De obicei cunosc oameni noi, interesanti, prin prisma chestiilor in care nu ma pot abtine sa nu particip, chiar daca am mai facut-o inainte de zeci de ori. E ca si cum as sti ca am ciocolata in dulap si nu m-as apropia de ea, desi nu e niciun lacat sau vreun impiediment.
De cinci luni, mereu sunt surprinsa de oameni impresionanti. In general, raman cu gura cascata cand aud cate limbi straine stiu unii dintre ei. De exemplu, am cunoscut de curand o tipa super din UCraina, care studiaza in Germania, e cu Erasmus in Italia si stie sa vorbeasca asa: ucraina, rusa( tatal ei e rus, deci a invatat 2 limbi deodata cand era mica, deci are 2 limbi materne), germana, italiana, engleza- of course- si poloneza-e foarte asemanatoare cu ucraina. Cat de tare? Curand va veni in vizita in Romania, deci cine vrea s-o cunoasta de seniorina poliglot sa stea pe-aproape, caci rar se intalnesc oameni ca ea. Nu va imaginati ca e vreo tocilara, e inalta, parul roscat, lung si drept, are un zambet dragut, e slaba cat s-o ia vantul din Bari pe sus intr-o zi minunata de iarna, merge la partyuri, lucreaza in Germania, ajuta oamenii prin actiuni de voluntariat, iar lista poate continua. Ceea ce vroiam sa subliniez e cate limbi poti sti. Si noi ne chinuim sa invatam una. In mintea umana incap atatea informatii, doar ca ne limitam, complacem si multumim cu putin, asa ca nici nu ne dam seama cate putem realiza cu viata noastra. Cand e ultima data cand ti-ai umblut memoria cu prostii? Recunosc, si eu stau si analizez, adun, scad si inmultesc franturi nerelevante, dar, azi ceva s-a schimbat. Filtrez mai mult informatiile, procesez inputurile si le impart in bune si rele. Curand probabil voi invata putina araba, macar sa scriu, am gasit un profesor.
Nu ma mai multumesc cu romana, engleza si italiana( putinul de spaniola nu il socotesc)

P.S. Sok nyelven tanult!

Ati incercat vreodata sa faceti un lucru printre oameni care se ocupa cu ceva total diferit de ceea ce intreprindeti voi?

Am observat ca sporul e mai intens atunci cand cei din imprejurul tau fac acelasi lucru. La biblioteca din Brasov, studentii transpira citind, memorand, scriind proiecte, etc. La biblioteca din Bari, studentii vin ca la pub. Singura diferenta e ca nu fumeaza si nu beau alcool. Cum sa te concentrezi? Aici nu vine nimeni sa faca ‘shhhhh’, acum le inteleg pe doamnele de la biblioteca de acasa, desi nu si atunci cand ele sunt cele care vorbesc exagerat de tare. Macar paznicul vine si verifica cine sta pe facebook, dar nu si cine povesteste ce a mai facut aseara.

Asa cred ca e si cu alte campuri. De exemplu atunci cand prietenii tai se decid la o viata sanatoasa, sa zicem, te influenteaza oarecum si pe tine, ca doar aveti chestii in comun, iar tu fiind impotriva, nu vrei sa risti sa fii exclus.

Cel putin eu, in sase ore de concentrare maxima si liniste intensa, cu 2-3 pauze de 10minute, pot chiar reproduce texte.

Acum, fix de asta am nevoie. Concentrare x doi. Doar ca s-a terminat.

P.S. Vreau liniste!

