Pentru că educaţia este o comoară greu de găsit în ziua de astăzi şi pentru că ce urmează face parte tot din categoria ”comori”, împărtăşesc cu voi o bucată din anii 1880, descoperită azi în opera lui B. Elvin, ”Cehov”.

Oamenii ”bine educaţi” stimează personalitatea umană, de aceea sunt întotdeauna îngăduitori, calmi, politicoşi, fără arţag. Trăind la un loc cu alţii nu le dau a înţelege că le fac un serviciu în felul acesta, şi părăsindu-i nu spun: ”Viaţa împreună cu voi a devenit de netrăit”. Ei iartă şi zgomotul şi frigul…şi glumele şi prezenţa oamenilor străini în casă. Ei sunt miloşi, nu numai faţă de cerşetori şi pisici. Ei tresar şi pentru acele lucruri ce nu se văd cu ochiul liber… Ei sunt sinceri şi se tem de minciună ca de foc. Nu mint niciodată, nici în cele mai neînsemnate împrejurări. Minciuna constituie o insultă pentru cel care o ascultă şi arată cât de mărunt este cel care o debitează. Ei nu pozează, pe stradă se poartă la fel ca acasă, nu aruncă praf în ochii celor mai mici decât ei…Nu sunt flecari şi nu fac confidenţe oricui. Nu se înjosesc în scopul de a stoarce mila altora. Ei nu cântă pe coardele sensibile ale altora pentru ca să li se răspundă cu suspine şi pentru ca oamenii să se ocupe de ei. Ei nu declară ”sunt neînţeles” sau ”m-am cheltuit în zadar”, pentru că asemenea vorbe urmăresc efecte ieftine, vulgare, demodate, false…ei nu sunt vanitoşi. Pe ei nu-i satisfac diamantele false, ca, de pildă, relaţiile cu oamenii însemnaţi…

…Dacă au realizat un lucru de un ban, nu-şi apreciază mapa cu desene la o sută de ruble şi nu se fălesc că au pătruns acolo unde altora le este interzis…Adevăratele talente se ţin întotdeauna în umbră, pierdute în mulţime, cât mai departe de ostentaţii. Krîlov a spus ca un butoi gol face mai mult zgomot decât unul plin… Oamenii care au talent ştiu să şi-l preţuiască. Pentru talent, ei îşi sacrifică linştea, femeile, vinul, vanitatea… Ei sunt mândri de talentul lor, conştienţi că sunt chemaţi să-şi educe semenii… Gustul lor este ales. Ei cultivă în ei simţul estetic. Nu se culcă îmbrăcaţi, nu suportă în perete crăpăturile cu ploşniţe, se înăbuşă în aerul îmbâcsit şi nu pot călca pe duşumeaua murdărită de scuipat… Ei caută să-şi înnobileze, pe cât posibil, instinctul sexual… Ei cer femeilor nu satisfacţiile patului, sudoarea animalică, nici acea inteligenţă care stă în a minţi la tot pasul.. Ei, şi în special artiştii, cer de la ele prospeţime, graţie, oamenie, maternitate…

Ei nu beau rachiu cât e ziua de mare, nu adulmecă dulapurile cu băutură, căci nu se consideră porci. Nu beau decât atunci când sunt liberi, la o ocazie… Căci ei simt nevoia unei ”mens sana in corpore sano”.

Şi aşa mai departe. Iată cum sunt oamenii bine educaţi. Pentru a fi educat şi a nu te corobî sub nivelul mediului în care ai nimerit, nu este de ajuns să fi citit romanul despre Picknick, nici să fi învăţat pe de rost un monolog din Faust. Se cere pentru aceasta o muncă neobosită, de zi şi de noapte, lecturi continue, studiu, voinţă. Fiecare ceas este preţios…

Aceasta este scrisoarea lui Cehov pentru unul din fraţii săi.

P.S. Poate cineva spune mai bine? Atât de actual…şi totuşi, atât de rar.

Sunt momente când toate acţiunile noastre devin priorităţi, când fugim după noi rezultate, uitând să ne bucurăm de cele deja bifate. Sunt momente când nu mai ştim de ce facem ceea ce facem, de ce ne trezim la 7 dimineaţa, de ce nu ne amintim când a fost ultima oară când ne-am bucurat de ceva ce altă dată ne făcea plăcere, de ce nu mai ştim când a fost ultima dată când am făcut ceva nou.

Chiar, când e ultima dată când v-aţi lăsat purtat de val şi aţi ajuns într-o lume minunată, de care abia v-aţi despărţit pentru a reveni la realitate?

Azi, mi-am dat seama că am făcut ceva ce chiar n-am mai făcut niciodată. Dar, acest lucru e departe de lumea viselor frumoase, încadrându-se, mai degrabă, la chestii pe care să nu le faci vreodată. S-a întâmplat tocmai pentru că, fugind după rezultate noi, am pierdut din vedere obiective vechi. Noroc că am învăţat să înot săptămâna trecută, altfel m-aş fi înecat exact ca ţiganul la mal.

