In 1998, tin minte ca m-am dus la ai mei, care erau in bucatarie, si i-am intrebat cand va fi din nou anul 1998. Izbucnisera in ras. De ce doream sa se intoarca? Pentru ca fusese un an nemaipomenit. Barza lasase un pachetel pentru mine (ca sa fiu egoista) si tot atunci aveam permanent cel mai de nadejde prieten: Mad.
Si anul 2008 a fost frumos, plin de realizari. Faceam jogging de doua ori pe zi, mancam numai salate si chestii total sanatoase (fara prea mult foc, ceaiuri zilnic, desteptarea la o ora matinala, astfel incat la 7 sa fiu pe stadion- pe timp de vara), am fost desemnata Comisar de programe educative la CJE, am fost in tabere, iubeam o gramada de oameni (in special o gradinita intreaga), am devenit soferita si asa mai departe. Per total, un an si mai bun decat ’98.
Odata cu maturizarea, ma uit peste umar la anul ce a trecut.
Va plac contrastele? Mie mi se pare ciudat cum doi oameni vad diferit aceeasi culoare. De cativa ani iau in considerare acest aspect cand vine vorba de o discutie “cu scantei”, pentru a vedea cum priveste si celalalt situatia. Asta nu inseamna ca mereu inteleg un punct de vedere in total dezacord cu al meu.
Venind vorba, acum un an eram departe, si fizic si psihic. Si foarte singura. In schimb, anul acesta, la fix un an de atunci, e ca ziua “lucrurilor pe dos”. Totul soare. Cunostinte noi, un pranz delicios, un examen trecut cu brio si un sunet de trambita ce anunta o vacanta lunga si creativa. Mi-am propus sa imbin cele mai bune lucruri facute anii anteriori, pentru a obtine un mix perfect de suplete, sanatate, bunavoie si entuziasm.

P.S. Carpe diem! 🙂

Ultima raceala isi facea aparitia cu aproximativ acum un an. Tin minte ca imi luam “ramas bun” zilnic de la mare si ma plimbam pe faleza atat ziua, cat si seara, inainte de a parasi stadiul de “student Erasmus”. Intr-o zi am mers cu motocicleta care mi-a dat peste cap organismul, nu eram pregatita vestimentar. Si am racit. Chiar inainte sa plec la Venetia. O saptamana intreaga am avut nasul iritat si vocea ingrosata din cauza raguselii. Iar in Italia nu se dau antibiotice fara reteta, si oricum nu-mi place sa iau pastile.

Insa, de atunci, n-am mai avut probleme. Am fost in prag toamna aceasta, dar mereu imi motivam organismul zicand: “Merg la puiul de urs, il imbolnavesc daca ma duc bolnava”, asa ca am amanat raceala, pacalind-o mereu cu aceasta fraza.
Totusi, vara trecuta cred ca a fost provocat organismul meu de un nas infundat, fapt ce l-a convins pe tatal meu (!!!!) sa iasa din casa noaptea pana la farmacia non stop pentru picaturi de desfundant caile respiratorii. Pana acasa m-am razgandit sa folosesc medicamente, drept urmare tot el le-a folosit, eu facandu-ma bine.

In ultimul an am adoptat mancarea sanatoasa si cateva bauturi super naturale. Ceea ce mi-au facut foarte bine, aducandu-mi un aport industrial de Vitamina C, foarte buna pentru imunitate. Desigur, facem abstractie de dulciuri si produsele cola, pe care, o perioada, le-am inlocuit cu vitaminele efervescente, pacalindu-mi creierul. Suprinzator, a mers, puteti incerca si voi metoda aceasta de a renunta la bauturile carbogazoase gen pepsi, cola, inlocuindu-le cu pastile cu vitamine care se descompun intr-un pahar cu apa.

Secretul de a va tine departe de raceli este multa vitamina C si un blender. Zilnic, blenduiesc asa: 2 portocale, o lamaie, o legatura de pratrunjel (nu chiar mereu, se ofileste destul de repede spre deosebire de citrice) si un pahar cu apa. De asemenea, adaug o lingurita de menta si putin ghimbir (daca am). Iese o bautura delicioasa si foarte sanatoasa, intr-adevar se simt beneficiile.

P.S. La multi ani fara raceala si gripa!