E criza. Pana si criza de cuvinte. Sau de prienie. Anii astia aduc invidie. Multa invidie, un munte de invidie. Pe sistemul orice spui poate fi folosit impotriva ta. Si asa este. In cizma, oamenii sunt naivi spre deosebire de noi, povestesc mereu, stau la palavre, acorda timp celorlalti. Se intereseaza de soarta ta, te ajuta, se bucura sincer pentru reusita ta. Chiar te incurajeaza in tot ceea ce faci. E lipsit de sens sa te ascunzi de ei, nu iti vor raul. Inainte si noi eram simpatici, si noi mergeam mereu in vizite, aveam multi prieteni si sarbatoream impreuna evenimentele fericite. Acum facem selectii de selectii, uitam sa zambim, sa fim empatici, ne gandim doar la noi. Oare doar noua ne este rau? Oare nu ne-ar fi mai bine daca am fi mai aproape de cel de langa noi? De ce sa nu impartasim experientele noastre si celorlalti? ‘Invata din greselile altora, tu nu ai timp sa le faci pe toate’. Eu cred ca ar fi si o cale sa ne eliberam de fustrarea aia pe care o acumulam mereu cand tinem in noi, de frica sa nu fim atacati de alti oameni, nu de animale salbatice.

Ce ar fi ca de azi inainte sa zambim mai des? Poate cu caldura unui zambet sincer se topeste si zapada. Ce ar fi sa ne descretim fruntile? Sa vorbim cu un copil sau cu un batran, chiar daca nu ii cunoastem. Sa ‘ne bagam in seama’ in sensul bun. Sa fim mai optimisti. Sa gandim mai deschis. Sa imbratisam viata. Sa spunem ‘Te iubesc'( si de asta ne e teama, daca te ia cumva de prost? sau daca nu ii mai pasa atat acum, ca stie asta?). Ce ar fi sa vorbim cu prietenii de care n-am mai auzit de o bucata buna de timp? Sau sa ne exprimam creativitatea mai des?
Pana la urma, de ce ne pitim? Mi-ar placea sa fim mai uniti. Ce ziceti, se poate?

P.S. De cand nu ne-am mai auzit? Hai la o cafea 🙂

…o fi sa ai pizzeria la picioarele blocului, la numai 3 etaje distanta? Sa te poti duce in goana atunci cand esti lihnit dupa o zi lunga, fara somnul de frumusete? Ori cand esti prea lenes sa bucataresti ceva cu ce ai prin dulap sau prin frigider? Nu prea bine, avand in vedere ca numai dupa ora 19 incep sa lucreze in local(inainte de ora asta nu am idee ce fac, probabil livreaza), deci orice ti-ai lua, ingrasa. Pizza tine destul de mult de foame si trebuie spatiu in stomac, mai ales pentru una intreaga. Stiu ca imi promisesem chestii naturale si cat mai crude sau fierte, insa lipsa chefului isi face simtita prezenta. Motivatie cam nesustinuta de stalpi bine cimentati, dar lucram la ea momentan.
Cat despre pizza, nu e cea mai buna pe care am mancat-o vreodata, se raceste destul de repede si stiti ca pizza rece nu mai e buna, e subtire cat sa-mi vad degetele pline de suc de rosii prin ea, dar macar are mozzarela din belsug( da, am ales una simpla, gandindu-ma la calorii). Tot in Romania am mancat cea mai buna pizza, acum vreo 2-3 ani, la Bucuresti. Eram in complexul Tei si am impartit-o cu draga mea prietena Den. Pe partea exterioara avea un fel de frimituri- ciudat, dar aia a fost cea mai buna, desi cina noastra era cu de toate. Giganta e singura care de care imi aduc aminte. Desigur, am mancat multe pizze, si-mi aduc aminte si de locurile si de oamenii cu care le-am savurat, dar in materie de gust, nu a intrecut-o nimeni pe cea din capitala. Dadusem comanda pentru acasa, asa ca nu stiu ce companie era. Plus ca poate nici nu mai exista. Mi-am luat revansa anticipat, la primele ore ale diminetii spre pranz, cu o portie de orez cu morcov. Sanatos si gustos, adevarat?

P.S. Va place pisoiul meu, Sissy? 🙂
P.P.S. O sa-i scriu iepurasului ca mai vreau un Tamagotchi, nu mi-a mai adus demult.

Regresez?