Unele zile par a nu se mai sfârși, în timp ce altele par a zbura.
O zi în care ajungi extenuat și te trântești direct în pat, pe la 22:00, mi se pare o zi câștigată.
Cel puţin așa e la mine. Ora de culcare reflectă de multe ori calitatea zilei respective.
Acum sunt în pat, după un duș fierbinte. Am impresia ca a trecut mult de la ultimul duș tocmai pentru că azi am făcut de 3x mai multe lucruri ca de obicei, tocmai pentru că am trecut prin stări diferite iar mii de gânduri au invadat  pragul minţii mele.
Am început ziua perfect, cu o cafea extraordinară marca proprie,  însă aceasta nu a putut împiedica o cascadă de lacrimi. Toate trec… am tras mucii și m-am îndreptat spre bibliotecă, locul în care meditez, mă concentrez și care mă face să devin mai deșteaptă. Mi-am făcut temele, însă ştiţi voi cum e la bibliotecă: mereu când cauţi ceva dai peste o carte extraordinară pe care nu te lasă sufletul s-o ratezi. Habar n-am avut ce să fac mai repede așa că le-am combinat până am ieșit perfect mulţumită de cele 8 ore petrecute acolo. Am uitat până să şi mănânc,  atât de prinsă am fost.
Dar o pizza la Ando’s face mereu minuni.. vine repede și te satură așa că am ajuns fix la timp la facultate pentru  cursuri.
Într-un final reușesc să dau și pe acasă unde cineva mă aştepta să ne jucăm cu mașinuțele.
Acum că am terminat cu inşiratul chestiilor făcute astăzi, vă las cu un citat din “Tentaţia inocenţei” şi îmi continui cartea de acasă, ceva ştiinţific. Noapte bună!

P.S. Nu suntem siguri decat de instabilitatea situaţiei noastre.

Sunt oameni care sunt curioși să cunoască o părticică din viaţa omului se lângă. Tataia mereu intra în vorbă cu ceilalți călători din tren. Uneori mi se părea că exagerează cu întrebările, dar intervievaţii nu se opuneau. E fain ca cineva să se intereseze de viaţa ta. Poate oamenii aceia aveau nevoie de cineva să îi asculte iar bunicul era omul potrivit.
De o oră și ceva stau la aceiași masă cu o doamnă cu care am schimbat cuvintele de început “este liber lângă dumneavoastră?”. Se pare că pe partea asta nu semăn deloc cu bunicul, probabil până acum avea și numărul de telefon, dacă era în locul meu.
Eu nu sunt așa curioasă să cunosc oamenii din juriu meu. Şi nici nu prea știu să intru în vorbă. Mi-am propus să fac sacrificii și să-mi dezvolt comunicarea vorbind cu oameni și oameni. Dar propunerea mea pentru mine nu mă convinge, tocmai datorită experientelor mele negative în ceea ce privește relaţionarea cu necunoscuți. 
Însă,  cum în orice lucru rău există şi un lucru bun,  leg prietenii cu cei care sunt mai indrazneţi şi fac primul pas.

P.S.  Până la urmă am vorbit cu doamna cu care stau la masă și este venită la un curs în România. Locuiește în Germania acum.  Tot am aflat ceva e un pas important pentru nivelul meu de comunicare.

Taberele mi se par a fi un timp utilizat cu folos pentru nivelul de socializare, pentru upload-ul de cunoștințe și pentru sustenabilitatea activității tale.
De fiecare dată pleci cu minim un prieten, te alegi cu chestii de papetărie, crește stima de sine pentru ca tu ești aici şi alţii nu,  pentru ca părerea ta contează, iar unele idei descoperite cu ajutorul lucrului în echipă pot fi folosite mai departe la un nivel mai înalt. Poate nu îţi ies ţie ce le iese altora dar faptul că ideea ta a fost dusă mai departe te motivează să nu te oprești unde ești.
Mai e mișto în tabără că ieși din zona ta de confort, că și schimbi aerul (munte sau mare, ori un oraș pe care nu l-ai mai văzut sau de care îţi era dor) şi că îţi exersezi nivelul de comunicare, că zâmbești mai des ca de obicei și că devii mai deştept.
E mișto că cineva îţi aduce mâncarea la masă, că ai un program strict de mâncare și de somn(de obicei cursurile încep devreme și e indicat să fii activ).
E mișto că trainerii sunt oameni pregătiţi pe domeniul predat și că îţi pot furniza informații prețioase.
E mișto că mai pleci de acasă. E mișto că poți întâlni oameni din tabere anterioare.
E mișto că te distrezi.
E mișto că există mereu un super glumeţ care te face să râzi cu lacrimi.
E mișto că mai prinzi experiență “de viaţă “.
Sunt mișto multe dar uneori e nasoală mâncarea. Asta e… mai ţinem şi dietă.: P

P.S. Profitaţi maxim de toate șansele ivite. Cine ştie de unde “un iepure sare”.
P.S.  Poate diplomele de la final vă vor ajuta vreodată.

În fiecare luni se mai împlinește o săptămână de când nu mai beau Coca-Cola.
Azi s-a mai adăugat una… a trecut o lună şi 14 zile. A fost simplu de reușit. Am zis “gata,  asta e ultima Cola nu mai beau de mâine înainte”. Şi am reușit. Puţin dificil să mă obișnuiesc să cer apă în loc de otrava neagră dar deja e un obicei creat să înlocuiesc băuturile.
Evident, nu m-am lăsat chiar de tot… mai beau câte o guriţă de la câte cineva care are plăcere pentru lichidul negru,  însă nu se pune. Nu e cumpărată de mine și nici nu echivalează cu minim un litru.

P.S. La multe luni înainte!

Mare nelămurire! Însă am aici răspunsul perfect, de la o doamnă în vârstă. Bătrânii știu mai bine   datinile și superstițiile și îi credem pe cuvânt. Cel putin explicația doamnei de pe o bancă din Bellu pare veritabilă.

Se așează lângă mine, pe canapea. Așteptam pe cineva. Îmi spune ca parcă suntem în pădure, așa cântă păsările. De acord cu ea, verdeață, ciripituri, cât de cât aer curat, pentru capitală, liniște și o carte bună, în cazul meu. La a doua citire.

Deodată, începe să sughită. Își cere politicos scuze, stă o clipă, se gândește. Probabil și-a zis că e în oraș, deci nu e acasă, deci sigur  o caută cineva la telefon!

Așadar, când sughițați, sigur vă sună fixul!

P.S. Eu sunt acasă și sughit de 5 minute. Oare nu aud telefonul? 😀

Pachețele

Satul

Suntem așteptați

Ordine și disciplină printre cei mici

P.S. Încă o dată, mulțumesc!