Category Archives: Cose della vita

Daca esti fericit, orice zambet devine aur

Ziua de azi a inceput bine, cu o “portie” de sport, dupa foarte muuuult timp, ceea ce mi-a dat energie si buna dispozitie, perfecte pentru a-mi continua activitatea de azi, care a constat tot in sport: tenis de mana, la dublu, boccea si dartz, in urma caruia am mai facut putin sport, 20 genoflexiuni pentru prestatia mediocra.

In final, a fost amuzant, m-a bucurat enorm echipa cladita din voluntarii Asociatiei Sf. Haralambie din Brasov si faptul ca s-au consolidat prieteniile noastre.

Mi-am incercat, de asemenea, abilitatile de a face un bat sa danseze, intre alte doua bete. Ma refer aici la flowerstick, care mi-a placut mult, cred ca o sa-mi creez si eu minimul necesar pentru a exersa acasa tehnica aceasta interesanta.

P.S. Pe tine ce te-a facut sa zambesti azi? Soarele? O persoaa draga? Un copil fericit sau poate….un mesaj neasteptat 🙂

Ce m-a facut sa zambesc azi

Leave a reply

Cotrobaiam de zor in cutia cea gri dupa niste hartii demult uitate, cand ceva mi-a atras atentia. Cum se intampla de obicei, cauti ceva, altceva iti distrage atentia. Am tras usor dintre cursurile xeroxate un plic galbui. M-am uitat de la cine e, initial am vrut sa zic “nu” ispitei. Era de la o prietena, de la Den. Hmm….hai totusi sa-l deschid. Si bine am facut…mi-a inseninat ziua, ea stie cum sa asterne cuvinte frumoase pe o felicitare roz. Ea stie ca-mi place jocul acesta cu scrisorile….Chiar daca ajungem sa ne trimitem doar doua-trei vederi pe an, tot e bine. Cine mai face ca noi?

Chiar imi aduceam aminte zilele trecute de milkshake-ul de banane, nu stiu de ce de fiecare daca cand ne vedem spune ca e musai sa facem, ii aminteste de zilele apogeului prieteniei noastre, cand inca eram in acelasi oras, in aceeasi tara, in aceleasi chestii fun de facut, amandoua. Cred ca s-a facut mai bine de un an de cand nu ne-am mai vazut, insa Facebookul mai provoaca scantei prieteniei noastre, sa nu se stinga. A, si scrisorile.

P.S. Den, care mai e adresa ta?

Rezumatul experientei mele Erasmus

Leave a reply

De-a lungul anilor am auzit mereu despre programe care ofereau posibilitatea unor experiente in afara tarii, asa ca n-am ezitat sa merg la profesorul coordonator de indata ce am vazut anuntul de recrutare in holul facultatii. Mai erau doar cateva zile. In agitatia actelor si a gasirii materiilor ce se puteau echivala, nici n-am bagat in seama detaliile plecarii: nu stiam limba italiana sub nicio forma, nu cunosteam pe nimeni de la facultatea mea care mergea acolo si era prima data cand plecam singura intr-o tara straina.

Ei bine, datorita unui site pentru studentii Erasmus, am gasit alte doua studente din Iasi cu care m-am intalnit in aeroport, iar de acolo a inceput aventura. Timp de trei zile am cautat cazare in tot orasul, am vazut zeci de apartamente, iar la sfarsit am ales ce ni s-a parut mai convenabil, dupa care fiecare a mers “pe drumul ei”, nu am reusit sa gasim in acelasi loc camere libere.

Eu a trebuit sa ma descurc in limba engleza la facultate sa le explic profesorilor ce-i cu mine acolo, insa n-am prea avut noroc- cunostintele lor de limbi straine sunt aproape nule. Toate cursurile erau in limba italiana. Pentru noi, romanii, nu-i chiar dificil sa intelegi ideile principale, avand in vedere originile celor doua limbi.

Prietenii…mi-i i-am facut destul de rapid, inca din prima zi cand am intrat in casa. Imparteam in sase apartamentul, acesta fiind foarte mare si impunator, cu tavane inalte si camere spatioase. Prima persoana pe care am intalnit-o a fost Lucia, o tanara studenta la psihologie, din Italia, cea care a devenit o prietena extrem de buna, cu care am pastrat legatura si care a fost curioasa sa vada, ulterior, tara de unde provin. Majoritatea timpului o petreceam cu ea, fiind chiar mentorul meu in bucatarie. Alternam cinele cu specific italienesc cu cinele cu specific romanesc.