Cum spuneam şi alte dăţi, acordaţi mai multă atenţie a ceea ce vă înconjoară. E posibil să alergaţi după iluzii…

P.S. Mulţumesc pentru lecţii! 🙂

Evit cât pot de mult să merg cu taxi-ul. Prefer autobuzul, metroul sau maşina familiei. Taximetriştii mă obosesc, iar unii îmi provoacă dispreţ. Zilele acestea am mers chiar des prin oraş cu maşina galbenă, pentru că a fost necesar, iar situaţiile n-au încetat să apară. Doar azi am întalnit un taximetrist drăguţ, prietenos şi amabil. A început frumos o conversaţie (pentru aceasta i-am lăsat şi bacşiş, ceea ce nu fac de obicei) şi am apreciat cum mi-a îmbunătăţit starea de spirit instantaneu. E important să fii făcut să te simţi bine, să ştii că părerea ta contează. M-a întrebat dacă, în opinia mea, vremea se va îndrepta până de Paşti. N-a fost nimic supranatural, însă mereu întâlnesc taximetrişti încruntaţi, care parcă sunt muţi, iar alţii n-au nicio reacţie la replicile mele, de orice natură ar fi şi oricât aş investi pentru puţină conversaţie. Încerc să-mi dau seama de câteva cuvinte cheie pentru a începe un mic discurs, până la urmă, de la fiecare avem ceva de învăţat.

Voiam să vă spun că taximetristul de mai sus este cel de la întoarcere, dintr-un loc care nu mi-a provocat bucurie, ci din contră, iar pura lui întrebare m-a făcut mă mai gândesc o dată dacă situaţia e aşa neagră precum vremea de afară.

La dus, mă grăbeam. Am rugat taximetristul, un tip mustăcios şi bătrân, primul la rând, după cum cer bunele maniere, să se grăbească spre destinaţie, însă parcă i-am spus să meargă liniştit că am tot timpul din lume. A mers lejer, cu 20-30 la ora, başca a ocolit, pe motiv că se lucra la începutul ultimei străzi pe care trebuia să intrăm, deşi tocmai pe unde a ales el să mearga era ditamai nămolul. M-a supărat maxim, mai ales că am ajuns la destinaţie cu 5 minute întârziere, pierzând obiectivul. Măcar mi-a urat, la final, să fiu cumpătată, iar asta l-a salvat! De la ce? Găsiţi voi un răspuns adecvat.

Cred că v-am mai povestit şi despre taximetristul care mă învăţa cum să-mi cresc copilul (chiar dacă nu era chiar al meu, nu trebuia să ştie, aş fi făcut oricum acelaşi lucru), insistând că este foarte bine cum spune dânsul, ba chiar enervându-se că procedam cum credeam eu că este corect. În fine, l-am lăsat să vorbească singur, deja exagera cu acea poveste în care se implicase nejustificat.

Desigur că nu mergi cu taxiul pentru conversaţii, dar uneori mi se pare ciudat ca doi oameni să stea un timp fără să-şi vorbească, mai ales că sunt mii de variante de a începe o conversaţie, deşi, recunosc, de multe ori eu sunt cea care preferă să tacă. Şi mi se pare urât ca unii să persiste într-o situaţie în care este evitat. Şi mi se pare frumos ca cineva să-ţi facă ziua mai frumoasă cu un cuvânt la care nu te aştepţi.

P.S. Una peste alta, aveţi grijă la taximetrişti!

Dacă aţi fost vreodată la cumpărături, ştiţi cum e să aveţi ceva în cap, un model anume şi să alergaţi disperaţi doar să aveţi ceea ce vă doriţi, fără să mai conteze timpul pierdut, că n-aţi lăsat pe cineva în vârstă să intre înaintea voastră, că nu aţi ţinut uşa pentru copilul de voia să iasă din magazin, căutându-şi agitat părinţii. Aţi dat iama în umeraşele pe care atârnau fel şi fel de haine, însă nimic nu se potrivea cu imaginea bine zidită în imaginaţia voastră.

Dacă se potrivea culoarea, nu era modelul cel dorit, dacă era modelul cel căutat, acesta avea fix croiala care nu vă avantajează. Şi tot aşa, până când, lipsiţi de speranţă, bateţi în retragere. Pe drumul înapoi, vedeţi cu coada ochiului strălucind în depărtare ceea ce căutaţi. Acea imagine din cap. Arată perfect, are tot ce vă puteaţi dori: culoare, mărime, imprimeu, supleţe, luciu, absolut tot. Parcă vă aşteapta. E ceea ce aţi visat, până când, ajunşi în cabină vă daţi seama că nu se potriveşte corpului. Că ceva nu e bine. E, într-adevăr, ceea ce aţi căutat, însă nu v-aţi gândit o clipă dacă vi s-ar potrivi. Băi, să fie!

P.S. De aceea, mai întâi caut în dulapul meu cu haine să fiu sigură că n-am ce caut chiar acasă.