Precizez mașină, pentru că în Napoli poți conduce ce vrei tu: motocicleta, bicicleta, căruța… De fiecare dată cu greu, dacă nu ești napoletan sau unul care nu respectă regulile de circulație pe care le învățăm noi în România. Continue reading
Ghocchi sunt guguloaie din aluat de cartofi, care în pricipal se potrivesc cam cu orice. Prima dată i-am mâncat cu ceapă călită și ouă amestecate în timpul coacerii (parpară), foarte buni, însă acum vreau să vă arat o altă rețetă.
Să fim clari, am douăzeci și șapte de ani abia împliniți. Deci nu sunt așa bătrână și nici nu arăt mai în vârstă decât sunt, din contră.
Am observat că de câteva luni, oamenii (românii) îmi vorbesc cu dumneavoastră. Am rămas puțin surprinsă, oare politețea la noi s-a valorificat sau e vârsta la care începi să fii văzut altfel? Continue reading
Uitându-mă la Masterchef Italia, am descoperit o tehnică de gătire de care nu auzisem și pe care nu mi-o imaginasem vreodată. Mâncare in borcan. Adică oala e borcanul. Se poate folosi această tehnică atât pe bain maria, cât și la cuptor sau microunde. Încă studiez tehnica și fac încercări, însă vreau să împărtășesc cu voi prima rețetă pe care am repetat-o a doua zi, căci ne-am lins pe degete. Coacerea în borcan inchis păstrează toate aromele și le îmbină acolo bine, cât să îți dorești să mănânci din borcan în fiecare zi, ceea ce am făcut și eu. Azi am gătit linte în borcan, am să revin dacă iese bun.
Vineri, ultima zi dintr-o săptămână full, încă eram la jobul ocazional de după amiază. Abia așteptam să ajung acasă să mă trântesc pe canapea și să zac. Dar nu. Clientul meu mi-a daruit două bilete la un concert simfonic, la Teatrul San Carlo, unul din cele mai vechi teatre din Europa. Doar nu mă apucam să refuz, așa că în timp ce eu lucram, F. s-a dus acasă să-mi aduca haine de gală. Evident, n-am avut posibilitatea să mă pregătesc corespunzător pentru un asemenea eveniment, măcar cu un duș, așa că mi-am pus rochia lunga de saten, cu spatele gol si tocuri elegante peste transpirația de o zi de alergături și ridicat plozi simpatici:)). Și asta nu e tot. Pentru că toate astea s-au întâmplat pe repede înainte, n-am apucat niciunul să mâncăm, așa ca F. a intrat în supermarchet și a făcut cumpărături record (s-a uitat prea mult la Masterchef). Ne-am făcut două sendvișuri cu pâine și cârnăciori (o poftă mai veche de-a noastră), pe care le-am mâncat pe drum spre teatru și uite așa am ajuns fix la timp la spectacol unde parcă ne-au așteptat.
Nu mai fusesem înăuntru, pot spune că este un teatru grandios, cu balconașe, cu o coroană gigantică deasupra balconului fostului rege, cu oglinzi peste tot, rămase tot de la rege, foloseau pentru a vedea dacă regele aplauda sau nu, pentru a-l imita.
P.S. Respect pentru cultură. A altora, nu a noastră. A meritat toată osteneala și țigăneala 😀
Probabil vă amintiți de puiul meu de urs adorat, care între timp s-a înălțat și aproape merge la școală. Atât timp a trecut de atunci.
Ei bine, acum că sunt educatoare, am în dotare vreo 12 pui în clasa mea și încă aproximativ 20 din clasele celelalte, cu care ne reunim după somn. Desigur, era inevitabil ca eu să n-am un copil puțin mai iubit decât ceilalți, tot un blond cu ochi căprui. Continue reading
De când lucrez într-o creșă, sunt non-stop răcită sau gripată. Am mai fost și alte dăți, doar că acum simptomele sunt mult mai accentuate decât cele mai rele zile ale mele. Ieri am intrat în panică, din cauza nasului înfundat care nu se mai desfunda nici cu inhalații, așa că am cerut un prim ajutor pe facebook, ca tot omul din secolul nostru. Și am primit multe răspunsuri de la prieteni și de la frați și surori de încredere. Am să înșir toate recomandările aici, pentru că e păcat să se piardă, poate are și altcineva nevoie de inspirație. Până la urmă mi-a mai trecut cu baie fierbinte cu sare la picioare și nițică răbdare.
P.S. Acestea sunt soluții date de oameni care le-au probat pe pielea lor, nu este neapărat necesar să dea rezultate și la voi. Cel mai bine, consultați un medic dacă vă simțiti în neputință.
Aveți nevoie de:
paste pregătite ca aici
o cutie de mazăre
o ceapă sau un cățel de usturoi
la alegere bucățele de carne pregătite in prealabil sau fâșii de șuncă presată
condimente (eu pun curry, turmenic, sare si ardei iute uscat, adica peperoncino)
E o rețetă foarte simplă, se face in aproximativ 20 minute.