Datorita acestei experiente am invatat sa ma adaptez la orice situatie, sa accept oamenii cu modul lor de a fi, mai ales ca proveneau din toate colturile lumii, avand la baza culturi si obiceiuri diferite. Am avut ocazia sa cunosc tineri motivati, tineri care doresc sa faca schimbari in aceasta lume, tineri care isi doresc sa vada lumea intreaga si tineri care nu stau pe ganduri cand vine vorba de implicare. Am reusit sa invat limba italiana la un nivel destul de avansat, in special datorita faptului ca erau putini cei care vorbeau limba engleza, iar cei care stiau preferau sa vorbeasca limba nativa, pentru a forta putin lucrurile si studentii sa invete sa se descurce in limba tarii in care se aflau. Am invatat sa ma orientez in spatiu, sa gasesc o informatie care imi este necesara, sa-mi infrunt temerile, sa razbesc, am invatat ca nimic nu este greu daca vrei cu adevarat si cel mai important ca e nevoie de pasi mici pentru a fi mare.

Tragand linie dupa aceasta experienta Erasmus, cele mai importante lucruri cu care am ramas sunt prietenii, faptul ca am vazut un colt de paradis, ca m-am dezvoltat si ca stiu sa profit de fiecare ocazie care se iveste.

P.S. Drept urmare, sunt la a doua experienta Erasmus 😛

La finalul programului, se va scrie o carte cu experiente Erasmus din fiecare universitate din tara, asa ca particip, poate va fi aleasa experienta mea.

Viata ca un croissant

Leave a reply

V-ati gandit vreodata sa comparati viata cu un croissant cu crema?

La inceput este doar foietaj, care poate fi bun daca are si putin zahar deasupra sau cateva bucatele de ciocolata alba sau neagra topite de la caldura croissantului, insa parca nu e asa satisfacator ca partea ce urmeaza. In loc sa rupi partea goala, continui sa musti, pentru ca stii ca vine si ceva pe gustul tau…..si iata…ajungem la miez, la crema, la dulceata, la ceea ce asteptam cel mai mult. Inchidem ochii si ne topim papilele gustative de placere. Partea de mijloc este mult mai fina, mult mai gustoasa, mult mai “numa buna sa merite sa mananci si foietajul gol de dinainte”. Subit, incepe sa se simta din nou doar foietaj gol si parca nu mai are niciun farmec… de parca visul cel frumos s-a spulberat. Se revine la inceput, la gol, la banal.

Mi se pare ca asa este si viata: prima data te pui pe picioare, cu chiu, cu vai, ceea ce poate fi comparat cu foietajul de la inceput, dupa care ajungem sa gustam intr-adevar gustul cel bun si meritul existentei noastre, adica dulceata cremei, care nu este infinita, pentru ca altfel s-ar rupe croissantul si n-am reusi sa-l savuram. Sfarsitul vietii este reprezentat de foitajul de dupa crema, acela pe care eu il arunc de cele mai multe ori. Gandindu-ma la aceasta comparatie, uneori il mananc fortat, ca sa invat sa nu ma dau batuta la fix final. Macar cu un croissant.

P.S. Ce deliciu de crema!

Cum sa fii un gentleman

Leave a reply

Gentleman poti fi oricand, nu neaparat doar cu iubita ta. E simplu, daca nu ai asta in sange, poti incerca sa cobori din masina cand ea apare, sa-i deschizi portiera, sa faci un compliment din cand in cand, sa zambesti subtil, sa-i umpli paharul cand e nevoie, si asa mai departe.

Din ce am observat, la noi baietii incep sa fie gentlemani prin liceu, daca nu si mai tarziu putin, sau chiar niciodata :P.

In schimb, am fost surprinsa cand un pusti de 9 ani m-a invitat sa ne jucam Bingo, mi-a aratat unde sa ma asez agitat, ca sa ma duc acolo, sa nu care cumva sa merg eu dupa scaun. Asa mic, a luat scaunul pe sus si mi l-a pus aproape de masa numai bine sa ma asez confortabil, Am ramas total surprinsa si am apreciat gestul lui, mai ales ca provine dintr-un mediu unde educatia nu este cuvantul de ordine, iar el se numeste un copil cu comportament deviant.

Unii tineri nu stiu nici cand sa intre ei primii si cand nu, daramite sa tina o usa pentru o ea. Ar trebui sa ia lectii de la copilul acesta :).

P.S. Sigur nu a citit “Bunele maniere”. Prefera matematica 😛

Ce inseamna spiritul de observatie

2 Replies

E deja trecuta o saptamana de practica. Sunt deja trecute patru dati la asociatie. Patru dati in care, evident, am purtat alte tinute.

Astazi, de cum am intrat pe usa, micutul Gioni a venit repede la mine si amica mea sa ne spuna cu o viteza incredibila ce a observat el. A vorbit atat de repede incat nici super concetrata n-am reusit sa inteleg ce a spus. Era atat de mandru de el si de descoperirea facuta, incat nu mai avea rabdare ca noi sa intelegem. Stia ca primeste felicitari.

