare, demodate, false…ei nu sunt vanitoşi. Pe ei nu-i satisfac diamantele false, ca, de pildă, relaţiile cu oamenii însemnaţi…

…Dacă au realizat un lucru de un ban, nu-şi apreciază mapa cu desene la o sută de ruble şi nu se fălesc că au pătruns acolo unde altora le este interzis…Adevăratele talente se ţin întotdeauna în umbră, pierdute în mulţime, cât mai departe de ostentaţii. Krîlov a spus ca un butoi gol face mai mult zgomot decât unul plin… Oamenii care au talent ştiu să şi-l preţuiască. Pentru talent, ei îşi sacrifică linştea, femeile, vinul, vanitatea… Ei sunt mândri de talentul lor, conştienţi că sunt chemaţi să-şi educe semenii… Gustul lor este ales. Ei cultivă în ei simţul estetic. Nu se culcă îmbrăcaţi, nu suportă în perete crăpăturile cu ploşniţe, se înăbuşă în aerul îmbâcsit şi nu pot călca pe duşumeaua murdărită de scuipat… Ei caută să-şi înnobileze, pe cât posibil, instinctul sexual… Ei cer femeilor nu satisfacţiile patului, sudoarea animalică, nici acea inteligenţă care stă în a minţi la tot pasul.. Ei, şi în special artiştii, cer de la ele prospeţime, graţie, oamenie, maternitate…

Ei nu beau rachiu cât e ziua de mare, nu adulmecă dulapurile cu băutură, căci nu se consideră porci. Nu beau decât atunci când sunt liberi, la o ocazie… Căci ei simt nevoia unei ”mens sana in corpore sano”.

Şi aşa mai departe. Iată cum sunt oamenii bine educaţi. Pentru a fi educat şi a nu te corobî sub nivelul mediului în care ai nimerit, nu este de ajuns să fi citit romanul despre Picknick, nici să fi învăţat pe de rost un monolog din Faust. Se cere pentru aceasta o muncă neobosită, de zi şi de noapte, lecturi continue, studiu, voinţă. Fiecare ceas este preţios…

Aceasta este scrisoarea lui Cehov pentru unul din fraţii săi.

P.S. Poate cineva spune mai bine? Atât de actual…şi totuşi, atât de rar.

De ce e greu să ai o relaţie astăzi?

2 Replies

Întotdeauna a fost, dar acum parcă e din ce în ce mai dificil. Sistemul de valori s-a schimbat, aspiraţiile noastre s-au schimbat, iar stabilitatea nu mai e la modă. Graniţele lumii ne stau la dispoziţie, larg deschise, oferindu-ne posibilitatea de a experimenta ţări şi culturi despre care am fost întotdeauna curioşi să vedem dacă sunt, într-adevăr, aşa cum am auzit.

Oportunităţile actuale sunt infinite, e uşor să găsesţi o bursă în străinătate sau un loc de muncă în ţara care ţi-a blocat mintea cu frumuseţea ei, însă e anevoios să convingi persoana care ţi-a sucit minţile să te însoţească acolo unde îţi place ţie şi nu-i place ei. E greu să găseşti persoana ”sclipicioasă” care să îşi dorească să trăiască într-un oraş mare, aglomerat, aşa cum îţi place ţie şi nu-şi doreşte ea.

Dacă presupusul suflet pereche pe care l-ai găsit e din altă cultură decât a ta, relaţia are şi mai multe obstacole de trecut, de la tradiţii, distanţă, birocraţie, până la alegerea unei ţări comune de locuit împreună.

Mai este şi provocarea celui care a călătorit şi se îndrăgosteşte de un ”necălător”, deşi asta cred că se întâmplă mai rar, căci sunt diferenţe foarte mari de mentalitate şi doleanţe.

Dar, cel mai greu e că nu ştii niciodată când apare oportunitatea de a pleca, iar celălalt e în pericol de a rămâne acasă. E dureros să fii cel care rămâne, până la urmă nu îţi poţi abandona viaţa ta personală oricând, oricum şi pentru oricine.

Fuga asta după carieră ne face să uităm de partea umană, iar pierderea tradiţiilor şi faptul ca e ok să nu te căsătoreşti niciodată şi să fii celibatar nu ridică niciun semn de întrebare sau de îndoială că n-ar fi în regulă. Vă dau un exemplu, pe vremea comuniştilor, dacă erai necăsătorit, nu aveai dreptul nici măcar să infiezi un copil părăsit, acum poţi fi şi gay, că doar forţa de a te lupta cu aplicarea legii adopţiei îţi trebuie.