In septembrie fusei in club. Cei de la Partizan…venisera drogati, sau asa pareau si muzica lor m-a lasat indiferenta. Voiam sa plec, insa eram cu musafirii straini si am zis ca mai asteptam 5 minute, poate pleaca ei primii. Uitandu-ma dezgustata in dreapta, ce vad? Un cuplu. M-am inseninat. Era cel mai special cuplu de acolo. Unul de 43-44 ani. Ea foarte eleganta, rafinata, cocheta, tunsa scurt si aranjata decent. El inalt, costum alb (nu dadea impresia de cocalar, ci de bun gust), incerca s-o faca sa danseze. Ea era putin rusinata- daca va intrebati de ce, va spun eu: in jur doar priviri rautacioase si comentarii nepotrivite.
Chiar imi doresc ca peste cativa ani, sa merg impreuna cu sotul meu intr-un club, de comun acord. Sa ne bucuram unul de prezenta celuilalt, de faptul ca inca suntem un cuplu, sa vedem ce mai fac tinerii si nu in ultimul rand sa ne simtim bine. Ce mi-a placut cel mai mult la ei, ca nu dadeau atentie celor din jur. Erau romani, deci intelegeau si comportamentul celorlalti fata de “intrusi” si ceea ce spuneau unii, cu voce cam tare. Eu apreciez coeziunea cuplului lor si faptul ca ii durea undeva de parerile celorlalti (desi la un moment dat, ea nu se mai simtea bine din cauza privirilor si il rugase sa plece, el incercand sa-i distraga atentia prin dans).
Poate au copii- mari, desigur. Sau poate nu. Ce conteaza o zi, o nebunie. Nu face rau nimanui. Asta e frumusetea, sa te lasi purtat de val (fara a fi penibil). Sa traiesti, sa fii din nou tanar. Sa te mentii tanar. Deja am primul lucru notat de facut la 40 ani. Sa merg in club, cu sotul meu. Va fi extraordinar! Stiu de pe acum.

foto

P.S. Dar pana atunci, imi voi vedea de cei 22 ani ai mei 🙂
P.P.S. Si probabil ca imi voi vopsi parul in ceva vesel si strident, chiar daca sunt impotriva produselor care transforma culorile. O voi face si p-asta.
P.P.P.S. Asta a propos de toti barbatii adevarati de care vorbesc bloggerii.

Exceptand eventualele rabufniri morale, ce parere aveti de urmatoarea situatie? Vine autobuzul, se deschid usile, urcati treptele si in timpul asta un barbat ce coboara va ofera un bilet stampat. E clar ca este biletul lui valabil si vi-l ofera in ideea in care nu aveti abonament si in ideea in care va ajuta sa scutiti 2 lei. Acceptati sau nu?
Doamna de ieri careia i-a fost oferit acesta n-a acceptat. Si-a continuat drumul cu un simplu “Nu, multumesc”, desi nu avea abonament si si-a compostat un bilet nou. Ar fi fost o economie, un gest de reciclare, sa-i spunem, chiar daca, poate, va ganditi ca nu e moral. Oricum, cati oameni de genul ati vazut? La mine acesta a fost primul in 4 ani, de cand sunt in Brasov. In Targoviste biletele se ofera soferului, pentru a le refolosi si a castiga si el un ciubuc.
Dintre aceste doua comportamente, cel din Targoviste imi starneste dispret. Nenea din Brasov macar salveaza o aschie de copac si niste cerneala.

Voi ce parere aveti?

P.S. Ar mai fi dragut car sharing intre straini, desi e periculos. Insa mergand pe incredere, ar fi dragut. Ceva de tipul ia-ma nene in oras.

Toata saptamana trecuta timpul a fost ocupat din plin de fraze inchegate frumos pentru rezultate maiestruoase. Imi place sa realizez proiecte si sa ma bucur de un loc bugetat.
Intrebarea din seara asta: “Acum la ce sa mai mesteresc?” Hm, ar fi buna o pauza (azi am prezentat doua proiecte -in loc de examen, la care am avut emotii incredibile- nu-mi pot explica de ce), dar ceva nu se leaga. As putea incepe sa lucrez la ultimul proiect din acest semestru sau sa deschid una din cartile pe care abia astept sa le citesc, insa ma retine ceva. Filmele nu mi se mai par interesante pe pc, de cand am cinema acasa1. Voi ce faceti dupa o perioada agitata cand ar fi ideal sa va bucurati de o relaxare?

P.S. Asta se numeste a fi “tocilar”? (e doar o intrebare retorica)
P.P.S. Ma revansez acum fata de Victor, am o restanta de la postul anterior, in care am uitat sa mentionez sursa minunatului filmulet.

Am vizionat acest filmulet care nu are nevoie de nicio descriere si m-am gandit ca impartasindu-l cu voi, fac si eu o fapta buna.

P.S. Ar fi dragut ca fiecare din noi sa facem cel putin o fapta buna pe zi, indiferent de “marimea” acesteia.