Ne spunea ca in fiecare zi pana azi, eu am avut papuci deschisi (sandale) si ea inchisi (balerini), iar azi eu am avut adidasi (inchisi) si ea sandale (deschise). La noi a fost pura coincidenta, n-am vorbit sa fie asa, oricum fiecare are lucrurile ei, dar el a observat chestia asta. Ne-am uitat una la alta impresionate si am exclamat: Wooow! Ce spirit de observatie!

Copiii sunt atat de inteligenti, pacat ca pe parcurs se modeleaza conform societatii. Pacat de asa minti.

P.S. Cu toata energia lui, si a lor, ne fac zilele mai frumoase, in loc sa ne faca parul maciuca, cum ni s-a promis de catre educatori :D.

Chiar e o super experienta, zilnic auzim perle de la micuti care ne bine dispus total 🙂

Cat de mare o fi un telefon mic?

1 Reply

Acum opt ani sustineam examenul de capacitate, in formula de 3 probe: romana, matematica, geografie. Anul acesta s-a sustinut in formula de doua materii, si anume romana si matematica. Fiindca am avut note bune, premiul pentru reusita mea a fost un telefon. Sendo. Cu clapa. Era color, mic, avea jocuri si inca ceva fain pe la mesaje, spre deosebire de telefonul cel vechi. Acolo am invatat sa centrez la bowling :P.

Vremea a trecut, si mezina familiei a ajuns si ea la acest pas important pentru un elev constiincios. Cadoul pentru reusita ei a fost tot un telefon, insa, dupa 8 ani, lucrurile sunt total diferite. L-am vazut intr-o poza, fara sa citesc caracteristicile, si m-a bufnit rasul, gandindu-ma la Sendo al meu cel mic, pe langa atatea caramizi de atunci, care abia se vedea in buzunarul din fata de la blugi si care suna frumos, cum doream eu, pentru ca avea ringtonuri alese. Telefonul ei are ecran mare, nu trebuie sa-l apropie de ochi ca sa vada bine, are conexiune la net, face poze, trimite poze, si asa mai departe, stiti toti ca toti aveti un smartphone sau ati vazut si butonat unul.

P.S. Nu e ca si cum eu n-as fi meritat un smatphone, dar la vremea aia, Sendo era chiar tare!

Zi cu peripeţii

Leave a reply

Cum o zi bună se cunoaşte de dimineaţă, aşa s-a cunoscut şi a mea ieri. Cu toată agitaţia din capul meu, am uitat complet că nu am geamantan potrivit pentru o plecare aşa lungă, dar stăteam liniştită cu gândul că sigur găsesc, e doar un geamantan, nu un obiect rar. Mi-am alocat o jumătate de oră, ca tot nu terminasem treaba, însă am avut supriza să nu găsesc două la fel în acelaşi loc, aşa că am decis să mă mai uit, ca tot românul. Nici măcar nu mai erau alte magazine cu geamantane în acel complex, aşa că m-am întors la primele, dar erau date. Clienţii erau încă acolo. I-am rugat să ni le lase nouă că plecam fix în ziua aceea, dar în a doua zi aducea marfă. N-au vrut. Ok, am mers în altă parte şi am găsit un ultim geamantan. L-am luat. Am luat şi cadouri pentru prietenii de aici, tot în ultima zi, pe ultima sută.

Ok, ajunse cu BINE la aeroport. Stăm, se face târziu, încă nu intrasem la poartă. Ne hotărâm să mergem şi, ca nişte fete “nemerse deloc prin aeroporturi” la îmbarcare, înaintăm pe primul culoar pe care îl vedem cu stâlpişori şi bandă de departajare. Ne vin în cale trei bărbaţi bine făcuţi (trei la două domnişoare care nu mănâncă seara) să ne întrebe unde mergem. Păi na, ca tot omul, la avion!
Nu pe acolo trebuia, acum stăteam să căutăm poarta. Am mai greşit drumul de vreo două ori, iar în final am nimerit unde trebuia. Aeronava avea întârziere.

La securitate, am beneficiat de un super masaj, dar şi de pipăieli, că am avut o salopetă cu ţinte, am uitat de experienţa de data trecută cu mult metal pe mine. Chiar mă trăsese curentul şi a fost bun, bine că a durat 5 minute :))

Prietena mea italiancă mă întrebase ce voiam să mănânc când ajungeam, însă i-am spus că eu nu mănânc seara. Primul lucru în avion a fost să deschid la pagina cu mâncare, eram lihnită :))

P.S. După ziua de ieri, am dormit super bine, ne-am trezit dis de dimineaţă, chiar dacă aseară am stat până târziu cu marea.