Puneți oala cu apă pe foc, pentru paste. Între timp incingeți o tigaie cu puțin ulei de măsline (merită investiția), căliți ceapa tăiată mărunt sau usturoiul întreg (după îl puțeti scoate dacă vreți) cu putină sare. Când e gata, puneți și bucățelele de șunca pentru 2-3 minute, adăugați mazărea din cutie cu tot cu apă, dacă e nevoie mai adaugați puțină, însă mazărea se coace repede. Amestecați din când în când, până ce apa scade. Consistenta ar trebui să fie ca cea a mâncării de mazăre. Când pastele sunt gata, le scurgeți și le amestecați direct în tigaia în care ați pregătit mazarea.
Simplu, nu?
P.S. Poate pare nașpa, dar e foarte bun! Și eu m-am strâmbat prima oara când am auzit de paste cu mazăre, eram obișnuită să aud numai de paste carbonare si altele complexe.
Am observat de multe ori în ultimul timp că pastele tind să fie “maltratate” de către cei care susțin că le iubesc, așa că m-am hotărât să scriu acest mic ghid, sub atenta supraveghere a italianului casei.
Uitați tot ceea ce credeați că știți despre gătirea pastelor, ștergeți toate informațiile cu buretele. Înainte de a începe, vă recomand să cumpărați paste italienești, se găsesc destul de ușor. Pastele românești sunt bune doar în ciorbă.
Puneți la fiert o oală încăpătoare cu apă (1,5-2 L) și aduceți-o la punctul de fierbere, dacă va grăbiți puneți un capac. Focul să fie mediu spre mare.
Când apa fierbe, puneți un căuș de sare grunjoasă. Nu vă faceți griji, nu este multă: pastele nu absorb toată sarea, doar o mică parte. Apoi, cântăriți (până vă obișnuiți cu cantitățile, dacă le faceți des) câte 100g de paste pentru fiecare persoană care se așează la masă sau 80g dacă sunteți la dietă sau mâncați puțin. Aruncați-le în oală și respectați timpul înscris pe ambalaj, care variază intre 5-11 minute. Dacă le doriți al dente, așa cum ar trebui să se mănânce de fapt, lăsați cu un minut mai puțin. Oricum gustați pentru a vedea dacă sunt coapte.
Scurgeți apa și amestecați pastele gătite așa cum trebuie cu condimentul pregătit în prealabil.
Gustul pastelor depinde foarte mult și de calitatea apei folosite la fierbere, de calitatea pastelor, de temperatura la care au stat până să ajungă la noi, etcetera, dar sigur sunt mult mai bune decât pastele clătite cu apă după ce au fiert 20 minute.
Vă las și un mic tutorial realizat de Casa Surace, despre cum să aruncați/mâncați pastele
Să aveți poftă! Voi reveni cu rețete de condimente ușor și rapid de pregătit.
P. S. Buon appetito, ragazzi!
Acum cinci ani, la primea mea venire în Italia cu ocazia primei mele burse Erasmus, am rămas trăsnită când am văzut ce program teribil au la supermarket. Deschis de la 9 până la 13, închis de la 13 pana la 16:30 și deschis până seara pe la 21. Vă povesteam aici despre experiența mea cu magazinele închise.
Ei bine, asta se întâmpla la Bari. Să vă povestesc cum e la Napoli:
Orarul e cam la fel, depinde de magazin. De exemplu minimarketul de lângă bloc, pe lângă programul menționat, are închis și joi după-masă, să fie bine, să nu fie rău. Și da, ați ghicit, de obicei joi după masă am nevoie de ceva de la singurul magazin aproape de casă.
În celelalte zile, rămânând tot la minimarketul de lângă bloc, pierd o grămadă de timp. Fie că nu e nimeni (ceea ce se întâmplă fooarte rar), fie cel puțin 15 minute, dacă mai sunt și alții. Dacă trebuie să iau articole feliate, pierd de două ori timp mult, că după trebuie să și plătesc.
Ăștia în fața vitrinei cu mezeluri se gândesc atunci pe loc de ce au nevoie, zic gata și după își aduc aminte să mai ia și 100 de grame de șuncă. Zic gata și mai vor și niste mozzarella. Și tot asa, câțiva la rând. Și când să deschis și eu gura să zic ce vreau, cel dinaintea mea mai vrea totuși 100 grame de ceva. Și gata 10 minute cel puțin. Măcelarul, și el, foarte calm, salută toate doamnele respectuos, fie că se opresc la vitrină, fie că nu, taie liniștit, deși la dexteritatea lui ar putea face mișcarea în timpul cel mai scurt. Eu mă enervez uneori să aștept atât să pălăvrăgească ei, mai ales dacă sunt presată de timp, însă la final zâmbesc, îmi place că sunt așa calmi și uniți, că se respectă și își zâmbesc reciproc.
După mă strecor prin spațiul mic al magazinului și printre puhoiul de oameni și alimente și ajung la casă sau la coada de la casă. Și casierul tot la fel, cu calm, se mai uită, mai vorbește, mai face o glumă.
Azi un domn în vârstă a vrut să mă lase în față, chiar dacă luase doar două sticle de suc, iar eu aveam 3 articole, mai mici decât ale lui ca și volum- poate de aici și ”păcăleala” lui de a mă lăsa înainte, părea că am mai puține de cumpărat. L-am refuzat politicos, cinci minute în minus nu schimbau multe în situația asta.
P.S. Și viața merge înainte…