P.S. Viaţa e simplă, noi o complicăm!

Ce e mai important decât tine?

Leave a reply

Sunt momente când toate acţiunile noastre devin priorităţi, când fugim după noi rezultate, uitând să ne bucurăm de cele deja bifate. Sunt momente când nu mai ştim de ce facem ceea ce facem, de ce ne trezim la 7 dimineaţa, de ce nu ne amintim când a fost ultima oară când ne-am bucurat de ceva ce altă dată ne făcea plăcere, de ce nu mai ştim când a fost ultima dată când am făcut ceva nou.

Chiar, când e ultima dată când v-aţi lăsat purtat de val şi aţi ajuns într-o lume minunată, de care abia v-aţi despărţit pentru a reveni la realitate?

Azi, mi-am dat seama că am făcut ceva ce chiar n-am mai făcut niciodată. Dar, acest lucru e departe de lumea viselor frumoase, încadrându-se, mai degrabă, la chestii pe care să nu le faci vreodată. S-a întâmplat tocmai pentru că, fugind după rezultate noi, am pierdut din vedere obiective vechi. Noroc că am învăţat să înot săptămâna trecută, altfel m-aş fi înecat exact ca ţiganul la mal.

Cum spuneam şi alte dăţi, acordaţi mai multă atenţie a ceea ce vă înconjoară. E posibil să alergaţi după iluzii…

P.S. Mulţumesc pentru lecţii! 🙂

Un om om

Leave a reply

Oamenii fara adapost au cele mai triste povesti ascunse sub chipul lor, de cele mai.multe ori chiar sub bunatatea lor. Mi se pare ca sunt mai buni la suflet si mai cumsecade decat multi dintre noi.
Acum cateva saptamani circulam pe un trotuar foarte ingust si cu o masina parcata de jumatea latimii, iar un domn rrom a fost amabil si a ramas pe loc pentru a trece eu prima. Basca mi-a urat o zi buna si mi-a zambit gentil.
Azi, coboram intr-un magazin, incetisor sa nu ma impiedic. Am vazut ca un nene tinea usa si niste picioare de dama intrand, insa m-am gandit ca nenea voia bani. Insa nu. A asteptat pana am coborat si eu. Voise sa intre, dar inainte sa inchida usa dupa el a revenit si mi-a tinut si mie usa.
La casa era in fata mea. Luase un pet de bere. Si am remarcat cu tristete ca era drogat. Povestea de cand avea el 80 de ani desi avea vreo 38. Bai, dar mi-a tinut usa. Am fost chiar placut impresionata. Un model pentru toti cei care nu au citit vreodata bunele maniere.
P.s. Noi sa fim sanatosi!

Spațiul temporar

Leave a reply

Încă din liceu m-am implicat într-o mare de activități, care mai de care mai sofisticate și mai pretențioase. Cu temele de făcut acasă și cu promoțiile și cu activitățile extrașcolare abia reușeam sa dorm din când în când. Bașca eram și într-o relație. Era și perioada majoratelor, pe care nu le ratam nicicum, vaitandu – mă întruna de lipsă de timp.
Săptămâna aceasta am stat în București, iar pentru a sta liniștit, tata m-a rugat să îi mai dau câte un SMS să știe că sunt bine. Câte SMS – uri i-am dat? Zero! Pentru ca efectiv n-am avut timp. Pentru că dacă mă uitam la ceas acum și mă mai uitam peste zece minute și remarcam cu surprindere că au trecut vreo două ore. Aici trece timpul altfel. Cred ca Îți trebuie abilități serioase de time management pentru a reuși sa mănânci, să lucrezi și să faci ce Îți propui în anumite zile. E ceva ce te prinde. Te ia de mână și te duce de colo colo de nu mai știi de tine. Exact Cum fac, de exemplu, lover boy-ii.
În Brașov trece altfel timpul. Ai timp de toate și mai faci și ceva de pe lista de mâine în ziua prezentă. Să nu mai vorbim de Târgoviște unde faci intr-o zi câte faci în București în trei ore.
La fel și cu timpul din Anglia. În două săptămâni i-am sunat pe ai mei de vreo trei ori și am avut impresia ca am vorbit zilnic.
P. S. Scuze, tata!