P.P.S. Un prieten bun nu te lasă să dormi în avion. Şi bine face, e splendid Bari seara!

Prietena mea, Laura

2 Replies

Câteodată am noroc ~~să nimeresc~~ să aleg cu multă grijă un obiect care să mi se potrivească ca o mănuşă fină, realizată cu multă migală. Aşa s-a întâmplat şi cu Laura. A fost prietenie la prima vedere. Mi-a întors privirea şi m-a împins în păcatul shoppingului, cum impingeau sirenele marinarii să se arunce în apă.

Vorbim despre geanta mea Laura Biagiotti. Era albă, curată, incăpătoare, frumoasă, perfectă. Se potrivea oricărei ţinute: sporty (se potrivea până şi cu bocancii şi cu haina mea cea albă şi călduroasă), casual sau elegant. Putea fi purtată oriunde, de la facultate până la locul de muncă şi chiar sală. Păstra înăuntru, fără să se supere, hârtii, cursurile de la începutul până la sfârşitul săptămânii, pixuri, portofele, cărţi, rujuri, rimeluri, dulciurile mele, pulovere în caz de urgenţă de frig, eşarfe pentru a se potrivi cu alte ocazii decât cea pentru care plecam de acasă, cele două telefoane, şi mai presus de toate, păstra multă răbdare să scot şi să pun la loc aceleaşi lucruri scoase.

Laura chiar mi-a purtat de grijă când cei doi atacatori m-au agresat furându-mi telefonul. A stat cuminţică pitită după umărul meu, numai bine să-mi protejeze milioanele pe care le păstra în buzunarul secret şi păzea, totodată, şi codul pin de la cardul din portofel, şi el cu câteva sute de lei.

Nu s-a supărat niciodată ca n-a avut locul ei în camera mea, stătea mereu acolo unde o puneam, fără să protesteze. Mai cădea, aşa îmi spunea că nu e confortabil scaunul plin cu hainele nepuse la loc. Practic, era grijulie, pentru că nici pe birou nu era loc de hârtii, aşa că trebuia să fac undeva ordine, pentru a-i asigura ceea ce merita: grija şi atenţia mea.

Din păcate, Laura nu mai este, atinsese şi ea un timp, de aceea a trebuit să-mi iau la revedere de la ea, într-un mod…desprins din lumea genţilor: donând-o.

Amintiri eterne pentru Laurica mea.

Concurs organizat de Reeija, magazin online ce oferă genți piele

P.S. Şi de-atunci….niciuna ca Laura.

Ce facem cu timpul nostru liber?

1 Reply

Mai întâi, ce este timpul liber? Probabil vă gândiţi că e ăla în care nu faci absolut nimic, că liber înseamnă să stai degeaba, dar, de fapt, este timpul ăla din afara obligaţiilor financiare, sociale, familiale. Adică după ce termini tot ce ai de făcut (bani, schimbat pempărşi, spălat vase), îţi revine timpul tău, doar al tău, cu care poţi face orice vrei.

Mai demult, membrii unei familii aveau activităţi împreună, ieşeau la iarbă verde, unde nu erau manele şi oameni needucaţi, sticle lăsate printre copaci şi alte mizerii ale “iubitorilor de natură”, făceau o drumeţie, se întâlneau cu alte familii preţ de câteva ore, jucau rummy cu vecinii de pe stradă sau mergeau într-o o simplă plimbare prin parc înainte de prânz.

Acum, suntem mult mai comozi. Stăm în faţa TV-ului, mâncăm o pizza, mai postăm o poza pe siteul nostru preferat de socializare şi mai tragem un pui de somn.

Alternative sunt şi astăzi, iar posibilităţi, înmiite faţă de acum 20 ani. De exemplu, poţi merge la echitaţie, poţi merge la înot oricând vrei, doar să ştii să te ţii deasupra apei, poţi merge la cules de ciuperci după ploaie, sau la cules de flori de ceai (dacă nu aveţi în faţa geamului un tei) sau fructe pentru dulceaţă (să fie făcută de A-Z de mâinile voastre). La fel de bine puteţi cumpăra 2 palete de badminton şi să jucaţi în spatele blocului (nu vă e ruşine că aveţi o vârstă, nu?) sau să închiriaţi o oră de ping pong împreună cu cineva din familie sau un prieten. Posibilităţile de călătorii şi drumeţii sunt nelimitate, doar să nu vreţi nu găsiţi ceva pe puterea propriei condiţiii fizice. Orice oraş are alternativele sale, de la parc aventura până la Arena.

Deci, haideţi să ne distrăm puţin în timpul liber, în afara calculatorului şi şederii pe o suprafaţă plană.

P.S. Cu atâtea idei, ce scuze mai aveţi?